De la fericire la Brăila, via ... Mihai Tudose

Oamenii caută în mod natural să fie fericiți, în felul lor de a fi fericiți desigur. Lucrul pe care l-am învățat în ultimii ani este că instinctul de a spune ce gândesc nu ceea ce vor să audă alții este felul de a fi care mi se potrivește. Oricât de dureros ar fi uneori pentru mine, sau oricât de anormal pentru alții, a spune lucruri doar pentru a obține popularitatea este departe de mine. Popularitatea de altfel nu este printre lucrurile care mă fac fericit. De aceea mă și încăpățânez adesea în a susține lucruri ce par a fi îngrozitoare sau dincolo de opiniile majorității. O fac atunci când știu că așa sunt ele. Iar dacă mă înșel, dau înapoi și o recunosc.

Mi-ar place să recunosc că m-am înșelat în privința domnului fost prim-ministru Tudose. Din păcate nu prea cred că mă înșel.

Domnul Tudose era unul dintre prim miniștrii pe măsura țării. Este inutil a căina România. Hai să vedem ce prim miniștri a avut în ultimii 15 ani (doar cei confirmați de Parlament, nu interimarii):

• 2000-2004. Adrian Năstase. Pedepsit de presă pentru aroganță și de justiție pentru corupție.
• 2004-2008: Călin Popescu Tăriceanu. Afectat decisiv de la bun început de intervenția în favoarea lui Dinu Patriciu. Probabil cel ce a legitimat traficul de influență mergând pe urmele lui Adrian Năstase.
• 2008-2012: Emil Boc. S-a spus despre el că îndeplinea ordinele de la Cotroceni.
• 2012, feb-mai: Mihai Răzvan Ungureanu. Cele trei luni în funcție i-au adus pe cap neelucidatul scandal „unghiera”. Ungureanu se remarcase însă mai mult ca simpatizant al lui Traian Băsescu în interiorul PNL, ceea ce a condus în cele din urmă și la numirea ca prim ministru.
• 2012-2015. Victor Ponta. Remarcat ca plagiator.
• 2015-2017. Dacian Cioloș. În mai puțin de un an, guvernul său tehnocrat și lipsit de emoții în Parlament 10 schimbări de ministru.
• 2017. ian-iun. Sorin Grindeanu. Reprezentarea despre nominalizarea sa l-a definit drept hologramă pentru Liviu Dragnea. Aflat în dilemă puternică la momentul OUG13, se poate spune că a gestionat situația meritoriu, în condițiile date. S-a remarcat însă prin a fi sigurul prim-ministru fără cabinet. Pare a fi publicat și o carte care nu există.
• 2017-2018. Mihai Tudose. A doua „hologramă” a lui Liviu Dragnea care se revoltă împotriva acestuia.

Vorbind despre demisia lui Tudose,
BBC aduce în prim plan pe Dragnea.
Asta da oglindă a ce este societatea noastră!

România seamănă din ce în ce mai mult cu Italia pre-Berlusconi. Funcția de prim-ministru este malignă, nu atrage, aduce în general oameni ce nu reușesc să aibă capital de încredere sau care asigură un interimat oarecare. Exceptându-i pe Năstase, Tăriceanu și Ponta, toți ceilalți au părut a ține de fapt locul altuia. Iar Năstase, Tăriceanu și Ponta sunt cei care au încălcat flagrant regulile formale ale societății, prin furt, trafic de influență, furt intelectual.

În această linie, Tudose era candidatul perfect. Un om simplu, cu facultate făcută târziu, de proastă calitate (UCDC nu este nici azi în prima jumătate la calitate, iar la începutul anilor 1990 nu era nici măcar cât este azi), acoperit apoi cu diplome pe la Colegiul de Apărare și alte organizații similare, seamănă multor politicieni, jurnaliști, antreprenori, universitari și corporatiști români. Iar cheia spuselor mele de la început sunt exact aceste cuvinte. Tudose este pe măsura modului de a fi al corporatiștilor, universitarilor, jurnaliștilor, medicilor, antreprenorilor și politicienilor români. Mânat de dorința de a fi popular, de a fi șef, de a impune ierarhii stricte și de a face mișto de subalterni, public, în Ședință televizată de guvern . E vorba de subalterni la care altfel sunt convins că ținea și îi ajuta dacă putea, dar fața de care nevoia sa de a fi șef era mai mare decât orice altceva. Această dorință de a fi șef este de altfel ceea ce l-a dus la a pierde șefia guvernului. Șeful lui nu a suportat asta, subalternii se voiau și ei șefi. Într-o societate ierarhică se petrece ceea ce Grindeanu (sic!) l-a avertizat pe Tudose că se va petrece.

Robert Merton, un sociolog american, are o dezvoltare a teoriei grupurilor care mi-a plăcut întotdeauna. Nu este nouă (Merton a fost la vârful științei acum 60 de ani), dar este încă validă. Într-un grup sau colectivitate oarecare, lider este cel care se conformează la cele mai multe dintre normele acelui grup. Cel care seamănă cel mai mult cu media colectivității. Cei care se abat de la normele grupului se vor izola pas cu pas și se vor plasa spre periferia colectivității în cauză.

Tudose este precum esența normei din societatea noastră. De patru ani navighez prin ea, la diverse nivele, cu experiențe personale și profesionale succesive. Privesc oameni și vorbesc cu ei. Le recunosc stereotipurile, modurile de a fi. Țin la ei. Pe unii încep a-i iubi. Învăț de la toți, sau așa îmi place mie să cred. Toți avem în noi reflexul de a ne pricepe la toate, dar de a nu fi cu adevărat buni la ceva, toți credem că ceilalți sunt mai puțin competenți, puțin acceptă să sună că s-au înșelat, unii fug de viață spunând că se ocupă doar de ei, alții vor să schimbe neamul.

Am asistat cu interes la diatribe ale unor corporatiști care se băteau cu pumnul în piept cum dau ei lecții guvernanților, fără a se pricepe în realitate la ceea ce spuneau cu emfază. Am văzut oficiali rostogolind cu greu cuvintele și universitari spunând banalități sau teorii perimate ca și cum ar fi ultimul răcnet în cunoaștere. Nicio diferență față de corporatiștii de mai sus sau față de antreprenorii care se bat în piept cu cărămida anticorupției și transparenței, dar refuză să plătească până și taxele românești, chiar dacă ele sunt printre cele mai mici din Europa. Am văzut tineri de 30 de ani explicându-mi doct ce bun era comunismul și cum eu nu am priceput nimic fiindcă nu am diplomă de la CEU, acolo unde preda domnul acela cu doctorat falsificat care e privit de o parte a noii „intelectualități” drept guru absolut.

Prin urmare, Tudose a fost o oglindă potrivită a societății noastre. Unul care vrea oamenii asemenea lui și este fericit dacă le poate da indicații publice despre cum trebuie să fie. (Tata când voia să exemplifice ceva normativ avea o vorbă: "ne dau ăia din Brăila cu vaporul în cap". Oare toți cei din Brăila sunt atât de inflexibili, mai că l-aș întreba pe Marius despre asta :p)

Lăsând gluma la o parte, concluzia este simplă. Dacă vrem altfel de prim miniștri, cel mai probabil e cazul să schimbăm societatea, să ne schimbăm pe noi. Nu avem nevoie de „salvatori”, fie că sunt ei Fronturi, Uniuni, sau tehnocrați. Avem nevoie de noi înșiși, să fim așa cum vrem să arate societatea, fără compromisuri și dublă morală. Avem nevoie să facem ceea ce pretindem altora să facă, fără a ocoli permanent legea, nici sub acoperirea că ar fi strâmbă sau că „statul” nu știe ce să facă cu banii noștri (BTW, amintiți-vă mereu că statul român controlează extrem de puțin din PIB în comparație cu orice stat european). Până atunci, conform principiului reciprocității, următorii prim-miniștri vor continua să fie după chipul și asemănarea societății. Sau la fel de nefericiți ca ea…