USR și programul său de guvernare

Din nou despre programele electorale. Acum: Uniunea Salvați România.

Istoric

USR a debutat ca „single-issue party”, limitat geografic la municipiul București. Din punct de vedere doctrinar, partidul a eșuat în a produce un program coerent în alegerile locale la care a participat. Înglobând membri cu orientări diferite, USR a ajuns în pre-campanie în situația ca președintele său să declare la RFI că partidul este un mix ideologic neomogen. Pe de altă parte, discutăm despre același președinte slăvit în unul dintre cântecele propuse de partidul său, practică amintește mai degrabă de epoca Ceaușescu. (videoclipul a dispărut în mod bizar de pe Internet).

Programul de guvernare: generalități

Ceea ce m-a surprins (neplăcut) de la bun început la USR este forma programului, parcă aranjat pentru cineva care citește pe sărite și doar titluri. Este un gest de respect minimal să pui acolo și un .pdf cu programul. La USR ai de navigat printre nouă categorii, iar fiecare are la rândul ei 3-6 intrări, în total fiind 38 de intrări. Adică fie citești titlurile, fie te duci doar la fix chestia îngustă care te-ar interesa (acest lucru s-ar aplica perfect unui single-issue party), fie dai click peste click. Aș spune că fie USR desconsideră capacitatea alegătorilor de a citi, fie nu a găsit acele moduri prin care poți satisface și nevoile alegătorilor care se preocupă de ceea ce ai de propus. Pe de altă parte, nu vă închipuiți că e mult de citit. Sunt multe intrări de câte 5-6 rânduri. Mai mult dai click-uri decât citești :(

Al doilea lucru care m-a îngrozit a fost felul cum începe prima din cele 38 de intrări: „De 27 de ani, banii publici sunt furați sistematic de politicienii care s-au succedat la conducerea țării. Nu contează că au fost de dreapta sau de stânga sau pseudo-independenți. Toți politicienii care au condus România au servit în primul rând interesele de partid și de grup.” Extrasul este de un populism oripilant, pe care este nevoie să îl explic:

1. USR nu începe prin a propune ceva, ci prin a sublinia că ceilalți sunt proști. (iar mi-aduce aminte de Partidul Comunist). Este strategia celui ce de regulă nu are mare lucru de propus.
2. USR își subminează capacitatea de a negocia ceva după alegeri. Partidele și alegerile sunt în general moduri în care vrei să promovezi interesele alegătorilor ce te susțin. Iar interesele acestora pot fi promovate doar prin negociere cu ceilalți. Indiferent cât de nefrecventabili i se par USR-ului politicienii români, a-i acuza în bloc reduce din start capacitatea acestui partid de a se integra la guvernare: nimănui nu îi place să se alieze cu cei ce aruncă cu noroi.
3. Ultima propoziție citată este à la Traian Băsescu. Sau à la Vadim Tudor. Sau à la Donald Trump. Sau à la Adolf Hitler. Antonescu. CZ Codreanu. Carol al II-lea. Nicolae Ceaușescu. Uite ce spune DEX că ar face partidele: „PARTÍD, partide, s. n. Grup de indivizi asociați în vederea apărării unor opinii sau interese comune.” Este vorba de oameni care se unesc spre a-și reprezenta interesele. Ale lor, nu ale altcuiva. De aceea am spus că este o afirmație à la Traian Băsescu, cel care, precum USR, uita mereu că democrația se bazează pe negocierea între grupuri, iar aceste grupuri sunt reprezentate de partide, că de aceea există partide, politică, democrație. Ca și fostul președinte, și USR arată în opinia mea ca un copil isteț ce a chiulit prea mult pentru a se pricepe cu adevărat la ceea ce încearcă a face.

Bizarerii

USR propune, absolut corect, ca datele să fie libere. E vorba de date publice, care să fie publicate în format analizabil, nu ca imagini scanate. Adică cere exact ce cere și legea curentă. Dar uită să spună că aceasta ar fi deja legea. Mai mult, definește propunerea drept: „reformă radicală a accesului la informații” (!)

Una dintre ideile obsesive ale candidatului Nicușor Dan la Primăria Capitalei a fost înființarea unui parc industrial dedicat IT-ului. România ar trebui „să exploateze din plin potențialul de a deveni un Sillicon Valley al Europei de sud-est”. Ideeanu este rea, dar: (1) este deja pusă în aplicare prin facilitățile fiscale pe care România le practică de 13 ani în acest sens. (2) sunt și alte Silicon Valley prin jur (Dublin, Berlin, Košice), iar mai aproape de noi … industria IT „generates 10% of the Bulgarian GDP and employs the third largest contingent of ICT specialists in the world.” (sursa). Fără să te preocupi de cum faci ceea ce propui, nu faci altceva decât să declami sloganuri.

Programul agricol pare incoerent. Mai întâi este deplânsă fărâmițarea proprietății și este încurajată asocierea. Apoi se reduce la jumătate pragul de eligibilitate la PNDR. Efectul acestei măsuri ar tocmai menținerea fărâmițării, adică opusul a ce se făcea la nivel principial în propunerea ce o preceda??

Confuzia conceptuală legată de sistemul de protecție socială persistă la cei de la USR. Spre exemplu, avem o secțiune de „creditare și asistență socială” în programul agricol. Secțiunea se referă în principal la micro-credite, ceea ce, la extrem, ar fi în regulă dacă acestea sunt văzute ca măsuri de combatere a sărăciei (dar nu aveau ce căuta la „agricultură”). Dar la final USR arată că de fapt nu știe la ce se referă poveștile acestea legate de „asistență socială”, insistând pe „creșterea accesului la servicii medicale și educație”. Ca să fie clar: cele trei – educația, sănătatea, asistența socială – sunt lucruri complet diferite. Cel mai probabil USR nu are pe nimeni în partid care să aibă habar cum funcționează statele de pe la Bismark încoace.

Cercetare

La capitolul „Clusterele industriale”, programul pare a sintetiza viziunea Planului Național de Cercetare-Dezvoltare al României pentru perioada 2014-2020, dar pe care USR îl prezintă ca pe o idee inovativă.

Educație

Capitolul excelează în sloganuri, dar are și câteva soluții interesante, de aplaudat:
- „implicarea administraţiei locale în finanţarea învăţământului” prin acordarea de bonificații salariale către profesori.
- Mentori pentru toți profesorii (deși aici aș întreba: de unde iei atât de mulți?)
- Revenirea la finanțarea învățământului superior într-un sistem mixt, combinând finanțarea per student echivalent cu cea dată de ierarhizarea universităților.

Este mai greu de înțeles care ar fi de fapt reprezentarea USR despre educație, atunci când susține că școlile ar trebui să devină „centre comunitare unde elevii și familiile lor pot primi asistență socială integrată”. Am mai spus: este evident că USR nu are nici cea mai mică idee despre cum poți proiecta sisteme eficiente de protecție socială.

Sunt multe lucruri în programul USR care par a repeta ceea ce este la PNL (Moise Guran formulează chiar o suspiciune de copiere, dar Guran este implicat politic). Între ele și ideea (bună) de a înființa școli profesionale pe lângă clusterele industriale.

În fine, sunt câteva opțiuni clare de stânga, între care decizia de a impune programe universităților și de a decide ce absolvenți trebuie să angajeze companiile. Programul pare a critica sistemul Bologna și a cade în eroarea tipică de a crede că acesta ar fi redus durata petrecută de către studenți în educație. Dar referința la sistemul Bologna este mai degrabă imprecisă, neclară.

Protecție socială

Vouchere de cursuri de antreprenoriat pentru cei sub 35 de ani ce au specializări nesolicitate pe piață, cu centrare pe ICT. Oare chiar nu o știi USR că a avea o specializare te cam ferește de șomaj și nu acolo e problema, iar a ținti populația respectivă riscă puternic risipă prin erori de supraincluziune.

Migrație

Este adresată la capitolul „industrie”. Programul are meritul absolut de a nu mai clama ideea năstrușnică repetată adesea în media românească (de politicieni sau „specialiști”) cum că se vor întoarce cei ce au emigrat. Dimpotrivă, preluând ideea susținută de aproape un an și de președintele Iohannis, USR spune că diaspora trebuie folosită ca diaspora. Din păcate nu are nicio propunere concretă în acest sens, ci doar invocarea exemplului taiwanez, dar este oricum un mare pas înainte.

Concluzii

USR nu scade taxele, dar nici nu are de fapt vreun program social. A fi de stânga-dreapta constituie coloana vertebrală a partidului, așa cum reiese din documentul analizat. Forma în care își prezintă programul seamănă cu conținutul: te face să crezi că sunt multe lucruri acolo, dar de fapt este doar greu de citit. Cele câteva propuneri mai închegate se pierd într-un vraf de lucruri insuficient stăpânite. Iar derapajul de la democrație spre populism este, pentru mine, oripilant.

PNL și programul său de guvernare

Așa cum am promis, mă uit la programele electorale, denumite „program de guvernare”.

Istoric

PNL este rezultatul fuziunii a două partide. Primul (PNL) era liberal și în ciuda fărâmițărilor numeroase, urmate de reunificări, toate aripile și aripioare sale au păstrat timp de două decenii doctrina liberală (aceasta a rămas nealterată la fuziunea prin absorbție a ApR în 2001). Al doilea venea pe filiera social-democrată a FSN/PD(FSN)/PD/PDL, partid ce s-a convertit de la social-democrație la creștin-democrație în 2006, devenind membru al Partidului Popular European în 2007, în urma fuziunii PD cu PLD, aripă desprinsă din PNL și condusă de Teodor Stolojan, fost membru FSN. Consecința fuziunii PNL-PDL în 2014 face ca noua formațiune să păstreze doctrina creștin-democrată a PDL și numele cu rezonanțe istorice de PNL, deși acesta nu mai descrie realitatea din partid.
Mă așteptam prin urmare să regăsesc o propunere creștin-democrată.

Programul de guvernare: generalități

Programul de guvernare al PNL nu există. Sau, mai exact, PNL și-a asumat o platformă în 100 de puncte, produsă de un politician independent (Dacian Cioloș), la care a adăugat alte 100 de puncte proprii.

Programul Cioloș include câteva propuneri concrete: Comisia de Tăiat Hârtii 2.0, continuarea pachetului anti-sărăcie. În rest sunt generalități și nimic altceva. Cele 100 de puncte ale PNL se remarcă prin înșiruirea de sloganuri, neacoperite de propuneri concrete sau trimiteri către pachete închegate de măsuri. La nivel doctrinar nu există o consistență deosebită, dar pot remarca faptul că măcar nu abundă în propuneri de stânga în ce privește pachetul social. Ce e drept, se poate specula și că de fapt neavând mai nimic la pachetul sociale, acest lucru poate de fapt să însemne orice…

Programul de guvernare: fezabilitate

În schimb, propune reduceri de taxe pe mai toate fronturile și creșterea salariilor în domeniul public: dublarea în sănătate și dublarea graduală în educație. Nu am observat cum ar atrage alte surse la buget. Prin urmare, cum creșterea economică nu poate fi uriașă, deduc că este un program nefezabil.

Tot la capitolul propuneri fără acoperire, am remarcat intenția de a înființa un „Fond Român de Dezvoltare Urban Rural” care va fi utilizat pentru „investiții strategice” (???) și cu scopul de elimina „deficite de finanțare în zone critice”. Trecând peste întrebarea investițiilor strategice ale statului, ca propunere a unui partid ce s-ar dori de dreapta, să notăm și faptul că fondul cu pricina ar atinge 11 miliarde de Euro în 4 ani, fiind alimentat din „investiții private”. Eu unul nu am înțeles inițial. Și am avut dubii serioase că o astfel de schemă poate conduce la rezultate transparente și la eficiență. Dar puțin mai jos spunea că de fapt banii vin printr-o nouă bancă de stat care atrage investițiile private ale … ministerelor, managementul său fiind privat. Sau poate nu asta vor a spune acolo, dar alt investitor nu văd menționat. Și se mai spune că va fi similară European Investment Bank. Numai că acolo capitalul este subscris de către acționari, iar acționari sunt cele 28 state membre ale EU, managementul nu este privat, banii nu vin din derularea proiectelor Comisiei Europene șamd.

Programul de guvernare: propuneri bizare

Sunt numeroase puncte ciudate în program.
Uite unul: „5. Tintirea ajutoarelor de stat: *Alocarea a 1 miliard euro în ajutoare de stat se vor traduce în cel puţin 2 miliarde de euro investite pe parcursul următorilor 4 ani.” Adică dacă dai ajutor de stat, acesta este condiționat de investiții de stat duble ca sumă? Sau „se vor traduce” este utilizat în sens caragialesc?

Propunerea 17 spune că se vor acorda vouchere culturale elevilor, ca aceștia să poată merge la teatru, muzeu, la activități de natură culturală sau educațională. Articolul mai spune: „În ziua activității culturale, părintele va avea programul de lucru redus la 4 ore”. Realizați care este costul a 4 ore de muncă pe an pentru câteva milioane de părinți? Oare cine îl va suporta?

Propunerea 65: „Neimpozitarea pensiilor militare”. Asta după ce la propunerea 14 avem: „Eliminarea impozitării tuturor categoriilor de pensii”. Deci cele militare vor fi de două ori scutite de impozit.

Educație, Cercetare, Migrație

Sunt trei lucruri care mă interesau în mod special: educația, cercetarea și migrația internațională. PNL și Cioloș nu spun nimic despre cercetare (de fapt Cioloș are un slogan pus acolo), nu spun nimic despre migrație, fie ea incoming sau outgoing (exceptând „stoparea migrației medicilor prin dublarea salariilor” în programul PNL). Prin urmare a fost simplu. M-am uitat la educație, am dat la o parte sloganurile (adică acele lucruri pe care le spune oricine, și care nu pot constitui un program în sine), și … mi-au rămas trei propuneri:
(1) dublarea salariilor (o promisiune electorală pe care deja am discutat-o);
(2) împrumuturile pentru studenți (voucherul educațional există de mulți ani în alte țări, e uimitor că nu a apărut până azi și la noi, deci ideea este de aplaudat);
(3) stimulente pentru firmele ce dezvoltă școli de ucenici pe lângă ele (de asemenea este o bună idee, pe care mai mulți au recomandat-o de acum vreo 20 de ani; eu am recomandat măsura cu 15 ani în urmă, o susțin și acum).


Altfel, Germania alocă 2,9% din PIB la cercetare. România alocă cu puțin sub 0,3%. Germania este preocupată de atingerea țintei europene de 3% până în 2020 și este enervată că Olanda, Suedia, Danemarca și Finlanda o depășesc. Am ales acest exemplu pentru a spune de ce programul PNL mi se pare nul. La fel stau lucrurile pe majoritatea domeniilor, acolo unde programul de guvernare nu există.

Concluzie

PNL a produs un program de guvernare doar în virtutea faptului că așa fac partidele în alegeri. Altfel, doar a adăugat niște rânduri pe o hârtie pe care Dacian Cioloș a pus niște declarații de intenție. Confuzia doctrinară a juncțiunii dintre social-democrații deveniți creștin-democrați și liberali poate fi parte a deficiențelor acestui program. Dar mai degrabă PNL anunță că nu se așteaptă să fie la guvernare. În caz contrar, ar fi avut un set clar de măsuri pe care să le implementeze de îndată ce ar da primul ministru sau pe care să le negocieze cu partidul la putere.

Democrația originală: pohta ce-au poftit Iliescu și Băsescu

Gigi Becali, eternul măscărici de serviciu, avea la momentele sale de glorie o vorbă: „Pohta ce-am pooohtit”. Nu știu dacă domnia sa avea habar despre ce vorbește, dar pare din ce în ce mai clar că România de astăzi arată așa cum și-au dorit-o Iliescu și Băsescu. Ion și Traian.
Această postare deschide seria mea de postări despre programele politice ale partidelor și explică alegerea de a le citi, așa cum o fac mai mereu.



1. Democrația originală. Democrația se bazează în general pe negocierea între grupuri de oameni ce reprezintă interesele unor colectivități mai largi. Aceste grupuri sunt partidele. Ele dezvoltă o cunoaștere comună a ceea ce își doresc cei pe care îi reprezintă, constituie forumuri în care cei cu interese comune se întâlnesc și își discută ideile, ajungând în timp la o anumită coerență principială pe care o transpun în programe și propuneri de politici. Aceste programe și politici sunt mai apoi puse în practică dacă partidul respectiv ajunge la putere sau reușește să negocieze cu puterea implementarea propunerilor în cauză.

La noi însă, „analiștii politici” se întrec în a explica faptul că nu contează programele. Vina, în opinia domniilor lor, este exclusiv a partidelor. Dacă ar fi adevărat, acest lucru ar transforma România în ceea ce a pohtit Ion Iliescu: o democrație originală. Dacă nu e adevărat, avem cel puțin de a face cu o democrație cu analiști politici originali. Sau poate prea preocupați să stea pe Facebook, să dea interviuri lipsite de substanță la TV, să atace pe unul sau altul la Antena 3, Realitatea, România TV și prin alte locuri similare, sau pur și simplu sunt prea cufundați în crâncena lor mediocritate. Cred că de fapt, în combinații diferite de la caz la caz, toți acești factori fac „analiștii” să ignore programele de partid.

Dar programele sunt tocmai miezul existenței partidelor. Fără ele, migrația politică este justificată din plin, căci ce rost are să stai undeva unde ai ajuns doar dat fiind interesul de moment? Fără ele, nu poate exista o politică guvernamentală coerentă, fiindcă îi lipsește baza de plecare. Fără ele, nu poți avea dezbateri de idei, ci doar acuze de furt dinspre unul către altul.

Prin urmare, dacă vrem să construim o democrație și nu animalul bizar visat de ocrotitorul plantatorilor de panseluțe, ar fi cazul să ne ocupăm de programele partidelor și să vedem ce este scris acolo.

2. Imoralitatea. În întreaga sa carieră politică, Traian Băsescu s-a arătat incapabil să se concentreze pe fapte, dar extrem de preocupat să facă mici chițibușării și să acuze pe alții. De la ratarea (cu vreo zece ani) a startului construcției de autostrăzi și până la promovarea unui grup de politicieni ce include nume precum Udrea, Blaga sau Videanu, Traian Băsescu a p[rut a arăta constant că nu îi pasă prea tare de respectarea legii, ci mai mult de cum să se pună pe domnia sa în prim plan. Acest lucru nu înseamnă că ar fi încălcat legea. Dimpotrivă, cred că Băsescu a căutat mereu să fie acoperit legal. A ignorat însă mai mereu spiritul acesteia, așa cum a fost în cazul numirii lui Tăriceanu ca prim-ministru, în 2004, încălcare explicită a însăși ideii de alegeri parlamentare. Nu pot să uit lucruri în care nu a fost formal implicat, dar care par a i se putea atribui: îndemnul de a trage în țeapă parlamentari, modul în care a fost aleasă EBA europarlamentar, insistența de a controla guvernul dincolo de ideile ce au stat în spatele constituirii republicii semiprezidențiale așa cum a fost ea creionată de constituanta din 1990. Toate acestea le resimțim acum, când șubrezenia instituțiilor politice reflectă domnia de 9 ani a „marinarului”, iar dezbaterea este legată mai ales de nenumărații infractori realeși sau de rudele lor impuse pe locuri eligibile în mai toate partidele. Până și revendicativul USR a preluat de la Băsescu modul de neacceptare a legii: a se vedea protestul legat de înfrângerea lui Clotilde Armand, cea pentru care cifrele statistice par a spune mai degrabă că este cea care a câștigat dacă a fost vreo fraudă electorală. (mă îndoiesc profund că a fost vreo fraudă). Băsescu a promovat prin comportament un mod misogin, intolerant, rasist, imoral, intrigant și egocentrist de a face politică. Acesta se potrivește de minune cu democrația originală.

Contraponderea centrării pe indivizi promovată de Băsescu poate veni tot dinspre atenția acordată programelor. Ce rost are să discutăm la infinit despre cât de priceput o fi Nicușor Dan, despre cât de cinstit este Dragnea, sau despre cât de inteligentă este Gorghiu? Nu aceste calități fac ca cei 3-400 de parlamentari să fie performanți, sau ca guvernul să funcționeze. Ci ideile ce călăuzesc parlamentarii și guvernul. Deci programele.

Este motivul pentru care în următoarele săptămâni voi posta despre programe politice, ignorând văicărelile celor ce spun că acestea nu contează. Ideile și programele contează atunci când facem efortul să discutăm despre ele, nu atunci când alegem calea lăturalnică a democrației originale și a intrigilor, a vorbitului despre persoane, nu despre idei. E cazul să facem lucrurile așa cum se fac, dacă vrem să avem lucruri pe placul nostru.

Toilets in public spaces

Long time no posting funny toilets.
But I have inspected my phone :)

So, let's start:

In Warsaw, Poland, they recycle everything. Milk, wine, beer, :)

 


In Romania (in a hotel close to Brașov), they specifically ask: "Do not throw alien (or strange) objects in the toilet! Use the garbage can!"





In Bucharest, Romania (Bordello Bar), they entertain you while peeing:




In Berlin, life is supposed to be sweet, and ice-cones await you in the toilet:





(to be continued, sometime)

München

15 minutes to noon, the main square is already packed. Eyes heads up, towards the figurines in the Neue Rathaus tower. Women and men. Giggling children. At noon sharp, the bell starts to ring. However, it is not the Townhall. It comes from behind the square, maybe from St. Peter church, maybe from Frauenkirche, maybe from another church. The Neue Rathaus is still quiet. Tourists first time in München become worry 3 minutes latter when another bell rings. Then it is the turn of another one. One may feel disappointment within the crowd gathered in Marienplatz. And some hope: “We are so many; they could not have fooled all of us”, everybody thinks.

7 minutes past hour, the crowd is happy. The figurines in the bell tower are moving. It was worth waiting. The champions go round, and in the end, one knight wins the jousting tournament, the other being pushed off the horse by the blunted tip of the opponent's lance.

An enthusiastic reaction comes from the crowd. Eyes are glittering, the droplets of rain do not matter, and there is a murmur and a tremor. Nothing like an extraordinary feeling, but smiles and friendly eyes welcome the putting in motion of the second set of figurines in the tower.

For me, the actual show is the crowd, reacting to little thinks. The thrill of humanity sparkled by puppets put in motion by a mechanism designed and built 200 year ago.

The light in the eyes.

Humans, which turn irrelevant politics, pop stars, reeky mobile phones, or stupid radicalisms.