Este simplu să te pretinzi democrat și împotriva altora. E mai greu să fii democrat și să construiești bunuri publice, chiar și atunci când ești bine intenționat. E încă și mai greu ca în construcția propusă să îi incluzi și pe cei cu care nu ești de acord. Depinde de modernitatea culturală.
1. Salvatorii națiunii și tradiționalismul
Urmăresc de mult un grup dominat de oameni care vor să aducă schimbarea. Nu este primul astfel de grup. La urma urmei, dacă este să mă plasez la nivelul societății, și FSN a adus schimbarea, și CDR a adus schimbarea, și Băsescu a adus schimbarea. Deja mi s-a cam urât de oameni care vor să mă schimbă, să mă salveze sau să mă dezvolte. Prefer pe cei care au încredere că mă voi dezvolta dacă ne respectăm unii pe alții și comunicăm despre problemele noastre, comune sau nu.
Dar să revin la grupul de Facebook de care vorbesc. Administratorii sunt deschiși la minte și vor binele comunității. Pierd o grămadă de timp din timpul lor personal pentru a gestiona grupul în interesul tuturor și fac o treabă bună din acest punct de vedere.
Evident, sunt contra PSD, ca orice voluntar român care se respectă. Și ca aproape orice think-tank-ist român (cu mici excepții) sunt tradiționaliști, chiar dacă pretind altceva. Nu e nimic surprinzător sau de acuzat aici. Tradiționalismul este parte esențială a culturii române contemporane, mai e până intrăm în modernitate. (am scris cândva o carte despre acest subiect).
Pe grupul de Facebook despre care vorbesc, nu se face politică. Cu mici excepții: la ultimul referendum, cel cu familia, au fost înfierați cei care nu ar fi mers la vot. Dincolo de orice, era alegerea lor, iar o comunitate pretins democratică putea să o accepte în tăcere. Nu se face acolo publicitate electorală, dar candidații USR/Plus au voie să fie prezentați fiindcă, probabil, ... sunt de-ai noștri. Și, desigur, e voie să beștelești primarul. (nu știu exact cine e primar, tonul cu care e tratat mi s-a părut mereu ciudat)
Nu e singurul grup de genul acesta în care sunt membru, și văd multe elemente comune ilustarte în exemplul de care vorbesc.
Fără a fi suporter PSD, sunt iritat de astfel de acțiuni pentru simplul motiv că am fost mereu minoritar din punct de vedere al opțiunilor politice, trăind într-o țară unde radicalismele majoritare ale FSN/FDSN/PDSR/PSD/PD-Băsescu au fost mereu prezente. Prin urmare, nu văd de ce ai lovi în PSD doar fiindcă este acum minoritar în acea colectivitate. Nu văd de altfel de ce ai lovi în cineva verbal, indiferent cât de minoritar sau majoritar ar fi.
2. Exemplu pentru ceilalți?
Grupul cu pricina are o politică interesantă. A fi membru este condiționat de o anumită rezidență geografică. Dar a citi ce se scrie acolo este deschis tuturor. Motivația m-a uluit la început, dar a fost un bun prilej de învățare: „să ne urmeze și alții exemplul. Aici se dezbat lucruri importante, deci alții pot lua exemplu de la noi”. Apoi mi-am adus aminte de conspicuous consumption a lui Veblen. De ceea ce se petrece în zorii modernității. De nevoia de show-off a celor ce cred că au atins un anumit nivel de dezvoltare.
Povestea devine un pic mai complicată când acest lucru se petrece cu un grup de Facebook. Dacă postezi acolo, postarea apare și în feed-ul prietenilor tăi care nu sunt membri ai grupului și nu sunt interesați despre ceea ce discuți tu acolo. E ca și cum ai fi membru în asociația pescarilor și orice postare prin care întrebi alți pescari despre bălți, pește și momeli ar apărea în feed-ul iubitei tale, al mamei ei, al profesorilor tăi din liceu, al colegilor din Anglia și al medicului de familie.
În urmă cu ceva vreme, cam un an, a avut loc o dezbatere în grup pe tema acesta. Au avut câștig de cauză cei ce au optat pentru expunerea momelilor pe paginile soacrelor, ca să mă mențin în comparația de mai sus.
3. Noi vrem democrație, dar nu pentru căței
Zilele trecute, am vrut să postez o întrebare dacă nu ne răzgândim totuși. Postarea nu a fost aprobată de admin. Faptul în sine este neimportant. Dar motivul este plin de învățăminte.
Admin-ul mi-a trimis un mesaj destul de lung prin Messenger, explicând de ce nu aprobă postarea. Am apreciat faptul că a trimis mesajul. E semn că măcar a avut intenția unei explicații. Conținutul și conversația ce a urmat sunt savuroase. Mi-au amintit de Traian Băsescu, cel pentru care democrația a constituit doar o momeală de aruncat către popor.
Admin-ul a început prin a spune că a fost deja un sondaj pe tema asta: ”chiar a facut obiectul unul sondaj pe o perioada de o saptamana! “
E interesant de spus că în postarea mea neaprobată spuneam și eu că a fost o astfel de dezbatere. Nu aveam de unde ști că admin-ul fusese deranjat de dezbaterea care se întinsese „chiar” pe o săptămâni. O săptămână, pentru o dezbatere ce se derulează prin comentarii la o postare oarecare de pe Facebook nu pare a fi chiar atât de mult. Oamenii au nevoie să schimbe opinii între ei, tocmai acesta este rolul acestor grupuri de Facebook, nu?
Pentru admin, logica era să acționeze în virtutea rezultatului „covarsitor în favoarea unui grup public”. Trecem peste faptul că grup public nu înseamnă neapărat că trebuie să îi pui la curent pe ceilalți cu chestiuni care nu îi privesc. La urma urmei omul avea o decizie și voia să o respecte. La urma urmei, de ce ai modifica o decizie deja luată? Astfel de lucruri se petrec în modernitate, dar nu în tradiționalism.
A explicat mai apoi adminul că între timp grupul s-a mărit „foarte mult si rapid”. Da, exact, senzația mea este că numărul de membri s-a dublat sau s-a triplat. Cu alte cuvinte, nou veniții nu au participat la dezbatere. Deci nici nu e cazul să își dea cu părerea, nu? Vorba lui Băsescu: „Cui nu-i convine este liber să plece!” Sau vorba celor care cred că cetățeni români de origine maghiară nu ar trebui să aibă drepturi, fiindcă au venit mai târziu pe teritoriul României.
Apoi, a mai explicat Admin-ul, este o „perioada cand ne apropiem de alegerile locale” iar grupul de care vorbim este „in primul rand al comunicarii” deci nu poate permite o discuție off-topic. Să ne lămurim, grupul respectiv este un grup în care se discută despre chestiuni locale, nu despre politică. iar alegerile nu înseamnă că viața se oprește ca să admirăm cum defilează candidații la primărie.
Apoi mi-a zis că regretă că nu poate aproba postarea, dar speră ca eu să rămân un membru activ al comuntății. Și a semnat cu numele său precedat de cuvântul „Admin,”. Probabil o fi crezut că sunt un membru mai nou și nu aștiu cine este Admin-ul.
I-am răspuns că înțeleg poziția sa, dar nu văd de ce postarea nu ar fi legitimă.
Mi-a replicat ferm: „Nu este o “cenzura” ci numai evitarea unei sterile discutii fara obiect!”
Desigur, mă gândesc eu acum, ca așa-zis „membru activ al comunității” am probabil dreptul să nu zic nimic și să fiu etichetat drept inițiator de discuții sterile fără obiect. Și desigur aceasta nu e cenzură, ci doar o impunere a punctului de vedere. Că doar e campanie electorală.
Era momentul poate să ies din grupul acela și să ignor pretinsul democrat. Dar am zis să mai întind un pic coarda: „Desigur, mulțumesc pentru etichetare” a fost replica mea. M-a întrebat la ce etichetare mă refer, de parcă nu era evident. I-am spus că este o impolitețe să eticheteze problema ridicată de mine ca stârnind „discuții sterile și fără obiect”.
„Gresiti .Subiectul este steril,dvs ati ridicat corect dpdv tema. […]”
Mi-a cerut să nu fiu iritat fiind el mi-a explicat cu politețe cum stau lucrurile și îmi mulțumea pentru înțelegere.
Serios? Deci e vorba de o temă ridicată corect, dar care e sterilă. Oare cum o fi asta? Ce sofism o fi ca atunci când îi zici unuia că nu prea știe ce vorbește să îi spui că ai fost politicos? Ah, probabil că ar trebui să fiu înțelegător pentru că nu m-a înjurat?
Acum, vorbind serios, probabil că omul a prins o zi proastă. O zi proastă în care, în mod coerent cu acțiunile trecute, a arătat cum practică o democrație limitată. Și cum democrația nu înseamnă același lucru pentru toți.
4. Minoritatea tolerată și experții
Omul cu pricina e asemenea multor alți români. Asemenea majorității, în opinia mea. Nu este de blamat. Pur și simplu, a-și impune opinia, pentru domnia sa nu a constituit nimic anormal. Era în poziție de putere, eu eram un simplu pălmaș. Unul dintre mulți, deci dispensabil. Și minoritar, deci de două ori dispensabil. Mai mult, pentru felul domniei ale de a gândi, chiar mi-a făcut un favor: mi-a explicat de ce părerea mea nu contează. Și mi-a oferit și prilejul de a afla că inițiez discuții sterile.
Și are dreptate, pentru sisteme nedemocratice, discuțiile despre ce probleme comune, despre bunul public, despre ce putem face împreună sunt sterile. Mai utile sunt plângerile incriminatorii („ăștia fac rău!”) sau deciziile experților, care sunt de felul lor infailibili.
Partea proastă este că, în această perspectivă, dacă ne uităm la lucrurile despre care am tot scris academic, expertul eram chiar eu...
5. Opțiuni personale
Am trecut însă destul de des în România prin situații oarecum similare, în care cel ce avea de moderat o discuție a considerat de cuviință să își impună opiniile și a crezut că de fapt acel loc e cel în care ceilalți trebuie să execute ce dorește el. Nu am ieșit din grup, dar m-am dat la o parte, voi asista doar pasiv la ce spune pe acolo. Așa am procedat și în alte situații similare. Atunci când am sesizat abateri mai grave, dar tolerate de către ceilalți, am plecat din locul respectiv, așa cum am făcut-o recent plecând din o anumită comisie.
Nu știu dacă e bine sau rău și nici nu cred că există vreun „bine” sau „rău” în povestea aceasta. E doar opțiunea mea și sunt liniștit cu ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu