1 decembrie 2009

Exerciții de inutilitate?

Temele de campanie pentru turul II par a fi două mari și late:
(1) este filmul de acum 5 ani trucat?
(2) care candidat e mai comunist.

Despre prima temă am mai zis cu câteva postări în urmă.

Cât despre cea de-a doua... Mie mi se pare aberant să continuăm discuția asta despre un regim care și dat duhul acum 20 de ani. Hai atunci să vedem și care o fi mai legionar, mai nazist, mai caucazian, mai evreu, mai negru în cur, să ne întrebăm ce-ar fi fost dacă dacii îi băteau pe romani sau dacă Negru Vodă nu ar fi fost cuman, ci chinez.

Pur și simplu ne cantonăm în discuții sterile despre „dacă și cu parcă”, care în mod evident nu au și nu vor avea răspunsuri unice, în loc să discutăm despre ce ar trebui să facă candidatul ales…

De fapt cred că asta decurge din trei lucruri:
(a) nu avem nici un consens despre ce ar trebui să facă președintele și de ce alegem un om pentru o astfel de funcție;
(b) pentru mulți (majoritatea??), orice altă discuție e prea complicată (or intra în această categorie și presa și staff-urile de campanie??)
(c) candidații nu au propuneri proprii, ci se definesc ei înșiși ca fiind împotriva celuilalt.

Pentru mine, acestea sunt argumente puternice pentru inutilitatea instituției prezidențiale...

PS. Ca să nu fiu aiurea înțeles: am fost pe punctul să mănânc bătaie de la suporterii FSN înainte de Piața Universității, dar am plecat mai devreme de la mitingul respectiv. Mi se pare acum nerelevant ce făcea și ce gândea pe atunci 66% din populație, cei ce au votat FSN în 1990 (adică exact procentele cumulate PSD+PDL la voturile din turul I ți de la legislativele de anul trecut).

5 comentarii:

--------- spunea...

Vai mai... ma iau cu mainile de cap cand ma gandesc la subiectul asta...

a) nu avem nici un consens in general, ma rog, dar cazul asta chiar e grav: omul habar n-are la ce se folosesc institutiile statului in care locuieste. Se invata insa asa ceva la scoala? Hm? (aici nu-s parintii de vina)

b) este intr-adevar complicata daca se ajunge in detalii insa orice este complicat cand n-ai habar despre intreg. Vezi mai sus deci. Staffurile se orienteaza dupa alegatori si nu staffurile nici media te educa.

c) cadidatii sunt educati de staffuri, deci vezi mai sus.

Una peste alta oricat ne-am minti, realitatea este ca in Romania democratia NU functioneaza. Se voteaza da, drepturi exista da, dar democratie inseamna si exercitarea acestor functii si drepturi asa cum sunt concepute, nu in modul asta aleator. Asta mi se pare o chestie mult mai grava decat faptul ca castiga Xulescu la presedintie.

parvan spunea...

In orice campanie de orice fel se preiau teme/memorii/pozitii deja existente in mintea publicului.

temele sunt sterile gnoseologic :) dar se prea poate ca din focusuri sa fi reiesit ca-s temele aducatoare de voturi deci ... "fertile" din punctul de vedere al scopurilor campaniilor.

In aceasta perspectiva temele propuse de tine sunt:

a)consensul e demobilizator la vot. Intr-o lume polarizata fie vom avea adepti ai consensului multumiti ca li se indeplineste pozitia, fie adversari ai consensului. In ambele cazuri nu exista diferentiatori intre candidati deci nu exista mobilizare
b)nu stiu daca "alte discutii" sunt prea complicate, dar sigur sunt greu de tinut pe agenda. vezi acel interviu de la realitatea unde mai erau o groaza de alte teme.
C)este un efect al numerelor mari la care s-a ajuns.

Tind sa fiu de acord cu ceea ce concluzionezi ... dar in acelasi timp stiu ca astfel de concluzii inca nu au "masa critica" pentru ca nu au consens, interes pe tema, nu au beneficiu bine conturat :)

Radu spunea...

Ce mi se pare putin ciudat e ca actualul presedinte dispune de un set foarte vast de analize serioase privind probleme ale Romaniei, de la cele demografice la cele economice, prin comisiile de specialitate patronate de administratia prezidentiala (fara indoiala, unul din lururile bune initiate de presedinte). Putea veni cu teme serioase, cu discurs pozitiv (aproape intotdeauna incumentul trebuie sa vina cu mesaje pozitive, aparandu-si realizarile mandatului) dar el s-a dus inspre moguli, inspre Grivco, a batut piua pe tema unui referend pe o tema subtire (sa recunoastem, mai lipsea si intrebarea "sunteti de acord ca salariile parlamentarilor sa fie cat salariul mediu pe economie?", asta ca sa fiu generos... ) si s-a trezit inghitit de tot climatul emotional creat.
Acum face greseala dupa geseala, taindu-si singur craca: intr-un climat polarizat de teme emotionale o dezbatere nu mai poate avea efect, nu mai poate disloca segmente de electorat legat afectiv de un candidat, ndiferent de natura sentimentelor...
Timpul trece, presiunea creste, rezultatele nu apar... E o ecuatie dificila!

Cat priveste democratia, e clar ca intre optiune si functie e distanta mare. Dar aceasta tema nu avantajeaza pe niciunul dintre actualii competitori...

joness spunea...

Si totusi, coincidenta nu te pune pe ganduri? In ce masura cei 66% din 90 sunt aceiasi cu cei 66% din 2008? Ce s-a schimbat in modul lor de a gandi? S-a schimbat ceva esential?

Aceleasi intrebari sunt valabile si pentru liderii politici din 2009. De altfel deranjant de multi erau aproximativ in pozitii de putere si acum 20 de ani...

Avem o societate cat de cat dinamica, sau totul este intepenit?

Bogdan spunea...

@all:
Consens e un cuvânt pe care l-am folosit eronat. Vroiam să zic că nu avem măcar două-trei puncte de vedere despre ce ar trebui să facă preşedintele şi care să aibă o oarecare consistenţă. Ideea e de consistenţă a definirii funcţiei instituţiei respective.

@ Osterhase & Cristi:
Eu cred că în România democraţia funcţionează. Ţara arată aşa cum şi-o construiesc oamenii, iar faptul că nu simt nevoia să îşi folosească drepturile derivă din lipsa de înţelegere a cum funcţionează sistemul preluat de la alţii.

Educaţia nu se petrece în şcoală, ci în primul rând în societate, şi mai ales, în campania electorală, atunci când teme importante pentru organizarea societăţii sunt în centrul atenţiei. (dacă ar fi vorba doar de şcoală, ce te faci cu ce au terminat studiile înainte de 1989, altfel majoritari ca pondere…)

Aşa e, nu e vina staff-urilor că folosesc temele cau priză la public. E însă o problemă generală a societăţii că nu reuşeşte să fie interesată de altceva. Dacă e să mă gândesc la candidatul care ar fi avut cel mai mult de câştigat din deschiderea timpurie (acum 2-3 ani) a dezabaterii despre chestii mai complicate, atunci într-adevăr văd şi un staff tare nătâng …

@ Radu:
Şi mie mi-e destul de greu să înţeleg strategia Cotrocenilor. Cred că de fapt s-au pierdut cu firea văzând că nu câştigă din turul 1. Altfel, structural vorbind, nu cred că Traian Băsescu este atras de teme serioase. Şuşanelele şi mogulii îi plac mai mult.

@Joness: Nu am date (încă), însă în mod cert cei 66% nu sunt aceeaşi, deşi au cam acelaşi profil. Motivul este simplu: o parte a electoratului FSN din 1990 a murit de bătrâneţe :(. Îţi mai aminteşti când se discuta despre dispariţia iminentă a FSN pentru că votanţii Iliescu sunt cu toţii pensionari? Aici e o discuţie interesantă, în care însă nu sunt pregătit încă să intru: care sunt rutele de vot urmate de actualii votanţi PSD, PDL, PNL. Câţi foşti ţarănişti din 1996-1998 votează azi PDL (partid similar prin ideologia slab conturată cu PNŢ), câţi cu PSD (programul social al PSD şi cel al PNŢ semănau pe atunci tare bine) şi câţi cu PNL (dată fiind istoria mai veche comună în caliatte de … adversari)

Altfel, cred că faţă de acum 1 ani diferenţa la nivel de lideri este enormă. Şi PDL, şi PSD, şi PNL arată altfel. Evident sunt şi din cei vechi, ceea ce e normal… Avem totuşi o ţară stabilă, nu o perpetuă vânătoare de vrăjitoare :)

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...