A nu merge la vot este mai rău decât a vota „da”

1. Cifre

65% din populație crede că familia trebuie să fie una tradițională și trebuie o lege în acest sens
15% cred că familia trebuie să fie tradițională, dar nu e nevoie de o lege
10% nu știu ce să creadă
8% acceptă familii non-tradiționale, dar nu văd necesară o lege care să stipuleze acest drept
2% vor o lege care să permită familia netradițională

Termenul „Tradițional” de mai sus desemnează familii alcătuite din parteneri care nu sunt de același sex. Cifre sunt date de sondaj, cu marjele lor de eroare.

Dintre cei 65% cam trei pătrimi vor merge la vot; așa cred, fără să fi căutat date în acest sens. 75%*65%=49%.
Dintre cei 15%, or merge la vot măcar jumătate. Adică 7-8%.
Adunați, fac 55% prezență la vot, ba chiar un pic peste. Toate sunt voturi „da”.

Să presupunem că cei 8+2=10% nu merg deloc la vot, urmând îndemnurile unor politicieni sau politicieni în devenire curenți. Am avea atunci un referendum cu 55% participare în care vreo 99% ar fi pentru. Dar cei 55% ar fi din populația rezidentă, excluzând imigranții (cei care stau în RO fără a fi cetățeni români) și emigranții (cetățenii români care nu stau în RO).

2. Interpretarea

Interpretarea aparține cui se uită la fapte. Fiecare o poate face din unghiul său, și acela va fi adevărul simplu.

Cei ce nu vor vrea să accepte înfrângerea și vor vrea să evite soluțiile de durată (vezi mai jos), vor afirma că este o majoritate la limită și toți cei 45% absenți de la vot ar fi votat împotrivă. Mai mult, vor spune că de fapt nu e vorba de 55% ci de vreo 40%, iar dacă votau și cei din diaspora, sigur rezultatul era contrar, prin urmare legea este nulă. Nu vor avea importanță absurdul acestor asumpții (a se vedea mai sus cum stă de fapt opinia publică, garantez că și diaspora gândește cam la fel, iar într-o democrație contează cei care merg să voteze, nu elucubrațiile ulterioare).

Dar nu opinia celor ce sunt fantastic de vocali mă preocupă acum.

Cei care vor fi de partea câștigătoare, vor avea cifre care să legitimeze următorii pași: incriminarea homosexualității, interdicția avortului, legi care să descurajeze prezența femeii pe piața muncii, impunerea creștinismului ca religie obligatorie. La urma urmei, în modul în care vor vehicula ei cifrele, au 100% din populație în spatele lor, mai puțin vreo câțiva guralivi care cred că reprezintă mare lucru.

Este motivul pentru care vreau să merg la vot, să votez „NU”. A arăta fără putință de tăgadă că sunt oameni ce au alte opinii este esențial în acest joc în care fiecare parte trântește cu bocancii în ușă.

.

3. Nimic nou sub soare

Comuniștii au căutat mereu un inamic. Burghezia, chiaburii, „personalul TESA”, „agenturili străine” au constituit legitimarea acțiunilor puterii politice impuse de sovietici.

Ion Iliescu a căutat mereu un inamic, care s-a opus „oamenilor de bine”. Inamicii au fost golani, huligani, animale șamd

Traian Băsescu a căutat non-stop un inamic: neocomuniștii și Parlamentul au constituit țintele sale. Aceasta îl transformă pe Traian Băsescu în cel mai slab președinte al României: atacul împotriva Parlamentului, cu îndemnuri la linșaj din partea suporterilor săi, a constituit principala lovitură primită de o democrație ce începea să funcționeze, o lovitură de la cei care se presupuneau că ar încuraja democrația. (în contrast, Ceaușescu acționa în alte timpuri și în alt context, ceea ce îl făcea mai puțin fățarnic).

Liviu Dragnea, actualul potențat al României, caută non-stop un inamic: „statul paralel” este sintagma pe care a preluat-o, pe Soros îl promovează de multă vreme, iar de la o vreme are și Uniunea Europeană în panoplia sa de inamici.

La fel fac și alții. Este suficient să îi amintim pe Trump sau pe Putin, pe Orban sau pe Kaczyński.

4. Consecința

La fel fac și cei care se opun vocal CpF: o bună parte dintre ei refuză dialogul cu majoritatea, încălcând principiul fundamental al democrațiilor. Mai grav, acuză fățiș sau voalat pe cei care se opun CpF, dar nu agreează metodele radicale. Radicalismul acesta, exprimat în prezent prin neprezentarea la vot, constituie în opinia mea reflexul aceluiași autoritarism care îl mână pe Dragnea în luptă, care l-a transformat pe Băsescu în cel mai slab președinte, și care a făcut ca CpF să aibă amploarea de azi: când argumentul contrar este radical, oamenii au tendința de a-l evita și de a îmbrățișa acel radicalism care e mai apropriat de opinia lor. La urma urmei, în orice coliziune frontală avantajul este de partea vehiculului mai robust, mai inert, mai mare.

De aici actuala cale a României spre iliberalism. Părerea mea, parol! (vorba vulgului!)

Captcha Dăncilă?

Dăncilă is the family name of the Romanian prime-minister. Her first name is Viorica, and she is a treasure for Romanian media, which means she brings a lot of money in Facebook and Google pockets due to traffic caused by her perpetual mistakes. When I say mistakes, I refer to language errors, most of them due to her particular understanding and mastering of Romanian language, that happen to be her only mother tongue. For instance, a week ago, she miss-called “protestants” the “protesters” (i.e. protestanți instead of protestatari).

But do you know the annoying captchas, isn’t it? The company is currently owned by Google. And they ask you again and again (minutes in the row in my case!!) to click on some images in order to prove you are human. It seems that I am not human enough for Google. However, this is not a problem, I can still be amazed by their understanding of Romanian language.

For instance, they translate chimney through “șemineu”, which happens to mean "fireplace". I have looked for “șemineu” in DEX (that is the Romanian version of Webster), and it does not look as designating a chimney, but a fireplace. 

Excerpt from DEX online

While Webster says that using dialects one may also designate fireplaces as chimneys, its main meaning remains the one of pipe carrying the smoke outside the building, in particular that part on the roof that is supposed to be used by Santa Claus. In Romanian language this would be translated by coș or horn.

Excerpt from Webster.

However, Google Translate insists that chimney should be called șemineu in Romanian...

Excerpt from Google Translate.

Therefore, I suppose Viorica Dăncilă should work for Google (and reCAPTCHA), and illuminate the entire world with her intelligence, while leaving Romania to develop in peace, isn’t it?

Go Viorica!

Aici sunt banii dvs. ... dpdv al sondajelor ;)

Toată lumea se pricepe la pusul de faianță, nu? Adică toți știm cum ar trebui să arate produsul final. Un meșter bun reușește să folosească corect distanțierele și să pună toate plăcile paralel. Dar, dacă are o zi rea, mai greșește cu juma de grad la câte una.

Așa e și la sondaje. Un social scientist decent, formulează întrebările din chestionar în așa fel încât nu induce răspunsul celor chestionați, acoperă complet posibilitățile existente în societate, evită măsurarea distorsionată. Într-o zi proastă, mai poate scăpa o întrebare incompletă, nu-i bai, o rezolvă prin faptul că măsoară corect în rest.

Dar când observi un sondaj online în care trei sferturi dintre întrebări sunt formulate cu erori flagrante, atunci este clar că agenția respectivă nu se pricepe la ceea ce pretinde a face.

Cum am completat ieri două chestionare submediocre de la aceeași agenție, recomand celor ce cumpără astfel de produse să verifice de două ori înainte de a-și arunca banii pe fereastră. Mai bine își bazează strategia de marketing sau de vânzări pe propria intuiție decât să apeleze la date distorsionate by design…

Ghid (preliminar) de evitat agenții de sondare incerte

Solicitați chestionarele de la 2-3 cercetări recente.

Completați-le. 

Observați dacă:

• Sunt întrebări a care nu ați avut ce răspunde fiindcă nu se potriveau situației dvs.?
• Sunt întrebări la care o persoană pe care o știți nu avea ce răspunde?
• Lipsesc variantele "nu știu" și "nu răspund" (separate una de alta, fiindcă au sens diferit)?
• Sunt întrebări care asumă o poziție prealabilă a respondentului?
• Sunt întrebări la care ați fi ales două răspunsuri, care se suprapuneau parțial?

Dacă răspunsul este pozitiv la oricare din cele de mai sus, ar fi util să vă gândiți să căutați un alt sondor...

 

Sondajule, degeaba te-au făcut dacă nu are cine te înțelege ...

Am spus-o de mai multe ori: nu este suficient să te declari jurnalist pentru a te pricepe la meseria cu pricina.

Eu nu mă pricep. Mă bazez pe varii romane citite și filme văzute. Am rămas de acolo cu stereotipul că atunci când te pronunți, ca jurnalist, despre o temă anume, ai nevoie de o prealabilă documentare.

Uite să luăm de exemplu prezentarea unui sondaj de opinie, că prea își dau acum cu părerea despre subiect trei iluștrii oameni de presă români, în direct, la Europa FM. Fiind vorba despre un sondaj de opinie, îmi permit să îmi dau cu părerea. Domnii cu pricina prezintă procente la radio, vorbesc despre a fi un soi de eșantion „semnificativ”, interpretează răspunsuri la o întrebare prost formulată, și dovedesc fără tăgadă că NU SE PRICEP la lucrurile de care vorbesc. Mai mult, precum G.Firea în momentul deciziei de a cuvânta la revenirea Simonei Halep de la Rolland Garros, dovedesc a nu fi apelat la un consilier de calitate, care să aibă o idee mai clară despre cum măsori opinia publică.

Unul dintre cei trei, cel mai în vârstă, intuiește e undeva că se pot citi și altfel datele, dar este evident că nu a avut niciodată șansa de a vorbi cu cineva care să îi explice cum se pot testa ipotezele sale (precum și faptul că este obligatoriu să testezi minimal ipotezele tale înainte de a-ți da cu părerea).

Prin urmare, revin la ideea inițială: în opinia mea profană, bazată pe romane și filme, deci doar pe ficțiune, a fi om de presă nu înseamnă a fi jurnalist. Și 99,99% dintre oamenii de presă din România (iar aceștia reprezintă aproximativ 80% dintre cei ce se cred jurnaliști) au nevoie de un program serios de training în ce privește citirea și interpretarea datelor unui sondaj (bine, știu, și printre sociologi, cea mai mare parte au nevoie de un astfel de training sau măcar de un update…).

Furtul căciulii: anti-pesedismul

Asist de multă vreme la felul în care societatea românească își dă cu dreptul în stângul, la propriu.

Mai bine educată, mai avută, mai fițoasă, partea societății care se pretinde progresistă face totul ca nu cumva să progresăm.

Mai puțin plimbată prin lume, „captivă” unor baronași de mucava, partea care votează spre stânga se poartă ca în peștera lui Platon: se îndreaptă spre fărâma de lumină pe care o cunoaște neasumându-și nici un risc. Aceasta este partea majoritară. Ea ar putea vedea lumina alternativă dacă nu ar fi stimulată de partea dreaptă să nu o facă. Dreapta îi tot aruncă cu amenințări și o definește drept nătângă. Nu văd cum ar putea avea cineva încredere în cel care te ponegrește.

„Dreapta” este în fapt un concept vag, pe care l-am folosit ca să definesc mai degrabă variile curente anti-pesede. În fapt, PSD nu e tocmai un partid social-democrat, iar opozanții săi mai substanțiali sunt lipsiți de ideologie, fiind mai degrabă partide populiste (includ aici PNL). Mișcările de stânga radicală sunt subțirele. Mă amuză și mă îngrozește totodată cum se organizează ele precum cuiburile legionare.

Revenind la „dreapta”, aș zice că aceasta este mai degrabă o pătură socială, o serie de oameni ce distribuie gânduri pe social media și uneori protestează prin piețele publice. Problema postărilor lor este că sunt cvasimajoritar negative și au un aer de superioritate.

Mai mult, ele resping tot ce vine dinspre PSD, cu multă bășcălie, doar pentru că vine dinspre PSD. Spre exemplu, orice inițiativă a primarului Firea este primită cu ostilitate, indiferent de rațiunile sale. A fost ridicol valul de proteste "da' ce, pe vremea lui Ceaușescu se închideau școlile dacă era frig?". Roma făcuse exact același lucru în zilele cu ninsoare. Germania închide școlile dacă sunt mai mult de 30 de grade Celsius (sau cel puțin așa este în NRW, cel mai urbanizat și modernizat land). În Suedia, pentru a te împiedica să îngheți când e ger, programul autobuzelor este clar vizibil și respectat, iar stațiile sunt foarte dese. Oare cum ar fi fost să fie în Bcurești vreo 3 copii înghețați de frig pe drumul spre școală?

O atitudine rațională, dornică să schimbe ceva în România, ar solicita mai multă condescendență și a căuta căi de colaborare. Din păcate „dreapta” românească continuă a fi încătușată în sindromul „cine nu e cu noi este împotriva noastră” și în nevoia de a își arăta superioritatea. Și tot din păcate, o astfel de atitudine face ca prognoza lui Brucan* să pară în continuare super-optimistă, dacă nu cumva utopică. Societățile se construiesc prin comunicare, prin dialog, nu prin desconsiderarea (voită sau involuntară) a celuilalt…



++++++++
*În ianuarie 1990, Silviu Brucan, fost nomenclaturist comunist de vârf și apoi disident, prognostica o perioadă de 20 de ani până când România ar prinde din urmă Vestul…

Gică contra: furatul căciulii antipesede

De câteva săptămâni circulă pe Facebook o poveste a unui om oarecare, sunat de o companie de sondare a opiniei, și întrebat ce părere are despre PSD. Omul cu pricina răspunde în răspăr la orice întrebare, dorind să arate deopotrivă scârba profundă pe care o are față de PSD și lipsa de considerație față de operatorul de interviu, un om plătit pentru a face un job oarecare.

PSD are aproximativ 50% susținere populară*. Ceea ce face postarea omului cu pricina este să întărească opinia susținătorilor PSD că ceilalți nu vor să audă de ei și că îi tratează drept cetățeni de mâna a doua. Acesta este modul simplu în care câștigă PSD voturi constant, deși își dă în continuu cu stângul în dreptul. Mă întreb dacă nu cumva cel cu postarea o fi de fapt plătit de partidul în cauză. Despre cei ce au distribuit postarea … să auzim numai de bine, probabil ar trebui să facă la fel cu postări în care femeile sunt considerate o rasă inferioară.

+++++
*a susține că este vorba de 50% "dintre cei ce ar merge la vot" și prin urmare nu ar fi vorba de mare lucru este doar un alt mod de a-ți fura căciula. Până una alta, dacă ar fi forțați să voteze, de regulă indecișii se distribuie relativ proporțional cu cei ce au opțiuni de vot, cu un mic bonus pentru partidele mai mari. Iar PSD este cel mai mare.

Furatul căciulii academice

Prin anii 1990, universitățile se confruntau cu o problemă acută de personal: salariile mici făceau profesorii să dorească să ia mai multe cursuri/ore decât puteau duce. Fie comasau mai multe grupe de studenți, fie nu țineau pur și simplu cursurile.

Universitățile ar fi putut să scadă numărul de ore, așa cum e spre exemplu în UK, adică acolo unde azi sunt cele mai bine cotate universități europene. Dar asta era complicat: presupunea ca studenții să stea să citească în timpul astfel eliberat, profesorii să poată susține ore de consultații, și oricum, presupunea ieșirea din relația ierarhică, de putere, profesor-student.

Sau puteau crește salariile. Numai că pe vremea lui Văcăroiu și Ciorbea salariile de astăzi erau un vis. (vă rog rețineți: nu am spus că salariile de azi ar fi mici sau mari)

 Sau putea accepta mai puțini studenți. Dar România deja avea cel mai mic procent din Europa nesovietică de absolvenți de învățământ superior în populația activă.

Dintre multe alte soluții, cea aleasă a fost să descurajezi profesorii să ia cursuri depreciind constant și hotărât plata celor ce făceau ore peste normă. Implicit, a scăzut suma de bani pe care un profesor „asociat” o putea lua.

Povestea aceasta cu „profesorii asociați” nu este prea răspândită în lume. Prin alte părți, cel care predă sau face cercetare, chiar predă sau face cercetare, nu stă să i se pună o etichetă; indiferent dacă mai are și alt job, el tot angajat al universității este. Așa cum, chiar dacă e și ministru, un profesor de la UAIC* tot profesor la UAIC rămâne.

Universitățile românești practică însă această distincție amuzantă. Cei cu contract pe termen nedeterminat cu universitatea sunt titulari. Ei sunt cei luați în calcul, spre exemplu, la evaluarea universităților. „Asociații” sunt doar umplutură. De parcă pe student l-ar interesa dacă laureatul premiului Nobel care îi predă ar fi titular sau asociat!

Îmi amintesc de vremea când eram student în ASE și mergeam la cursul lui Anghel Rugină. Acesta era asociat și ținea un curs la care venea vreo trei sute de studenți din tot ASE-ul. La cursurile ținute în aceeași sală, de către profesori titulari, chiuleam pe capete. Cursul lui Anghel Rugină era unul opțional…

Dar să revenim în timpurile noastre. Practica de a considera asociații drept o clasă inferioară de cadre didactice a dus de curând la paradoxul ca, prin schimbarea modului de impozitare, cu vărsarea contribuțiilor în mod anticipat, de către angajat, o parte dintre acești asociați au avut onoarea de a preda pe gratis. De fapt ar fi trebuit să aducă bani de acasă, dar universitățile au plătit ele diferența (le obliga legea, dacă nu mă înșel). În mod bizar (sau nu), universitățile nu au părut a se gândi că soluția ar fi ca să plătească competențele certificate, nu lungimea contractului de muncă. E adevărat însă că acest lucru ar fi aruncat în aer bugetele universităților, amintindu-le eventual că marea majoritate au prea mulți profesori în raport cu numărul de lectori și de conferențiari.

Ca să vă explic altfel: în clipa aceasta, un asociat costă mult mai puțin decât un titular, indiferent de calitatea actului didactic al celor doi. Dacă ai 40 de titulari și 60 de asociați, se poate spune că cei 40 au avantajul de a exploata la maxim prestigiul de a fi într-o universitate. (exemplul nu este ipotetic)

Cu alte cuvinte, dacă Jeffrey C. Hall (laureat al premiului Nobel pentru medicină în 2017) ar veni să predea un curs la o universitate românească, conform regulamentelor universitare el ar fi plătit pe oră de câteva ori mai puțin decât un profesor „titular” la acea universitate. C-așa-i în tenis!

Firesc ar fi ca să dispară distincția dintre cele două categorii, iar contractele parțiale ale actualilor asociați să fie amendate în sensul includerii în ele și elementele de muncă administrativă pe care „titularii” le au în fișa postului. Ar fi o situație de win-win: asociații actuali sunt plătiți la nivelul muncii lor, în timp ce titularii primesc mai mult timp pentru cercetare. Numai că … bugetul alocat în prezent învățământului superior, calculat ca procent din PIB, este plasat … în jurul mediei UE. Sursa suplimentară de bani ar putea veni de la bugetul alocat cercetării, care în prezent este, tot procentual, de 11 ori mai mic decât ținta UE pentru 2020. Da, de unsprezece ori mai mic. Evident, cel mai mic din UE. Și, evident, gestionat într-un mod absolut năucitor, impredictibil, incredibil de … inuman, jignitor față de cei care fac cercetare.

Pe scurt: dacă am dori ca universitățile românești să nu mai producă Tudorei Toader și Florini Iordache, ar fi cazul să punem ordine în ele și să le oprim de la a-și fura căciula. Încă de prin anii 1870, universitatea modernă este una al cărei staff se implică continuu în a produce cunoaștere, adică a cerceta. E cazul să intrăm și noi în modernitate, stimulând producerea de cunoaștere, că se făcu deja 2018!!!

===================================
*UAIC=Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași