Ultima legiune de Manfredi este un roman de aventuri captivant, deşi autorul nu este neapărat un maestru al condeiului. Este o carte care se citeşte uşor, fiind croită pe aventurile unui grup de soldaţi romani ce caută să salveze viaţa ultimului împărat roman.
Nu vă aşteptaţi ca lectura să vă facă să vă gândiţi la cine ştie ce mari întrebări despre oameni, lume şi viaţă. Cartea lui Manfredi nu îşi propune aşa ceva. Pe fundalul acestui roman de aventuri onest, şi pe alocuri simplist, veţi descoperi însă detalii despre cum cred istoricii astăzi că arăta Imperiul Roman în clipa destrămării sale. Un bun prilej de a afla cum trăiau oamenii, ce făceau ei atunci când lumea se schimba aproape complet în jurul lor. (din acest punct de vedere, un bun complement este cartea lui Bryan Ward-Perkins, Căderea Romei şi sfârşitul civilizaţiei, apărută tot la All - NB. Nu e un roman, ci o carte despre ce s-a întâmplat cu civilizaţia după sfârşitul Imperiului Roman de Apus)
Revenind la cartea lui Manfredi, acesta foloseşte varii izvoare istorice şi construieşte o lume credibilă. Spre deosebire de scriitorii de meserie, documentarea este net superioară: la urma urmei autorul scrie despre lucruri la care expertul este chiar el. Iar fanteziile pe care şi le permite, le destramă uşor în nota de final. Acest lucru contează şi în evaluarea pe care o fac - 7/10 (amintesc că dau rar note peste 8).
Am fost plăcut surprins să aflu multe prezentări ale cărţii prin blogosferă. Ca de obicei, majoritatea sunt de fapt „referate” ce descriu sumarul acţiunii („spoilers”), dar unele conţin şi trimiteri către modul în care e scris romanul. Deci, găsiţi alte păreri despre carte la: Pagina cronicarului, Dan Rădulescu - Bookblog, Bybliophyle.
2 comentarii:
Am vazut ecranizarea. Zici ca Manfredi nu e maestru al condeiului. Printr-o nefericita coincidenta, nici realizatorii filmului nu au fost maestri ai cinematografiei. Asa ca a iesit o varietate cu sandale de spaghetti-western. Ca sa intelegi despre ce vorbesc, poate ai vazut un film din anii 70, Batalia pentru Roma. Ala e mult mai bun.
Revenind la roman, daca ma intereseaza stiintific povestea caderii Romei, citesc niste lucrari de specialitate. Scriitura semi profesionista cu pretextul popularizarii stiintei nu reuseste sa produca nici o emotie serioasa. Dar, cum nu am citit romanul, ba bazez pe aprecierea ta.
Acum, dacă am timp mult şi pot sta să citesc pe îndelete o carte de istorie (socială), o fac.
Din păcate însă, multe dintre aceste lucrări tind să fie fade, având nevoie de un anumit context în care să poată descrie toate acele lucruri mărunte care atunci erau altefel decât acum. (nu mă refer aici la cele româneşti care tind să se rezume adesea la înşiruiri de nume, date şi acte normative)
Tipul acesta de literatură, de popularizare, este foarte productiv sub acest aspect al detaliilor despre viaţa cotidiană, al lucrurilor mărunte care fac farmecul şi esenţa vieţii sociale.
Spre exemplu, atunci când descrie drumul de la Ravenna la Capri, sau din Italia ţn insulele britanice, Manfredi este pus în situaţia de a spune unde dormeau eroii şi cum, ce mâncau şi cum, dacă şi cu ce bani plăteau, unde se spălau, cum arată interacţiunea cu alţi oameni, cum sunt drumurile, ce atitudine au faţă de impozite etc.
Pentru toate acestea este forţat să se documenteze şi reconstruieşte astfel o lume extrem de interesantă.
O astfel de lectură, îmbinată cu ceva aşiune este mult mai uşoară şi mai uşor de reţinut, mai ales atunci când eşti obosit, când nu ai prea mult timp.
Exact ca la şcoală: dacă ai o prezenatre powerpoint e mai uşor pentru student decât prelegerea fadă în care profu vorbeşte nesfârşot în faţa clasei. Dacă implică şi ceva acţiune (i.e. activităţi interactive) e încă şi mai bine :)
Trimiteți un comentariu