Soțietatea, moravurile, prințipiurile, plagiatul

„Ce am furat? A fost o propozitie pe care am scris-o altfel, dar avea acelasi sens, dar dupa am modificat. Si graficele și explicațiile eu le-am făcut. De aceste lucruri nu se mai ține cont?”

Meseria de plagiator nu a fost niciodată ușoară. Dimpotrivă. Doar că a devenit banală. Și zgomotoasă.

Societatea românească a promovat această profesie la scală de sport național. Am auzit numeroase remarci în acest sens de la colegi de generație (mă îndrept spre 50 de ani), care îmi explicau cum a copia așa, o parte din lucrare, nu e un lucru grav. La urma urmei avem exemplul lui Ponta, lui Kovesi (da, „doar 4%”), lui Oprea, și a pleiadei de doctori în drept și științe militare care sunt pe poziții de șefi pe la varii procuraturi, curți de justiție, ministere șamd.

Efectul este simplu: plagiatorii din foarte tânăra generație sunt vocali. Pretind că lor li se cuvin drepturi.

„Plagiat o propoziție, pe bune? Pentru propziția aia restul dispare? Am modificat dupa, n-am reprodus nicio lucrare”

Citatele pe care le vedeți în acest text sunt simple reproduceri din zisele unui student oarecare, neipotetic. Domnia sa mi-a trimis o lucrare care, în partea de debut plagia pur și simplu dintr-o colegă. Restul constituia o lucrare mediocră, ar fi luat cam 25% din punctaj, poate chiar mai puțin.

“Deci, din 100% dacă a fost 5% plagiat și nici măcar atât”

Regula clară, anunțată de mine de la bun început, și repetată la curs, era că plagiatul este sancționat drastic. Prin urmare, am notificat studentul că plagiatul nu este acceptat si punctajul este 0.

Din acel moment, a început un val de mesaje dinspre student către mine. Mai întâi s-a făcut că nu pricepe și a tăiat acea parte retrimițând lucrarea, ca și cum ar fi fost versiunea inițială. Nu am reacționat. Apoi s-o fi prins și el că Google Classroom ține un istoric al materialelor încărcate ca temă și a pretins că a copiat doar definițiile unor indicatori. Deja era amuzant. Bibliografia recomandată făcea trimitere la noțiunile pe care pretinde că nu avea de unde să le știe ... Pusese sursa, în sensul că se afla în lista de referințe, dar nu folosise vreo citare. În plus, nici măcar nu îl penalizasem pentru plagierea „sursei”, ci pentru copiatul de la colega sa... :(

“Plagiat? De unde sa stiu eu despre ISCED? Nu e plagit, am pus sursa acolo. Doar o formulare pe care ulterior am modificat-o am luat-o dintr-o sursă comună, dar atât. În rest, eu am făcut comparațiile și restul lucrării...”

Lucrarea venise cu întârziere. Conform regulilor anunțate de la bun început, venea o depunctare oarecare. În cazul său nu se mai aplica oricum, fiindcă plagiatul îl dusese direct la 0 puncte. Dar asta nu a împiedicat studentul să caute nod în papura întârzierii, încercând să obțină o mărire de notă pentru faptul că la următorul proiect, dat fiind că universitatea schimbase durata vacanței, acceptasem întârzieri și anunțasem acest lucru. Vorba lui Ion Iliescu „ce are X cu Y???”

Apoi a început presiunea prin comparație: cum să ia el la fel de multe puncte precum unul care nu a trimis deloc proiectul? I-am răspuns, pentru prima oară: „Comparația cu o persoană ce nu a făcut proiectul este binevenită. Ea oferă prilejul să observăm că acea persoană este onestă. Din moment ce acea persoană are 0 puncte, oare cât ar trebui să aibă cel ce a furat?”

Fără îndoială, în spiritul normelor din societatea românească, studentul ce a furat ar trebui să devină prim ministru sau măcar ministru. În naivitatea mea, eu cred încă în „rule of law” și chiar dacă pot exista circumstanțe care să impună flexibilizarea regulilor, aici nu era cazul. Pot fi plagiate neintenționate, cuvinte preluate din propriile notițe fără a realiza că e vorba de un citat, dar aici era vorba de a copia pur și simplu după un coleg.

Rolul universității este de a ajuta studentul să își dezvolte capacitatea de a gândi cu mintea lui, de a exprima propriile sale opinii, de a produce lucruri de calitate. Dacă încurajăm reproducerea, oprim progresul, iar asta e departe de menirea universității. Uite, spre exemplu, în pagina celor de la Oxford lucrurile acestea sunt explicate pe îndelete: https://www.ox.ac.uk/students/academic/guidance/skills/plagiarism?wssl=1 Cei de acolo spun că a persista în astfel de atitudini poate conduce la exmatriculare

Da, știu, mi s-a mai spus: pretind standarde „prea ridicate”. Asta e, mi se pare firesc să le pretind, mai ales că sunt extrem de joase în comparație cu alte locuri din lume.