Arbitrii-jucători şi calitatea cercetării în universităţi

CNCSIS a făcut publică componenţa preliminară a comisiilor ce urmează a evalua calitatea cercetării din universităţi. Procesul de selecţie a fost relativ transparent, ceea ce este îmbucurător. Rezultatele ar putea însă să pună sub semnul întrebării principiile selecţiei.

Este un prim lucru care surprinde: evaluarea este exclusiv internă: din comisii fac parte numai cadre didactice. Nu sunt acolo, spre exemplu, reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai beneficiarilor cercetării. Mai mult, nu am observat nici persoane afiliate unor universităţi din afara României.

(Există ce e drept câţiva cercetători din institute de cercetare, dar cum probabil cu toţii predau în universităţi, ei nu constituie o sursă de evaluare externă).

Acest lucru se întâmplă în condiţiile în care: (1) învăţământul românesc este etichetat în general drept neperformant; (2) învăţământul românesc este caracterizat ca fiind orientat aproape exclusiv către predare; (3) cele două caracteristici anterioare se răsfrâng vrând-nevrând și asupra cadrelor didactice, indiferent de performanţa acestora; (4) sunt comisii în care membrii nu au decât maxim 1-2 articole publicate în afara României, în 15-20-30 de ani de activitate didactică.

Altfel însă, majoritatea comisiilor din majoritatea domeniilor largi ale ştiinţei includ cercetători de la mai multe universităţi, eliminând suspiciunile de evaluare părtinitoare.

Există însă și excepţii: de exemplu, la domeniul „Mine, Petrol şi Gaze”, de care sunt legat afectiv destul de puternic, însă la care nu mă pricep deloc, comisia include doar două persoane, ambele de aceeaşi universitate. E adevărat că sunt practic doar două universități care activează în acest domeniu, însă acest lucru nu schimbă senzaţia că UPG devine și arbitru și jucător. De aici nevoia de a avea și evaluare externă…

În alte cazuri, comisiile sunt întocmite doar de membri din universitățile mari. Este exemplul sociologiei (3 membri de la UB, câte unul de la UAIC și UBB). Oare să nu fi fost alte cadre universitare, cu cartea de muncă în universități din afara celor trei centre, măcar 75% la fel de prestigios ca membrii comisiei și care să fi acceptat să devină evaluator?

Exemplul sociologiei nu este însă unul izolat, ci pare tipic pentru comisiile de ştiinţe sociale, precum și de ştiinţele naturii, unde 3-4 universităţii furnizează mai toţi evaluatorii. Mai mult, adesea o singură facultate/catedră are majoritatea absolută în comisie. Oare cum ar putea evalua eficient o astfel de comisie universitatea din care provin majoritatea membrilor? Indiferent de cât de oneşti ar fi aceştia, nu cred că ar putea evita subiectivitatea. Iar a se retrage și a lăsa pe ceilalţi membri să evalueze, ar pune presiune pe aceştia, gândindu-se la cum ceilalţi, majoritari, vor evalua propria lor universitate…