Scenarii prezidenţiale

Numărătoarea paralelă a PDL şi rezultatele parţiale BEC sugerează că Traian Băsescu a câştigat cu măcar jumătate de punct electoral. Sunt în joc, ca ordin de mărime, undeva între 50000 şi 100000 de voturi.

Rezultatul contrazice puternic două dintre exit-poll-uri, adică pe cele realizate de case de sondaj din sfera de influenţă a adversarilor lui Traian Băsescu. CURS, agenție de sondare cu legături strânse cu Cotrocenii a indicat şi ea un raport invers al voturilor din țară, ce e drept cu o diferență în interiorul marjei de eroare, dar semnificativ diferită de rezultatul anunțat de PDL și cel parțial al BEC. (cu alte cuvinte, distanţa TB-MG este substanţial mai mare în versiunea PDL sau BEC decât în estimarea CURS, desigur dacă am reţiunut eu bine cifrele de la PDL şi BEC)

Faptele creează premise pentru contestare, renumărare de voturi, analiza la sânge a celor anulate, noi contestații în justiție, căutarea febrilă a cazurilor de turism electoral. Acestea ar perpetua însă interimatul președintelui în funcție și imposibilitatea desemnării unui prim ministru. Adică un nou interimat al Guvernului Boc. Foarte interesant de văzut ce va opta să facă PSD şi PNL, în ce măsură staff-urile lor vor considera că este în avantajul propriu să perpetueze starea de fapt.

PSD ar putea de exemplu spera să ajungă la o diferenţă finală de 10-15.000 de voturi şi să identifice 20.000 de „turişti” electorali, clamând – pe bună dreptate în acest scenariu – invalidarea alegerilor. O repetare a acestora va conduce însă la alt rezultat sau va determina o mobilizare încă şi mai puternică a electorilor pro-Băsescu (aici cred eu că a fost cheia ieri, alături de inabilitatea PSD de a negocia cu UDMR, singurii care posedau un electorat disciplinat)?

În plus, orice amânare prin contestaţii a reinvestirii lui Traian Băsescu îl menţine ca prim-ministru pe Emil Boc. Este acest lucru în avantajul PSD şi PNL?

În fine, oare căderea previzibilă guvernului propus de Liviu Negoiţă, va conduce oare la desemnarea ca prim ministru a lui … Emil Boc? (preşedintele nu cred că poate dizolva parlamentul înainte de investitura în noul mandat)

Post-vot: Urmează o noapte grea și o săptămână mizerabilă

Rezultatele contradictorii ale celor 4 exit-poll-uri par a conduce exact la opusul a ceea ce doreau cu toții (exceptând poate pe Traian Băsescu și al său staff): la o săptămână dominată de acuzele de fraudare și nu de formarea guvernului.

Exit/poluri:

INSOMAR (final): 51,2%-48,8%
CCSB (final): 51%-49%
CURS (final): 50,7%-49,3%
CSOP/IREP (final): 49,6%-50,4%

CURS și CSOP/IREP prezic practic egalitatea între cei doi (diferența este în marja de eroare).

Ambele părți trâmbițează victoria, exact ca acum 5 ani, exact ca acum un an.

Nici una nu pare dispusă să accepte aplicarea corectă a regulilor jocului.

Neplăcut.

0762867006 ... Alegeri imorale

Acesta este numărul de telefon de la care am fost sunați pe telefonul fix, azi 6 decembrie, la ora 13:00.

”Suntem de la PXX și vă mulțumim că ați fost și ne-ați votat!”, i-a spus Mălinei vocea de la telefon. (PXX e unul dintre cele trei partide importante din România)

Noi nu am fost încă la vot.

”Avem telefonul din baza de date a PXX”. Nici Mălina, nici eu, nici Irina nu suntem membrii PXX. Altcineva nu locuiește aici.

În cele din urmă vocea a rostit și un nume ”Luminița Tătaru”.

E greu de spus dacă era vorba de PXX sau dacă numele era adevărat.

Oricum și oricine ar fi în spatele telefonului, este vorba, în opinia mea, de imoralitate.

Zarvă în grădina de guave

Kiran Desai, Zarvă în grădina de guave, Polirom, 2008. [ediţia originală: 1998]

După gustul meu, cel mai adesea scriitorii proveniţi din Lumea a III-a şi ajunşi în Occident tind să scrie despre ţara lor, propunând tonuri mohorâte sau tragicomice. Proza lor este una sofisticată, cu cheie, parcă desprinsă din începutul secolului XX, dar cu suprapuneri de efecte speciale. Ca un film mut cu efecte speciale realizate pe computer.

Cartea lui Kiran Desai nu face excepţie. Zarvă în grădina de guave este salvată însă (după gustul meu) de un comic pe alocuri irezistibil.

Scriitoarea născută în India, dar emigrantă în Anglia la 14 ani, iar apoi în SUA la 15, propune o alegorie a imposturii. Totul porneşte de la un lung şir de interpretării grăbite pe care societatea o face faptelor unui individ. „Eroul” se opune iniţial ridicării în slăvi, dar apoi descoperă că îi place… Cum şi dacă îşi rezolvă dilemele morale, dacă impostura este mai degrabă a sa sau a celor care îl cred, asta vă las să descoperiţi în carte. De altfel aceasta este principala întrebare pe care mi-am pus-o citind cartea, altfel o lectură amuzantă, întretăiată de câteva alte poveşti simpatice.

Într-un fel sau altul, capacitatea redusă a societăţii de a avea răbdare şi de a pricepe personalitatea şi dorinţele indivizilor ce o compun pare a conduce mereu la impostură, la lucruri ce nu sunt ceea ce par a fi. Aproape fiecare individ devine astfel un soi de impostor fără voie, care una pretinde a face şi alta doreşte şi crede, într-un soi de conspiraţie generală care te face să nu mai ştii care e de fapt realitatea. Vă sună familiar? Citiţi cartea, e amuzantă!

Exerciții de inutilitate?

Temele de campanie pentru turul II par a fi două mari și late:
(1) este filmul de acum 5 ani trucat?
(2) care candidat e mai comunist.

Despre prima temă am mai zis cu câteva postări în urmă.

Cât despre cea de-a doua... Mie mi se pare aberant să continuăm discuția asta despre un regim care și dat duhul acum 20 de ani. Hai atunci să vedem și care o fi mai legionar, mai nazist, mai caucazian, mai evreu, mai negru în cur, să ne întrebăm ce-ar fi fost dacă dacii îi băteau pe romani sau dacă Negru Vodă nu ar fi fost cuman, ci chinez.

Pur și simplu ne cantonăm în discuții sterile despre „dacă și cu parcă”, care în mod evident nu au și nu vor avea răspunsuri unice, în loc să discutăm despre ce ar trebui să facă candidatul ales…

De fapt cred că asta decurge din trei lucruri:
(a) nu avem nici un consens despre ce ar trebui să facă președintele și de ce alegem un om pentru o astfel de funcție;
(b) pentru mulți (majoritatea??), orice altă discuție e prea complicată (or intra în această categorie și presa și staff-urile de campanie??)
(c) candidații nu au propuneri proprii, ci se definesc ei înșiși ca fiind împotriva celuilalt.

Pentru mine, acestea sunt argumente puternice pentru inutilitatea instituției prezidențiale...

PS. Ca să nu fiu aiurea înțeles: am fost pe punctul să mănânc bătaie de la suporterii FSN înainte de Piața Universității, dar am plecat mai devreme de la mitingul respectiv. Mi se pare acum nerelevant ce făcea și ce gândea pe atunci 66% din populație, cei ce au votat FSN în 1990 (adică exact procentele cumulate PSD+PDL la voturile din turul I ți de la legislativele de anul trecut).

Noul preşedinte al PSD

Să presupunem că Geoană devine preşedinte al României.

Cine va deveni atunci preşedinte al PSD?

Mitrea? Vanghelie? Năstase? Ponta? Nica? Mazăre? Cum va schimba acest lucru politica de alianţe, afectată şi de probabilul declin al PDL?

Dar dacă Geoană nu câştigă alegerile? Cine va deveni atunci preşedinte al PSD?

Noul preşedinte al PDL

Să presupunem că Băsescu nu câştigă alegerile. Cum PDL este un partid clădit (sau mai degrabă remodelat) pe victoriile lui Băsescu şi cu o ideologie mai puţin clară, mă aştept ca partidul cu pricina să cunoască un recul în ce priveşte numărul de suporteri.

Nu cred că va fi vorba de o dispariţie imediată, însă exemplul PNŢCD nu este departe (paradoxal, la urma urmei Traian Băsescu a avut o contribuţie destul de importantă în destrămarea guvernului Ciorbea, element decisiv în opinia mea pentru dispariţia ulterioară a PNŢCD, un alt partid cu doctrină incertă la vremea sa).

Mă îndoiesc însă că nu se va lăsa cu alegerea unui no preşedinte al partidului, urmat de dezertări de aripi şi aripioare către PNL, PSD, PNG şi PC.

Cum se va numi însă acest nou preşedinte? Băsescu? Udrea? Anastase?

Dar domnul Boc, cu ce îşi va ocupa domnia sa timpul?