Bradbury/Omul istoriei

Malcolm Bradbury, Omul Istoriei, Editura Art, 2008. [ediţia originală: 1975]

Am recitit cartea lui Malcolm Bradbury, Omul Istoriei.

Pentru mine este un soi de întoarcere în timp: prima lectură a fost în 1992, când Şerban – parcă – îmi spusese că e o carte bună. Era aşadar înainte de a avea de-a face cu sociologia (cartea lui Bradbury se desfăşoară printre sociologi). De altfel cred că era una dintre primele mele interacţiuni cu sociologia, prima oară când auzeam poate cuvântul, după celebra strigare televizată din 22 decembrie 1989, din curtea Televiziunii: avem nevoie de doi jurişti, doi economişti, doi …[…], şi doi sociologi.

Îmi amintesc că îmi notasem pe o bucăţică de carton alb, de mărimea unei cărţi de vizită, câteva nume de autori amintiţi în carte. Mi se păreau interesanţi şi vroiam să îi citesc. Aveam să o fac ceva mai târziu, ca student in sociologie. Cartea lui Bradbury o uitasem însă de mult şi nu cred să fi fost vreo asociere între ea si decizia mea ulterioară de a deveni sociolog.

[Prin clasa a V-a sau a VI-a mă gândisem să devin cibernetician, sub influenţa unor lecturi SF. Nu aveam habar ce înseamnă asta, dar suna bine. E de altfel singura meserie despre care să îmi amintesc să mă fi atras pe când eram mic. Oricum, şi în cazul acestei dorinţe, când am devenit student la Cibernetică uitasem de mult de gândurile din clasa a V-a, pe care le-am rememorat abia la câţiva ani după ce am absolvit, parcă atunci când Mălina m-a întrebat ce vroiam să fiu când eram mic.]

Revenind la Bradbury, cartea sa seamănă ca tematică si stil cu Lodge cel din trilogia deschisă de Schimb de dame, sau cu Sharpe, cu a sa serie Wilt. Scriitura nu este însă la fel de spumoasă. Comicul există şi la Bradbury, fiind adesea savuros. La fel se întâmplă si temele serioase, la fel de actuale şi azi (cartea a apărut în 1975). Mini-fresca unei bucăţele din viaţa universitară a anilor 70 este interesantă, chiar dacă Bradbury simte uneori nevoia de a se adânci în explicaţii uşor redundante.

Cui îi plac Lodge şi Sharpe, îl va găsi probabil interesant si pe Omul istoriei.

Dacă studiaţi sau aţi studiat sociologia (şi nu numai!), merită să citiţi Omul istoriei, măcar pentru a compara cartea cu atmosfera din facultate :)

PS. Ediţia din 1990 de la Editura Univers, dacă ţin eu minte bine, era mai bogată în note de subsol ale traducătorului, care atunci mi-au prins bine. E posibil însă să fie doar o amintire distorsionată. Ediţia Art propune însă un titlu ce pare mai apropriat de sensul intenţionat de autor…, dar şi o copertă mai puţin inspirată după gustul meu…