Unul dintre infograficele ce îndeamnă la boicotarea referendumului spune că România alocă doar 1,3% din PIB pentru familiile cu copii, ceea ce este jumătate din media europeană. Pentru a da mai multă greutate spuselor sunt invocate surse Eurostat, Ministrul Muncii și Agerpress. Cifrele nu sunt eronate, dar ele nu furnizează și cauza reală a situației menționate.
Cu alte cuvinte, este la fel ca atunci când, în 1989, la TVR, aflam de la emisiunea „În lumea capitalului” că Vestul este populat cu drogați și cu oameni săraci, fără a se spune că acei săraci erau mai bogați decât românul mediu.
În cazul nostru, ponderea redusă a cheltuielilor cu aproape orice în PIB este dată de faptul că statul român controlează 33% din PIB (cifre pentru 2017), adică cel mai puțin din UE exceptând Lituania care e egală cu noi și Irlanda (26%), sub media europeană de 46% și departe de țări precum liberala Mare Britanie (40%) sau Belgia (52%).
Consecința este simplă: nu referendumul pentru forma cuplului împiedică alocarea de bani către familii cu copii (care oricum nu sunt subiectul referendumului!), ci taxele mici pe care le plătim…
 |
| Sursa: https://ec.europa.eu/eurostat/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=tec00023&plugin=1 |
În tabăra opusă, unul dintre banere afirmă că votul este unul pentru copii („Nu vă luați după prostii, / Votați da pentru copii!”), în realitate votul fiind despre forma de legalizare a cuplului, nu despre copii. Cu alte cuvinte este aceeași formă de minciună prin omisiune... De fapt, mai toate argumentele CpF sunt prin natura lor presupuneri despre ce ar fi dacă oamenii ar fi liberi să gândească cu propriul cap și eludează părți consistente de realitate. A le contrapune același fel de a argumenta este la fel de nociv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu