Banii, educaţia şi formatorii

Am scris destul de frecvent despre cum România are o forţă de muncă slab instruită şcolar și care nici nu e preocupată de a se perfecţiona.

O parte din fondurile europene ţintesc să rezolve a doua parte a problemei, căutând să sprijine formarea continuă. Acronimul POSDRU este familiar cu siguranţă mai tuturor celor ce ajung pe acest blog. Mulţi de altfel au câştigat, ca şi mine, bani buni din implementarea unor astfel de programe, finanţate pe trei sferturi din bani europeni și 25% de la bugetul naţional. Unii chiar au devenit traineri și ajută adulţii să îşi crească nivelul capitalului uman.

O parte dintre ei câştigă sumele despre care vorbeşte Ziarul Financiar: 2-3000 de Euro net, pe lună.

Mie unul mi se pare că este absolut firesc să avem astfel de formatori, este absolut necesar să îi plătim bine și este obligatoriu să avem mai mulţi adulţi care continuă să înveţe și după ce îşi încheie educaţia formală. Am scris despre astfel de lucruri de prin 2000.

Cu toate acestea nu mă pot opri să nu observ un lucru simplu: Educaţia adulţilor urmează adesea celei universitare, căreia îi este superioară ca nivel de sofisticare. Evident, acest lucru nu este întotdeauna valabil: poţi avea formare continuă a unor adulţi ce au absolvit doar gimnaziul și pe care îi ajuţi să se recalifice. Să zicem prin urmare că, în linii mari avem o rută (PostFac) de formare ce succede cronologic facultăţii și una (LowLLL) ce se referă la formarea celor ce nu au absolvit cursuri universitare.

În mod firesc, (PostFac) necesită competenţe superioare formării universitare. Prin urmare cei care sunt formatori pe acest segment ar trebui să satisfacă standarde superioare nivelului de lector, nu-i aşa? Deci ar trebui să aibă măcar doctorat și ceva publicaţii ştiinţifice. Mă înşel eu sau în prezent nu există o astfel de condiţie? Cu alte cuvinte, un profesor universitar, coordonator de doctorat, câştigând dintr-o singură normă cam jumătate din ceea ce poate lua un trainer, ar trebui să îndeplinească criterii de performanţă superioare.

Dacă privim la celălalt caz extrem, acolo lucrurile sunt și mai simple: nici măcar nu mai apare nevoia de a avea standarde, dat fiind că discutăm despre un nivel de calificare inferior. Cu alte cuvinte, normal ar fi ca şi salarizarea să fie mai redusă decât cea a unui lector (cam 3-400 de euro net, pe lună, dacă nu mă înşel).

În contextul curent, rămâne validă o singură concluzie: ordinea curentă a recompenselor acordate muncii reflectă fidel principiul votat în ultimele alegeri – „avem nevoie de bucătari, nu de filosofi”. Dacă ar fi ca un tânăr licean să îmi spună că ar dori o carieră academică, l-aş sfătui prin urmare fără să ezit: „Go West! şi fă asta încă dinainte de faculate!”.