Această postare deschide seria mea de postări despre programele politice ale partidelor și explică alegerea de a le citi, așa cum o fac mai mereu.
1. Democrația originală. Democrația se bazează în general pe negocierea între grupuri de oameni ce reprezintă interesele unor colectivități mai largi. Aceste grupuri sunt partidele. Ele dezvoltă o cunoaștere comună a ceea ce își doresc cei pe care îi reprezintă, constituie forumuri în care cei cu interese comune se întâlnesc și își discută ideile, ajungând în timp la o anumită coerență principială pe care o transpun în programe și propuneri de politici. Aceste programe și politici sunt mai apoi puse în practică dacă partidul respectiv ajunge la putere sau reușește să negocieze cu puterea implementarea propunerilor în cauză.La noi însă, „analiștii politici” se întrec în a explica faptul că nu contează programele. Vina, în opinia domniilor lor, este exclusiv a partidelor. Dacă ar fi adevărat, acest lucru ar transforma România în ceea ce a pohtit Ion Iliescu: o democrație originală. Dacă nu e adevărat, avem cel puțin de a face cu o democrație cu analiști politici originali. Sau poate prea preocupați să stea pe Facebook, să dea interviuri lipsite de substanță la TV, să atace pe unul sau altul la Antena 3, Realitatea, România TV și prin alte locuri similare, sau pur și simplu sunt prea cufundați în crâncena lor mediocritate. Cred că de fapt, în combinații diferite de la caz la caz, toți acești factori fac „analiștii” să ignore programele de partid.
Dar programele sunt tocmai miezul existenței partidelor. Fără ele, migrația politică este justificată din plin, căci ce rost are să stai undeva unde ai ajuns doar dat fiind interesul de moment? Fără ele, nu poate exista o politică guvernamentală coerentă, fiindcă îi lipsește baza de plecare. Fără ele, nu poți avea dezbateri de idei, ci doar acuze de furt dinspre unul către altul.
Prin urmare, dacă vrem să construim o democrație și nu animalul bizar visat de ocrotitorul plantatorilor de panseluțe, ar fi cazul să ne ocupăm de programele partidelor și să vedem ce este scris acolo.
2. Imoralitatea. În întreaga sa carieră politică, Traian Băsescu s-a arătat incapabil să se concentreze pe fapte, dar extrem de preocupat să facă mici chițibușării și să acuze pe alții. De la ratarea (cu vreo zece ani) a startului construcției de autostrăzi și până la promovarea unui grup de politicieni ce include nume precum Udrea, Blaga sau Videanu, Traian Băsescu a p[rut a arăta constant că nu îi pasă prea tare de respectarea legii, ci mai mult de cum să se pună pe domnia sa în prim plan. Acest lucru nu înseamnă că ar fi încălcat legea. Dimpotrivă, cred că Băsescu a căutat mereu să fie acoperit legal. A ignorat însă mai mereu spiritul acesteia, așa cum a fost în cazul numirii lui Tăriceanu ca prim-ministru, în 2004, încălcare explicită a însăși ideii de alegeri parlamentare. Nu pot să uit lucruri în care nu a fost formal implicat, dar care par a i se putea atribui: îndemnul de a trage în țeapă
parlamentari, modul în care a fost aleasă EBA europarlamentar, insistența de a controla guvernul dincolo de ideile ce au stat în spatele constituirii republicii semiprezidențiale așa cum a fost ea creionată de constituanta din 1990. Toate acestea le resimțim acum, când șubrezenia instituțiilor politice reflectă domnia de 9 ani a „marinarului”, iar dezbaterea este legată mai ales de nenumărații infractori realeși sau de rudele lor impuse pe locuri eligibile în mai toate partidele. Până și revendicativul USR a preluat de la Băsescu modul de neacceptare a legii: a se vedea protestul legat de înfrângerea lui Clotilde Armand, cea pentru care cifrele statistice par a spune mai degrabă că este cea care a câștigat dacă a fost vreo fraudă electorală. (mă îndoiesc profund că a fost vreo fraudă). Băsescu a promovat prin comportament un mod misogin, intolerant, rasist, imoral, intrigant și egocentrist de a face politică. Acesta se potrivește de minune cu democrația originală.Contraponderea centrării pe indivizi promovată de Băsescu poate veni tot dinspre atenția acordată programelor. Ce rost are să discutăm la infinit despre cât de priceput o fi Nicușor Dan, despre cât de cinstit este Dragnea, sau despre cât de inteligentă este Gorghiu? Nu aceste calități fac ca cei 3-400 de parlamentari să fie performanți, sau ca guvernul să funcționeze. Ci ideile ce călăuzesc parlamentarii și guvernul. Deci programele.
Este motivul pentru care în următoarele săptămâni voi posta despre programe politice, ignorând văicărelile celor ce spun că acestea nu contează. Ideile și programele contează atunci când facem efortul să discutăm despre ele, nu atunci când alegem calea lăturalnică a democrației originale și a intrigilor, a vorbitului despre persoane, nu despre idei. E cazul să facem lucrurile așa cum se fac, dacă vrem să avem lucruri pe placul nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu