Uite un text pe care îl public cu ceva întârziere, din cauze legate (paradoxal?) de lipsa de timp.
Eu mă aştept ca majoritatea celor pe care îi cunosc să trăiască minim 90 de ani. Nu este o simplă speranţa ci mai degrabă un „educated guess”, cum îi place profesorului Zamfir să spună. Medicina, regimul de viaţă, felul în care trăim astăzi sunt lucruri care fac ca cei din generaţia mea, mai ales dacă sunt mai educaţi decât media, să atingă fără probleme vârsta respectivă.
Cu alte cuvinte toţi vor avea timp berechet să cunoască lucruri interesante şi să comită greşeli, să treacă prin deziluzii, să îşi piardă încrederea în sine, să îşi reevalueze viaţa, să treacă prin depresii, să aibă bucurii, împliniri, eşecuri profesionale succesive, ratări – ca să folosesc termenii lui Cristi. Mai ales ratările mă interesează aici.
Deocamdată, doar incidentul nedorit al morţii cuiva apropriat mi se pare ireversibil. În rest, la vârsta noastră, calviţia, divorţul, fie el şi repetat de câteva ori, eşecuri în carieră, amarul de a trăi într-o societate care nu e placul nostru, nedreptatea sunt lucruri corijabile, normale chiar. Ai mereu timp suficient ca să o iei de la capăt. Nici măcar nu am ajuns la jumătatea vieţii!
[Dacă aveţi dubii despre cum ar putea arăta viaţa prelungită la peste 120-150 de ani trăiţi, citiţi mai multă literatură SF. vă pot recomanda câteva cărţi interesante, cu ipoteze realiste despre modificări radicale ale vieţii de familie, a carierei, educaţiei etc. Deşi nu la astfel de situaţii de a extrem de mult mă refer aici, ele vă pot face să vă revină rapid încredere în sine.]
Cu alte cuvinte, life (still) goes on, my dear. Şi asta se va întâmpla pentru mulţi ani de aici înainte. La vârsta noastră nimic nu e tragic… Încă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
cunosc o persoana care a facut 13 ani de puscarie comunista si acum are 90 de ani. am auzit insa la TV despre o persoana de 25 de ani bolnava de cancer la stomac. deci cred ca e si o chestie de gene - bune sau rele. dar, in principiu, cred ca ai dreptate. traim vremuri propice unei vieti indelungate.
PS. daca tot ai adus aminte de cartile SF, si daca ai timp, recomanda cateva titluri pls.
probabil ca nu e nevoie sa recomanzi nimica . in sensul ca .. de aia e asa ca ne-am "auto-blazat" .. mai exact : daca nu-mi spui cum si ce - eu sunt pierdut si nu mai stiu ce sa fac ! masochism pur ! am nevoie sa-mi DAI ! orice ! chiar si ce ma transforma intr-un ROBOT care se duce la pravalie sa-si cumpere empatia ! ( ca doar e la moda )
aaaa...Eu recomand totusi un sefeu mai special ...
iata : POLIAMORIA ca alternativa la familie cariera dileme sociale etc .. hahahaha !
@ litere: dintre cele scrise mai recent, cu legătură cu impactul creşterii speranţei de viaţă asupra societăţii, mi-au plăcut lunile volume ale lui Peter Hamilton. În special Disfuncţia realităţii este cea care mi s-a părut reuşită, dar nici prima parte din Steaua Pandorei nu e rea.
@ AndTheWinnerIs..: să fiu sincer, nu am priceput ce vrei să spui.
@ Emma: Poliamoria este una dintre alternativele ce vor căpăta cu siguranţă ceva suport social într-un viitor pe care unii dintre noi probabil îl vom şi apuca, dar nu despre acest lucru este vorba în postare.
Bogdan, daaa, pe hamilton il stiu. am citit in spaniola steaua pandorei. incerc sa gasesc Disfunctia realitatii care stiu ca-i mai veche. n-am citit-o. multumesc pentru recomandari :)
haaa, a, pai, Bogdane, dar bunintzeles ca nu pricepi .. c-asa vreau eu :))
ca ..dac-as vrea sa o potzi :) mi-as pierde significant din filingu asta natural-misterios-galesh-feminin-etc..
adic-ar fi un fel de a(mi) flutura lenjeria intima in public .. chiar si atunci cind ne tot punem intrebari existentiale :)
Trimiteți un comentariu