Faptele sunt simple şi par a converge către următoarea poveste: în 2004, adică acum 5 ani, actualul preşedinte, pe atunci primar de Bucureşti, la un miting electoral a interacţionat cu un copil care i-a zis ceva. Acum, între turul I şi turul II, cineva dintre cei care pe atunci îl susţineau pe Traian Băsescu a scos la iveală o casetă în care pare că Traian Băsescu dă de două ori cu palma sau cu pumnul în minorul cu pricina. Totul s-a petrecut în aşa fel încât, în momentul difuzării intempestive a casetei, Traian Băsescu, candidat la Preşedinţie se afla într-un studio de televiziune, la un interviu în direct. Cronologia completă: în Hotnews.
Indiferent de valoarea de adevăr a casetei, cei care au oferit-o spre difuzare sunt imorali: (1) dacă e adevărată, sunt imorali pentru că au ascuns-o timp de 5 ani, iar acum recurg practic la un şantaj; (2) dacă e falsă sunt imorali pentru că au trucat-o.
Indiferent de valoarea de adevăr a casetei, cei din staff-ul de campanie al domnului Băsescu se dovedesc a fi … nepricepuţi. Caseta a fost o surpriză pentru cei care, ca mine, se uită rar la televizor. Staff-ul de campaniei însă monitorizează tot, că de aia e plătit. Aşa că ar fi trebuit să ştie deja că vine caseta.
Traian Băsescu pierde puncte chiar şi dacă e vorba de un trucaj: are în jurul lui oameni nepricepuţi. Atât a fost în stare să adune. Asta spune multe despre abilităţile sale ca lider. În plus, nu a reuşit să reacţioneze la timp, anticipând confruntarea cu caseta măcar în timpul emisiunii, pe la 20:07, spre exemplu, sau măcar imediat după difuzarea în emisiunea la care participa.
Comportamentul Realitatea TV este şi el dubios: oare în campaniile următoare, candidaţii vor mai veni la respectivul post de televiziune (alta era dacă probele erau indubitabile, fiind susţinute de declaraţii ale unor martori oculari; aşa planează prea puternic suspiciunea de trucaj şi de înţelegere între Realitatea TV şi Gardianul).
Modul în care au decurs faptele aruncă suspiciuni chiar şi asupra contracandidatului la Preşedinţie. Mircea Geoană pierde şi el, suspectat de unii că ar fi ştiut dinainte de mişcare, dar şi prin faptul că – pentru alţii – nu are nici un rol în pierderea adversarului.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Convorbire telefonică cu ... un hoț??
Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: - ...
-
De la o vreme, a pătruns și în rețeaua mea de prieteni nebunia cu Bună (virgulă) Bogdan (virgulă) . Hai să explic, că poate nu sunteți la ...
-
Uite câteva hărţi despre care generaţia mea nu a prea învăţat la şcoală. Le-am fotografiat la Chateau de Vianden , despre care am scris cu...
-
E simplu. Vă ofer două mostre din ce am auzit la TV, în timpul meciurilor de la Cupa Mondială (citatele sunt aproximative): Arbitrajul din U...
4 comentarii:
eu cred ca astfel de miscari sunt facute mai degraba sa conserve o stare, sa inghete un moment.
Nu cred ca Geoana a stiut de caseta. Probabil ca a stiu ca se pregateste ceva. Si el a reactionat usor oscilant. Desi era normal sa nu iasa cu o declaratie imedia dupa difuzare. E un avantaj pe care nu il putea pierde...
Ramane sa vedem audientele de miercuri si sa le comparam cu cele din 20 nov. Daca sunt sub ele, caseta si-a facut efectul. Unul din ele... Al doilea e deja realitate
detergentul isi are si el calitatile sale
Ce mi se pare idiot este ca acum se discuta numai despre casete si copii plesniti. Ce relevanta are asta pentru modul in care va fi condusa tara din ianuarie 2010???
Asta mă tot întreb şi eu...
Trimiteți un comentariu