Pornesc de la postarea mea precedentă, cea cu indicatorul către standul de înghetaţă, uitat acolo în plină iarnă.
Cristi a comentat că există norme care forţează administaţia să ia măsuri, dar aceasta nu o face. Sunt de acord cu el, însă am zis că nu e rău să dezvolt şi să ne uităm niţel şi la cauze.
Deci, ştiu că există norme şi amenzi care pedepsesc pe cei care nu iau panoul, anunţukl, indicatorul de pe domeniul public atunci când se încheie perioada pentru care a fost permis afişajul.
Mai ştiu şi că, în oraşele României, există un număr enorm de panouri publicitare de dimensiuni diferite.
Mai ştiu şi faptul că aceasta dăunează deopotrivă modului în care arată oraşul, eficienţei publicităţii prin panotaj stradal şi capacităţii de a informa a acestor panouri (când sunt prea multe, toată lumea începe să le ignore conţinutul).
Nu mă miră că administraţia nu o ştie, sau că urbaniştii nu pot să îşi impună punctul de vedere. Mă miră lipsa de intervenţie a celor din publicitate, fie ei cumpărători/vânzători de publicitate, fie furnizori de servicii de panotaj (cei care au panourile).
Concluzia către care înclin este fie că sunt departe de a fi profesionişti, fie că învârt ceva bani negri. Iată de ce:
Dacă vor ca ale lor campanii de publicitare în care folosesc panotajul de orice fel să aibă impact, cei din publicitate ar trebui să preseze asupra administraţiei să accepte mai puţine panouri.
Cei care deţin spaţiile de panotaj ar pierde aparent din scăderea drastică a numărului de panouri. Ar putea însă creşte costurile per panou, astfel încât bugetele de cheltuieli ale cumpărătorilor de publicitate să nu se schimbe. (în mod similat, taxele unitare percepute de administraţie vor creşte, menţinând totalul neschimbat)
Efectul: mai puţine panouri (şi oraşe mai frumoase, vizibiliatte mai bună în trafic), la fel de mulţi bani în industrie, distribuiţi la fel între actorii implicaţi, eficienţă mai mare a publicităţii, panouri mai uşor de întreţinut şi de îndepărtat când le expiră termenul, amenzi mai uşor de aplicat (dat fiind că ar fi mai puţine panouri de urmărit).
Toată lumea ar câştiga, exceptând eventualitatea că ar învârti bani negri, mai greu de depistat atunci când sunt multe învârteli mărunte (i.e. nenumărate panorui, afişe, afişuleţe, indicatoare etc.)
Din moment ce nu se petrece aşa, pe undeva este ceva putred, fie în raţionamentul meu, fie în profesionalismul celor implicaţi, fie în cinstea acestora.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
De la o vreme, a pătruns și în rețeaua mea de prieteni nebunia cu Bună (virgulă) Bogdan (virgulă) . Hai să explic, că poate nu sunteți la ...
-
Uite câteva hărţi despre care generaţia mea nu a prea învăţat la şcoală. Le-am fotografiat la Chateau de Vianden , despre care am scris cu... -
E simplu. Vă ofer două mostre din ce am auzit la TV, în timpul meciurilor de la Cupa Mondială (citatele sunt aproximative): Arbitrajul din U...
5 comentarii:
Intai de toate constat cu tristete ca preocuparea intelectualilor pt modul cum ar trebui sa-si urmareasca niste privati interesele in media ... a capatat dimensiuni inchizitoriale.
Nu vreau sa "intru" (si) aici in polemica pentru ca-s convins ca telecomanda, mouseul, atentia populatiei ... isi exercitata libertatea de alegere iar cumparatorii de publicitate stiu sa exploateze aceste alegeri.
Dar in calitate de cumparator/vanzator de astfel de forme de expunere tin sa-ti dau doua "realitati" cu influenta directa asupra rationamentului tau mai ales in partea de eficienta:
1. nu exista o "industrie" izolata. Afisajul este parte a "industriei" expunerii de mesaje, orice variatie de cost/ inventory/ locatii/ vizibilitate etc are consecinte directe asupra volumului pietii de "afisaj". Un exemplu bun sunt ultimii doi ani in care ooh-l a suferit major datorita inelasticitatii preturilor (costuri de chirie, printare, "colaterale" etc) care au dus la o pierdere procentuala de volum doar ceva mai mica decat a presei scrise (in conditiile in care acest tip de media era mult mai echilibrat fata de presa pe hartie care avea deja ani de cand traia din bunavointa/naivitatea "investitorilor").
2. pentru panotajul stradal nu exista in mod real problema aglomerarii caci omul de pe strada e oricum supus multor stimuli, publicitatea neputand oricum ocupa un procent prea mare din acesti stimuli (aspecte confirmate in studii facute in times square, picadilly circus, shibuya etc)
in plus, chiar si in romania, apare fenomenul statusului confirmat de postarea intr-o zona aglomerata (rooftop-urile si meshurile de la unirea, padurea de panouri de la otopeni etc)
Revenind la conexiunile cu administratia publica, subiectele serioase sunt date de inconsecventa normelor (atat intre diversi playeri cat si in perioade de timp) care la randul ei provine din faptul ca acest "sector" intra in vechea problema a administratiei romanesti: concurenta intre interesul public reprezentat de un decident si interesele private ale aceluiasi decident.
Despre directionale ... problema se cam rezuma la cei mici si multi (care nu prezinta interes pt "autoritati") cei mari isi cam rezolva problemele propriilor directionale si exista chiar si presiune asupra concurentei (exista un caz celebru cu niste panouri pe Iuliu Maniu in care un centru comercial isi anunta distanta in minute iar concurentii il acuzau de publicitate mincinoasa)
Daca urmaresti manifestarile ooh-ului in perioade electorale o sa constati ca politizarea acestui "serviciu" e evidenta. dezvoltarea penultimului paragraf e ... riscanta pentru cei care vor sa activeze in piata asta :( .
Nu am habar ce e aia “intelectuali”. :)
Libertatea de alegere se poate manifesta liniştit în cadre ce îi permit să se manifeste (spre exemplu, dacă ar fi panouri publicitare peste tot, afectând calitatea designului urban, cumpărătorul nu ar câştiga nimic în ce priveşte libertatea de alegere. Dimpotrivă, inundat de informaţie, va începe să o ignore, limitându-şi astfel libertatea de alegerea. Ar fi o opţiune aparent personală, dar în fapt forţată de invadarea abuzivă de către publicitari a mediului în care trăieşte. Adică exact ceea ce se petrece în România, azi.)
1. Imbricarea panotării într-o strategie de comuncare mai largă (şi implicit faptul că industria nu se rezumă la un singur canal de comunicare), nu cred că afectează cu ceva raţionamentul.
2. Nu, nu e aşa. Prea mulţi stimuli similari elimină efectul fiecăruia în parte, duce la suprasaturare și respingere/ignorare.
E interesant să observăm că, dacă te uiţi la Bucureşti și compari cu Paris, Londra, Berlin, Bruxelles etc., o să constaţi că la noi numărul de panouri este mult mai mare decât în alte locuri. La noi, puterea de cumpărare și consumul sunt însă mai mici. Varietatea ofertei de produse și servicii este și ea mai mică (anulând astfel, cel puţin parţial, ipoteza că am avea mai multe panouri ca să stimulăm consumul).
Faptul că și la noi e mai mult Ooh în zone mai supuse privirilor nu poate decât să ne bucure. „Specialiştii români în publicitate” nu sunt aşa slabi cum ar fi putut fi :p
Rămân prin urmare la cele trei posibilităţi amintite în postare, înclinând mai degrabă către a presupune un deficit de profesionalizare (la fel ca în mai toate sectoarele din România de altfel).
:) e un piedestal de pe care se pot tine discursuri despre orice :P
1. Am fost eu prea expeditiv si am omis sa enunt o premisa. Cartelizarea de care zici tu (pret mare, panouri mai putine) e posibila doar cu implicarea marilor detinatori de panouri. Ori tocmai acestia sunt cei care joaca pe piata reala de media pentru advertiseri care nu folosesc doar ooh. O scumpire a pretului la panouri muta aproape instantaneu bugete Carrefour sau telecomunicatii in mediile complementare (radio la Carrefour, TV si online pt telecomunicatii) ... deci suma pentru afisaj se micsoreaza.
2. similitudinea dintre stimuli e intr-adevar o problema, dar rezolvarea ei sta in personalizarea brandurilor fata de competitie (de aici si razboiul ulorilor in toate sectoarele care implica mult panotaj) daca ai alte studii ... sunt gata sa e promovez :)
Berlin si Bruxelles poate ai dreptate. Ca unu care pozeaza panouri in excursii :( as zice ca Bruxelles (si belgia cu totul) sunt atipice ca urbanism si obsesia pt specific arhitectural le face neprietenoase ooh-ului. Berlinul poate doar in partea de est (mai ales Alexanderplatz).
La paris vorbim cel mult de zonele turistice/monumentale dar si alea compensate de stridenta vitrinelor. Iar Londra, cum am zis si-n primul comentariul, poate le-ai vazut tu ziua si nu ti-a sarit in ochi abundenta de backlightsuri :)
Nu ridic manusa cu "profesionalizarea" spun doar ca-i una din putinele industrii in care mijloacele, metodele, evaluarile etc sunt globale. Admit totusi ca au fost ani in care ritmul de crestere al "profesionistilor" a fost mult prea alert.
PS: Tocmai puterea de cumparare a "tintei" e marfa in aceasta piata. Asta-i motivul pt care pretul pe atentia unei persoane timp de 30 secunde la tv e cel mai mic din europa (eram antepenultimii in 2008). Iar indicatorul asta functioneaza la fel in toate mediile de la reviste la toalete si aeroporturi, caci toate mesajele sunt puse doar in functie de capacitatea de returnare a banilor cheltuiti pt afisarea lor. Trist este doar ca asta determina si o micsorare a costurilor fixe.
Din păcate trebuie să termin de făcut bagaje...
Mă uit din nou la Berlin după panouri.
La Londra, gândeşte-te la Oxford Street şi la Regent Street: câte panouri vezi pe marginea drumului, câte mini-indicatoare spunând că Harolds sau Tesco sunt la 3,5 km? Mergi apoi pe Magheru, pe Calea Victoriei şi vezi dacă e la fel. Vitrina e altceva...
Drum bun si arunca un ochi si pe panouri :) . Daca poti cauta muzeul tehnicii (nu gasesti indicatoare dar te descurci tu), Radu a fost incantat.
PS: la intoarcere promit niste inside story despre hypaermarketurile din centrul orasului (evident pe privat :( )
Trimiteți un comentariu