www.RomanianValues.ro

I have just received this message and  I'd hurried up to share it:

Hello world,

I, this is me, the new website of the Romanian Group for Studying www.romanianvalues.ro.
Social Values, so I say hello to everyone, and I invite you to check me at

We, this is the group behind the website, moved there since a few days ago, but until now there were several checks to be done. However, some mistakes may still exist, so please be kind and warn us if you notice any.

Thanks,
The Site!

Now, (more) seriously:

We have moved to a new site, and bought own domain, we have changed the look and made a sort of logo, but nothing else changed. The Romanian Group for Studying Social Values remains the same. Ah, yes, there is a new newsletter series, to be launched in a couple of hours. But the first issue is already on the website. It talks about social trust. So be the first to read it! (Oups, the Newsletter is in Romanian! But it has nice graphs, I have made them ;)

Do not hesitate to visit us!

Liber la date...

În urmă cu două săptămâni, Barack Obama (președintele SUA) a anunțat că datele culese din bani publice devin publice (exceptându-le pe cele care ar putea duce la violarea intimității personale). Citez din The Economist:

On May 9th Barack Obama ordered that all data created or collected by America’s federal government must be made available free to the public, unless this would violate privacy, confidentiality or security. “Open and machine-readable”, the president said, is “the new default for government information.”

Cuvântul cheie în citatul din Obama este "machine readable". deși poate da naștere la interpretări, el se referă clar la baze de date, nu la .pdf-uri postate aiurea pe site-ul biroului de statistică, ca să dau un exemplu.

Există un trend mai vechi în acest sens. În științele sociale, majoritatea datelor academice serioase au devenit publice. E cazul, spre exemplu, al sondajelor comparative majore: ESS (cei ce au dat tonul), EVS și WVS, PISA și TIMSS, mai nou EQLS fac datele publice, fie direct pe site-ul propriu, fie prin arhive de date. la noi, din păcate, nu e chiar așa. Până și datele mai vechi ale BOP (barometrul de Opinie Publică) rulat de Fundația Soros în 1994-2007 au dispărut de pe site-ul think tank-ului cu pricina.

În lume, Banca Mondială, Freedom House, Transparency International, OECD pun online, cu access neîngrădit, date agregate la nivel de țară. adesea este mai ușor să iei date despre România de la ei sau de la Eurostat decât de la INS sau varii ministere.

În aproape toate țările europene, oficiile de statistică dau azi acces public, online, la o sumedenie de date agregate, dar nu și la raw data. Raw data sunt însă relativ ușor de accesat în scopuri academice. La noi, INS nu dă acces la aproape nimic. Ministerul Educației și al Cercetării nu dă acces la aproape nimic în format civilizat, machine readable, așa cum cere Obama în State. E suficient să amintesc despre bazele de date de la Bac, de cele de la exercițiul de ierarhizare a universităților, toate părând lovite de mania secretului de stat.

The Economist face paralela între anunțul lui Obama și decizia lui Reagan din anii 1980 de a deschide accesul public către datele furnizate de sateliții geostaționari americani. Aceasta din urmă a dat posibilitatea să avem azi GPS-uri la prețuri accesibile, să avem prognoze meteo localizate în add on-urile de Firefox sau Chrome și în app-uri de pe smart phones. Decizia lui Obama ar putea da semnalul de start pentru un nou val de progres tehnologic, o creștere a calității vieții, pentru eficiență economică superioară, și ar da științelor sociale materie primă pentru o mai bună înțelegere a vieții (cu implicații imediate în actul de guvernare sau în kodul de organizare a spitaleor și școlilor, spre exemplu).

Poate la ei :(

Politețea și eficacitatea minților luminate din România

O ființă oarecare, pe care nu o cunosc, m-a căutat acum 7-8 zile pe LinkedIn. Așa mi-a zis LinkedIn. Pe joi mi-a și scris un mesaj ușor imperativ, din care nu reieșea prea clar ce vrea de la mine, în care nu se prezenta, dar care mă punea să îi trimit neapărat datele de contact și să mă întâlnesc luni sau marți cu un american care lucrează pentru Banca Mondială. Trecem peste faptul că datele indicate (12-13 mai) nu coincideau cu luni-marți, ci desemnează o duminică și o luni. Mi se spunea doar că americanul are un proiect (despre romi, dar nu se preciza ce) și are nevoie de consultanți.

În afară de faptul că LinkedIn îmi furnizase același nume nu știam de unde e ființa cu pricina. Avea o adresă la Gmail. Nu am stat să verific, am crezut că lucrează la vreun ONG/think tank și m-a luat de pe net. Poate c am cunoscut-o vreodată dar nu îmi amintesc și pace. I-am răspuns imediat, folosind un limbaj doar un pic mai curat decât al ei, ca să nu o descurajez:

Buna ziua,
Ma întâlnesc cu multa placere dacă este asa cum spuneti, în 12-13 mai, în Koln. În Bucuresti ajung dupa XXXXX.
Telefonul meu este XXXXX.
Toate cele bune,
B.V.

A doua zi, primesc un mesaj de la un prieten. Îmi retrimitea un mesaj de la aceeași ființă, care îi solicita imperativ să îi dea contactele mele. I-am trimis mesajul citat mai sus. ceva mai târziu am primit și un invite să ne conectăm pe LinkedIn. Primesc măcar 2-3 astfel de invitații pe săptămână. Dacă nu cunosc pe cel ce mă invită, nu răspund pozitiv la chemarea sa.

Duminică am luat-o de la capăt. Ea i-a scris din nou prietenului meu, acesta i-a retrimis mesajul de mai sus, întrebând-o ce poate să îi ofere în plus. Seara, pe la 23:30, am primit un mesaj adresat prietenului meu și în care eram la Cc... în care se spunea că nu a primit mesajul meu până acum. Deh, se mai întâmplă să ajungă la spam, să îl ștergi din greșeală etc. Ca de obicei, mesajul era scris neglijent. Mai degrabă nepoliticos decât neglijent.

Azi avenit un nou mesaj. Ea, ființa, "a înțeles de la un coleg al meu" că eu nu sunt în România momentan (oare eu nu eram la Cc... în mesajul ei de ieri??? Am verificat din nou să văd dacă nu am visat. Eram!). Așa că mă întreabă dacă nu sunt interesat de un proiect al Băncii Mondiale, ceva cu romii (dar nu se obosește să spună despre ce e vorba), că poate încearcă să aranjeze un interviu telefonic. O soluție legitimă la urma urmei. Până aici să zicem că ar fi în regulă, chit că se face că eu nu eram aseară la Cc... Săraca, mă gândesc, e speriată rău: a mâncat și o literă din prenumele meu.

Mai jos însă, scapă o eroare gramaticală la acordul dintre substantiv și atribut și se mai face și că plouă, spunându-mi să nu îi scriu pe e-mailul de la Banca Mondială că ea nu îl folosește. deja sunt preamulte semne de bună purtare :(

Apăi, nene, dacă nu îl folosești e treaba matale, da' de unde să știe prostul de mine că are de a face cu o așa mare somitate ca 'tăluță de are mai multe adrese de email? Eu știam doar de ăl dă pă care mi-ai scris bre, că nu am stat să caut după matale prin tot universul cosmic și să mă asigur că nu oi fi vr'un nigerian d'ăla de a rămas blocat în Cuba și are nevoie de un transfer bancar urgent. Așa că nu ți-oi scris nici în trecut nici în prezent pe acela...

Și uite așa am aflat eu din nou ce înseamnă la românii să fie politicoși și eficienți în același timp. Și atunci am dat pe net după ființă: are o carte pe Amazon, un PhD prin State, lucrează pe la Banca Mondială. Unul dintre acei români ce va lumina cu siguranță țara. Deci un model de urmat.

Muttertag vs. Ziua Tatălui

Across Europe, the second Sunday of May is time to celebrate Mother's Day. Belgium, Cyprus, Germany, Czech Republic, Hungary, Netherlands, Ukraine, Italy are among those who celebrate maternity today. However, there are many exceptions to the rule. France and Sweden use for the same purpose the last Sunday of May. Poland have a fixed day in the end of the same month: 26th of May. Bulgaria uses the International Day of Women, on 8th of March, and have no special celebration of the mothers. In Ireland and UK, they honor mother during the fourth Sunday of Lent. In Spain and Portugal, they have Mother;s Day in the first Sunday of May.

Starting 2009, a law changed the Romanian traditions, from the one similar to Bulgaria, to set up a Mother's Day like in Portugal: the first Sunday of May. Probably they found nothing unpleasant if sometimes it coincides with the Labour Day.

To make things more peculiar, the smart Romanian authorities, following a NGO initiative, enforced the second Sunday in May as Ziua Tatălui (Father's Day). In many of European countries, Father's Day is the third Sunday of June. As in the case of the Mother's Day, many exceptions occur. However, Romania is the only country in the world to celebrate Father's Day when most honor mothers. 

To make thinks funnier, the reason invoked in 2009 to set up a Father's Day, was to avoid discrimination of men. Therefore the Romanian Senate decided to officially celebrate Mother's Day and Father's Day, and that the later should be hold when many others have Mother's Day. They add to the International Women's Day, the International Men's day (29th of November) and the unofficial Men's day organized by some beer producer on 5th of May.

For at least 1.5 million Romanians living abroad, this is a good opportunity to jointly celebrate mothers and fathers ;)

Otherwise, the Romanian celebrations and their reasons leave misogynist attitudes, lack of knowledge, and populism to be active under some fresh political-correctness paint...

Un soi de cadou

Scriu această postare în 14 octombrie 2011. Din varii motive, o să o programez să apară pe blog pe 10 mai 2012. Din motive strategice, am decis în martie 2012 să amân apariția până în 10 mai 2013. În rest nu am schimbat nimic din cele de mai jos.

Scriu cu revoltă, mâhnire şi scârbă.

Recent am fost implicat într-un proiect finanţat din fonduri publice, cu parteneri publici, în beneficiul unei instituţii publice şi care s-a finalizat cu reglementare de natură legislativă destul de importantă pentru România.

Am pornit lucrul la proiect la rugămintea unuia dintre cei cu care am mai lucrat, sociolog de felul său. Am lucrat ca o echipă, împreună cu alţi câţiva, timp de mai bine de 7-8 luni. A fost mai multă muncă decât era prevăzut iniţial, banii nu au fost foarte mulţi, au apărut mereu întârzieri, deraieri şi paşi greşiţi determinaţi mai ales de presiunile politice şi de decizii ale decidenților politici. Am trecut peste toate, sperând într-un produs final pozitiv. Nu a fost cazul, dar nici măcar acest lucru nu m-a revoltat precum ceea ce s-a petrecut ulterior.

Când totul s-a încheiat, mi s-a băgat sub nas un contract de confidenţialitate. Acesta prevedea faptul că nu am voie să divulg niciunei terţe persoane nicio informaţie legată de proiect şi care nu e deja publică. Cum informaţiile legate de proiect sunt aproape complet lipsite de transparenţă, acest lucru înseamnă că nu pot spune practic nimic despre nimic. Mai mult, cei ce mi-au băgat hârtia sub nas sunt cei care decid, conform unor criterii neprecizate, când şi dacă am încălcat contractul de confidenţialitate şi au dreptul de netăgăduit să decidă ce penalităţi trebuie să plătesc în această eventualitate.

Cum nu pot vorbi despre conţinuturi, nu rămâne decât să îmi dau cu părerea despre forme…

Am mai semnat o hârtie oarecum similară o singură dată, în octombrie 1989, când securitatea mi-a plasat-o sub nas alături de câteva ameninţări voalate. [Sper să fi apucat să postez despre întâmplarea cu pricina înainte ca această postare să fi apărut!]

Ce mă revoltă:

• 1. A semna o astfel de hârtie nu făcea parte din înţelegerea iniţială, care vorbea despre un proces transparent.
• 2. Legea cu pricina nu poate fi implementată fără a avea legitimitate. Acesta nu poate fi obţinută în cazul respectiv fără transparenţă totală.
• 3. Date publice, colectate cu bani publici, sunt ascunse de cei care au plătit pentru ele. Cei care o fac se bat cu pumnul în piept că promovează democraţia şi progresul, spre deosebire de oponenţii lor.
• 4. Nu e vorba de a proteja interese comerciale sau alte lucruri similare. Pur şi simplu este o decizie strict politică. Nu cred că un astfel de contract poate fi legal într-o ţară democratică.
• 5. Hârtia cu pricina a fost antedatată. Ce e drept, ea este datată la 7-8 luni după începerea activităţii.
• 6. Clauzele sunt cel puţin abuzive, formularea contractului de confidenţialitate oferind puteri discriminatorii unor funcţionari vremelnici. Măcar acest lucru ar trebui să facă neconstituţional contractul cu pricina.
• 7. Am semnat hârtia după presiuni, insistențe şi ameninţări implicite. La fel a fost şi în 1989.
• 8. Suspiciunea implicită tranşată de contract este proiectată asupra mea, ca potenţial delator. Aşa să fie oare, dat fiind contextul descris la punctele anterioare?
• 9. Pentru un individ care îşi doreşte să trăiască într-o ţară liberă, toată povestea de mai sus vine în contradicţie totală cu orice credinţă despre democraţie sau libertate pe care boul* cu pricina şi-ar putea vreodată permite să o aibă. [*Evident, acest punct constituie şi o trimitere la o fabulă de Grigore Alexandrescu.]

Închei cu o urare simplă: @#$%^&! În rest, cred că faptele vorbesc de la sine.

Secu' și eu ... III. Epuizarea sursei

(continuare din postarea precedentă)

Pe verso-ul fișei de colaborator (vezi facsimil) nu scrie mare lucru. Cred că ar trebuit să fie date despre informările efectuate. Cum nu am avut nici-un alt contact cu recrutatorul meu, acolo este gol. Ceea ce este un pic surprinzător ținând cont de faptul că aveam un potențial fantastic, după cum pomenește pagina întâi din fișă (cea din postarea precedentă).

Mai din josul paginii ne lămurim că fusesem deja pasat unui alt contact (i-am anonimizat numele), care a analizat el ceva și a constatat că "întrucât nu mai dispune de posibilitate de informare, propunem spre aprobare, încetarea legăturii cu acesta și dosarierea materialelor la biroul "F"...". Același căpitan care aprobase pe prima pagină începerea colaborării și care între timp devenise maior, este cel care aprobă și încetarea relației.

Decizia nu este datată. Să fi fost luată în 1988? Sau în 1989? Dacă da, ce o fi determinat-o? Cum de au renunțat la legătura ce părea pe prima pagină atât de utilă? Să fi apărut informații noi, neincluse în dosar, despre mine, despre ai mei, despre colegii mei? Faptul că bifaseră deja acțiunea? Faptul că "recrutarea mea" acoperea altceva? Faptul că îți dăduseră seama că nu are rost să spioneze niște liceeni? Faptul că venea revoluția? Sau că deja venise revoluția? Poate au clasat dosarul prin 1990 sau 1991, la vreun inventar? Poate chiar pe vremea gropii de la Berevoiești? Din dosarul meu nu transpar informații în acest sens, rămâne - momentan sau definitiv - un mister.

Între hârtiile de acolo am găsit însă "Angajamentul" scris și semnat de mine în 1988. Un scris tremurat rău. Cred că scriam un pic mai frumos în perioada cu pricina, dar e posibil să mă înșel. Vag îmi amintesc și de ce nu am trecut acolo numele meu complet, ci doar o parte din prenume: îmi venise în minte că așa angajamentul ar putea fi nul. Dar și aceasta poate fi doar o amintire falsă, fabricată ulterior. Ciudat însă că, deși au verificat atent pe ai mei, au uitat să verifice dacă numele celui recrutat este chiar cel pe care l-am scris eu acolo. Sau poate nu era relevant...

Morala e simplă. Lucrurile se făceau temeinic pe atunci. A fost nevoie de trei inși ca să facă față unui licean prăpădit, de la care au cules, după cum se vede, numeroase informații. Câți bani s-au aruncat pe fereastrp cu asta... Sau poate erau și alte scopuri, invizibile în dosar?


Ce au mai făcut personajele acestei povești în ultimii 25 de ani? Am dat un search pe google. Mugur, cel care m-a recrutat, s-a retras din servici ca și colonel, ăn a doua parte a anilor 1990. Retragerea nu a fost una simplă, ci a survenit după un scandal. 10 ani mai târziu s-a dovedit că recrutatorul meu, parte a vestitei unități 0215, era personajul pozitiv, cel care demascase corupția unor suspuși. Mai apoi, Mugur s-a încurcat cu niște personaje dubioase, organizând un trust de presă, dând consultanță unor magnați. Din ce am văzut eu prin presă s-a retras mereu din joc, înainte ca personajele cu pricina să înceapă să aibă probleme cu legea.Te întrebi dacă nu cumva încă mai este un fel de cadru activ...

Șeful său, cel cu aprobările, e mai puțin prezent pe net, acum fiind un șef mai mic într-o firmă mai mare de pază. Privată. Implicat în urmă cu câțiva ani într-un scandal de genul celui "Gigi Becali sechestrator". Pe net mai găsești și alte referințe la el ca securist, fiind spre exemplu între cei ce îl urmăreau pe Remus Opriș, sau, împreună cu subalternul său de mai sus, între cei care îl băteau pe Claudiu Șerban, un ploieștean ce a plecat din țară în anii 1980, după ce Securitatea l-a bătut în mod repetat ca să îl facă să rămână.

În fine, cel care a propus încetarea colaborării și care era pe atunci locotenent major, s-a sustras involuntar de la căutare pe net, dat fiind că are un scris de mână din care nu se pricepe ce nume de familie are.

[sfârșitul seriei de postări]

Secu' și eu ... II. Superagent

(continuare din postarea precedentă)

Principala hârțoagă de la dosar este intitulată "Fișa colaboratorului din rândul elevilor". Aceasta include, pe prima pagină, date privind locul de unde pot fi luat, date despre părinții mei și o scurtă caracterizare. Asta e haioasă rău. Cei care m-au cunoscut în perioada respectivă își amintesc că între mine și Hercule erau mai multe deosebiri mărunte, incluzând faptul că sunt mult mai scund decât media, iar pe atunci eram mai degrabă sub-ponderal. Ce constată însă cel ce mă recrutează? Evident, remarcă faptul că sunt genial, fascinant de sociabil, și extrem de bine de dezvoltat fizic. După părerea mea, fie văzuse prea multe filme americane cu agenți secreți, fie era verificat la rându-i de vreun activist care dorea ca toți cei cu care are de a face să fie niște feți frumoși (evident acesta este și motivul pentru care fusesem recrutat :p).

De pe prima pagină a fișei am aflat că ai mei nu erau cunoscuți prin arhivele M.I., deci nu erau nici hoți, nici agenți secreți, nici cine știe ce urmăriți ca să aibă nume de cod. Dosarul mai conține varii hârtii referitoare la părinți, rezultatele verificărilor făcute. Să zic așa, sunt remarcabile eforturile depuse ca să verifice două persoane obișnuite, chit că mamei cred că i-au încurat titulatura oficială a ocupației, care era pe atunci asistentă medicală, nu soră medicală cum scrie în fișa pe care o reproduc mai jos.

Am anonimizat nițel imaginile scanate. Am lăsat însă prenumele celui care m-a recrutat, care este, culmea!, identic cu numele conspirativ pe care mi l-a comunicat. Halal agent secret!

(vine imediat și partea a treia a postării).

Secu' și eu... I. Vică

Cu ceva timp în urmă am povestit despre motivele care m-au făcut să solicit dosarul meu de Securitate. Procesul a fost unul simplu, și civilizat (ceea ce merită remarcat, mai ales prin comparație cu alte organizații publice sau private din România): prin octombrie CNSAS m-a anunțat că au dosarul, am stabilit să îl consult în ianuarie și asta am și făcut. Abia acum am vreme să postez despre conținutul celor 12 file.

Mai întâi se pare că memoria m-a înșelat. "Recrutarea" mea a avut loc în 1988, nu în 1989. Aveam care va să zică 16 ani. Și am primit și nume de cod. Unul foarte creativ de altfel: "Vică". M-am întrebat mereu de ce numele conspirative care apar în presă sunt atât de transparente? Ce rost mai au ele dacă oricum trimit imediat la persoană și oricum erau cunoscute în interiorul unui serviciu secret. Nu cumva e doar un fel de fetiș al unor angajați care vroiau să arate că sunt depozitarii unor secrete importante și niște mari păpușari? Nu cumva e vorba doar de Așa o lucra SRI-ul și acum?

Este interesant de observat și că nu există o dată la care legătura mea cu Securitatea să fi încetat. Aceasta contrazice însă ceea ce scrie pe filele următoare. Dar povestesc despre acest lucru în altă postare.