Hai la Baba Rada … Socioloaga!!!

Luăm tema, o disecăm bine, facem apel la literatura acumulată în timp în domeniu, vedem ce şi cum s-a mai studiat despre ea. Producem un chestionar sau un ghid de interviu complex. Clientul vrea să îl vadă şi să îl aprobe. Face modificări substanţiale, ne explică despre cum ştie el bine că întrebările se pun aşa şi nu altfel. Înghiţim, plecăm pe teren, predăm un raport prost. Clientul e fericit. Zâmbeşte tâmp: vezi, ţi-am spus eu!

Gândim despre cum a aruncat pe fereastră o grămadă de bani, doar ca să îşi confirme sieşi că este un tare. Despre cum a preferat să ignore 100 de ani de acumulări de cunoaştere ştiinţifică. Despre cum o să te înjure eventual, dacă predicţia sondajului nu se confirmă. La urma urmei, e pe banii lui. Iar la sondaje, fotbal şi vaci furajere se pricepe tot omul. Sau poate nu?

Să ne închipuim că vrem să cumpărăm o maşină. Refuzăm însă să o facem până nu ne dăm acordul cu procesul de fabricare. Iar dacă noi vrem o roată mai mare decât cealaltă, producătorul trebuie să ne respecte. Doar suntem clienţi, nu-i aşa?

Ce e drept nu toţi clienţii sunt la fel. Ce e drept majoritatea celor care dau consultanţă în ştiinţele sociale în România nu prea îşi dau seama când clientul lor bate câmpii, aşa că sunt fericiţi şi ei de fericirea lui. Ce e drept, cel mai trist este atunci când clientul reprezintă o autoritate publică, guvernamentală, eventual cea care guvernează cercetarea sau dezvoltarea.

În anii 1980, pe când Petrolul juca în Divizia B, şi erau derby-urile locale cu Metalul Plopeni, mi-a intrat în minte ireversibil una dintre vocile unei vânzătoare de seminţe: „Haaai la Baba Rada!” Mergeai la ea şi luai un ghioc de seminţe, de 1 leu. Bănuiesc că nu mai trăieşte, însă dacă ar face-o, Baba Rada cu siguranţă ar fi printre cei ce ar trebui să „aprobe instrumentul de cercetare”. Postul ăsta deschide o serie conţinând gânduri despre statutul sociologiei ca ştiinţă în peisajul românesc. Mai vin câteva zilele următoare.