Cum în curând va fi interzis să mai vorbeşti despre sondaje, o fac şi eu cât pot :)

„Potrivit barometrului de opinie publica INSOMAR pe luna octombrie, doar patru partide ar mai intra in Parlament: PD, PSD, PNL si PNG.”

Citatul de mai sus nu reprezintă câtuşi de puţin realitatea, ci doar un subtitlu din Cotidianul. Ca de multe ori în needucata noastră ţară, a face pare a fi echivalent cu a ştii. Iar jurnalistul ce semnează articolul din link, pare a fi văzut de curând Ratatouille şi, pătruns de crezul marelui Gusteau ("Anyone can cook!"), s-a gândit că oricine poate scrie despre orice.

PRM (4,9%) si UDMR (4,8%) sunt catalogate a nu fi în stare să intre în Parlament. Stau şi mă întreb a cui o fi necunoaşterea mai mare: a celui ce semnează articolul (care oricum ar fi trebuit să ştie cum să prezinte o ştire, să facă un double-check şi să vadă că ponderile pentru PRM, respectiv UDMR, nu au nici o şansă să fie semnificativ diferite de 5% - la o probabilitate rezonabilă de garantare a rezultatului) sau a celui de la INSOMAR pe care nu l-a dus capul să prezinte rezultatele altfel decât cu nişte zecimale inutile în coadă. Sau a ălora care le-au fost profesori, traineri sau sfătuitori - celui de la INSOMAR şi celui de la ziar (carele, între altele, face şi mândre afirmaţii de genul „partidul XXX” a crescut cu 1% faţă de nu-ştiu-când”, ignorând marjele de eroare pe care le-a pus cu mânuţa lui la începutul articolului, că, deh, aşa îl obligă legea…)

PS. Culmea, autorul articolului e altul decât cel pe care îl suspectam de lipsă de dexteritate în prezentarea Sondajului cu bucluc de săptămâna trecută. Se vede treaba că au o adevărat şcoală cei de la Cotidianul :(.

PS2. Interesant mi se pare şi unul dintre comentariile stârnite de ediţia online a articolului, semnat "Bruno Ştefan" şi care se plânge de distorsionarea produsă de Cotidianul datelor furnizate de un mare institut, pre numele său BCS...

Sondajul cu bucluc

Premise:

1. Constat adesea că o mulţime de colegi de breaslă simt nevoia deosebită de a ieşi în prim plan cu rezultate spectaculoase, fără a acorda însă atenţie rigorii. Apoi le furnizează presei, ca „să se vadă la TV”.

2. De câţiva ani, găselniţa agenţiilor de colectare a datelor sociale din România în materie de măsurare a intenţiei de vot la alegerile prezidenţiale este să prezinte date privind încrederea în diverse personalităţi. Fără îndoială este o opţiune utilă: încrederea se poate converti în voturi, şi cum mai este mult până la alegeri şi nu se ştie cine va candida, simpla înregistrare a intenţiilor de vot poate fi neproductivă. Cum însă încrederea nu înseamnă intenţie de vot, după părerea mea neînregistrarea sau neraportarea intenţiei de vot face ca procentele de încredere oferite pe tavă presei să fie doar nişte cifre lipsite de conţinut. Absenţa măsurării intenţiei de vot determină de altfel presa să se arunce orbeşte pe orice cifră, dezinformând populaţia. [aceasta contribuie şi la un efect colateral: vin nişte indivizi cu reflexe totalitare şi interzic sondajele, deocamdată cu o lună înainte de alegeri …]

Faptele:

Cotidianul, Realitatea TV şi alte publicaţii online prezintă în termeni nepoliticoşi un sondaj bizar dat publicităţii de către Data Media. Departe de mine gândul de a fi un susţinător al lui Geoană sau să am aprecieri pozitive la adresa domniei sale, însă titlul comun utilizat de Cotidianul şi Realitatea TV reprezintă o bădărănie: „Geoană îl ajunge pe Băsescu într-un sondaj prostănac”. În plus, aşa cum o să argumentez mai jos, modul de citire a sondajului este profund eronat.

Problema:

1. Sondajul cu pricina nu măsoară încrederea în personalităţi. Întrebarea cu pricina, disponibilă în .pdf-ul către care există un link la sfârşitul articolului din Cotidianul, se referea la părerea pe care respondenţii o aveau despre fiecare dintre personalităţile din listă. Prin urmare cifrele nu pot fi comparate cu cele privind încrederea, altfel decât în scopul de a vedea diferenţele dintre încredere şi imaginea generală a potenţialului candidat.

2. Opinia şefului de la Institutul Pro cum că el nu crede datele este una complet neinformată. Dacă aş avea un astfel de angajat l-aş ruga ca mai întâi să se documenteze, să gândească şi apoi să vorbească.

3. Ziaristul care preia ştirea se vede treaba că nu a citit materialul din care a produs ştirea.

4. Angajatul Data Media explică corect în articol de ce ies rezultatele aşa cum ies. Din păcate Data Media a ales ca strategie de prezentare a datelor utilizarea unui termen preţios prin raritatea sa şi oarecum lipsit de conţinut „topul favorabilităţii”. Mai mult, utilizând cuvântul top, agenţia de colectare a datelor a sugerat exhaustivitatea, ca şi cum respondenţii şi-ar fi dat cu părerea despre toate persoanele din România, indicând dacă au o părere bună sau rea despre ele. Cum însă în listă erau selectate doar câteva nume (opţiune absolut firească de altfel), ierarhia respectivă s-ar fi putut numi, respectând adevărul, „Imaginea publică a unor oameni politici” sau ceva de genul acesta.

Concluzia:

1. Sociologii încă au mari dificultăţi în a transmite presei cifre corecte şi inteligibile, educând-o ca să poată beneficia cu adevărat de rezultatele unor sondaje.

2. Presa mai are mult până să devină, la rându-i, profesionistă.

Sci-Fi magazin

Am zărit, întâmplător, Sci-Fi Magazin la un chioşc de ziare. Am cumpărat-o plin de speranţă. Am fost impresionat plăcut: majoritatea povestirilor sunt de bună calitate, preluate cu copyright cu tot. Fără să strălucească, tiparul este de calitate acceptabilă: 80 de pagini A4, foaie lucioasă, paginaţie fără fisuri majore, făcută probabil în Word. Nu există grafică, dar asta contează mai puţin pentru cei care iubesc literatura SF pentru conţinutul ei. Preţul este modic: 5 lei.

Abia aştept numărul 2!

Remeş ...

Era un personaj compromis încă din legislatura 1996-2000.

Numele parcă îl marca: cum să te cheme în acelaşi timp şi Decebal şi Traian?? Vă daţi seama ce mai bătălii interne avea de dus în căutarea compromisului toleranţei?

Spunea răspicat lucruri care puteau fi uşor catalogate drept prostii.

După ce partidul a decis că nu mai susţine o alianţă nefuncţională (CDR), a desprins o aripă, trecând alături de – între alţii – cel ce avea ulteriori să îl „îngroape” – Mureşan.

Tăriceanu ar fi trebuit să îi ceară lui Remeş demisia în alb încă de la începutul poveştii cu DNA. Ce e drept, diversiunea „ţuica şi caltaboşii” făceau iniţial povestea destul de incredibilă… Acum, în mod normal, Tăriceanu ar trebui să se gândească şi el la demisie … Problema este că nu poate. România riscă să piardă (şi probabil o face) subvenţiile venite de la UE pentru agricultură (detalii: aici). Cine era ministru la Agricultură? Remeş! Mai probabil vina nu este însă doar a lui Remeş, ci e combinată cu gestiunea Flutur asupra ministerului în cauză. Tăriceanu are o singură opţiune: rămâne premier şi caută să îngraşe porcul în Ajun. Altfel, demisionar şi cu responsabilitatea subvenţiei agricolă pierdute pe cap, PNL va rămâne 4 ani în afara parlamentului… Mă întreb în ce măsură în ce măsură poziţia lui Tăriceanu din partid ar putea fi ameninţată de toată povestea alegerii neinspirate a unor miniştrii (Remeş nu e singurul. Cel puţin Orban este în aceeaşi situaţie).

Pe de altă parte, diversiunea „ţuica şi caltaboşu’”, plasarea casetei de către DNA la TVR, istoria recentă a disputelor politice PD-PNL-PSD, duc cu gândul la mârlănii ilegale. Cred că într-un stat cu o presă şi o justiţie mai independente, toată povestea ar fi condus la compromiterea politică definitivă a principalilor actori implicaţi: Tăriceanu şi cine-o-fi-în-spatele-intoxicării. Ca şi în cazul lui Adrian Năstase, va mai dura probabil încă un număr de ani până cei doi (sau mai mulţi) vor ieşi pe uşa din dos a politicii româneşti.

Cât despre Remeş, el este doar un soi de reziduu rămas surprinzător pe ţeava de scurgere a istoriei, cu maniere şi cunoştinţe inferioare standardelor contemporane. Chiar mă mir cum de a reuşit să mai apară încă o dată în prim plan.

Statul poliţienesc

Mălina îmi zicea ieri că am început să înlocuim o ideologie totalitară cu o alta, dar că, în cazul comunismului oamenii mai obişnuiau să realizeze că ceva e în neregulă.

Noua ideologie autoritară prin manifestări este vizibilă la tot pasul. Iată trei exemple de prin ziarele din ultima vreme:

Darwin, exclus din manualele de biologie ? - despre interzicea libertăţii de gândire

Fără sondaje în timpul campaniei electorale - despre interzicerea libertăţii de expresie

Povestea cu flagrantul lui Remeş difuzat la TVR - despre controlul puterii asupra televiziunii (cum naiba a ajuns caseta de la DNA fix la TVR?????) [vezi postul următor pentru opinia despre conţinutul poveştii cu Remeş]

Dacă ultimul exemplu poate fi văzut doar ca o dovadă de mârlănie din partea tuturor celor implicaţi, primele două reprezintă încălcări grave ale normelor la care aderăm formal. Nu are rost să intru în detalii, ele fiind dezbătute din plin (de exemplu aici, aici, aici, sau aici), doar le consemnez protestând din răsputeri la dorinţa unora, declaraţi „democraţi”, de a închide gurile şi îmbâcsi minţile :(

Capacitatea de a comunica

Am scris mai demult, despre faptul că românii, intrând rar în relaţie cu alţi indivizi, nu ştiu să comunice şi ofeream între altele argumentul mesajelor primite pe adresa ICCV: lipsite de formula de introducere, adesea formulând cereri din care nu se înţelege obiectivul, de multe ori fără să poţi pricepe cum se numeşte expeditorul.

Primesc acum un mesaj care mă întreabă dacă am mai făcut campanii pe blog şi îmi solicită să ofer un preţ. Mesajul este semnat, are formulă de introducere etc., ceea ce reprezintă oricum un progres :). Expeditorul spune că ar avea adresa mea de la o persoană pe care, după nume, nu cred că o cunosc. Cum adresa mea de e-mail este cât se poate de publică, mesajul ia deja un punct în minus.

Expeditorul mi se adresează la „per tu”, ceea ce nu mă deranjează în mod normal, însă nu şi atunci când de fapt acest „per tu” sună a o luare de sus, şi când este inclus în deschiderea unei comunicări care ar avea scopul să deschidă o relaţie de afaceri :))). Încă un punct în minus.

Persoana de la care mi se spune că ar fi oferit adresa mea de e-mail, este indicată şi printr-o adresă de blog. Mă întreb dacă nu cumva este de fapt vorba de un soi de mesaj gen „moştenitorul-nigerian-care-are-nevoie-de-un-cont-în-care-să-transfere-o-sumă-mare-de-bani-din-care-îmi-va-da-şi-mie-un-comision”. Încă un punct în minus. Sau poate un indiciu că scopul comunicării era altul?

Expeditorul, în cazul în care intenţiile sale sunt reale, îmi zice că este interesat ca să contribui la făcut „campanii pe blog”, fără a preciza măcar vag conţinutul, durata, condiţii etc. Mai multe puncte în minus.

Indiferent de scopul mesajului, lucrurile sunt clare: expeditorul (spammer, „nigerian”, sau persoană bine intenţionată) nu are habar cum să comunice decent.

PS. Pentru orice eventualitate, precizez că nu sunt dispus să fac campanii pe net pentru nimeni, exceptând eventualitatea că primesc minim 300.000 Euro pentru asta, caz în care mai mă gândesc la propunerea respectivă …

Leapşa: de-a administraţia publică

Preiau de la Cristi o leapşă iniţiată pe aici, dacă i-am nimerit bine sursa, o leapşă despre ce ar fi de făcut ca să îmbunătăţeşti activitatea administraţiei locale.

Tentaţia iniţială a fost să spun că nimic, evoluţia curentă fiind clar către bine. Administraţia locală este mai uşor de controlat decât cea centrală, oamenii văd imediat ce se face şi cum se face şi chiar dacă sunt încă numeroase probleme, evoluţia este mai mult decât pozitivă. Excepţia majoră este Bucureşti-ul, strâmb împărţit în sectoare lipsite de identitate şi conţinut, dar şi aproape complet netransparent, atât la nivel de Primărie Generală, cât şi de Primării de Sector. Cauza rezidă în primul rând tocmai în diviziunea incertă a responsabilităţilor între sectoare şi Primării, în lipsa sentimentelor de apartenenţă dezvoltate de cetăţeni fată de propria Primărie.

Ce aş face? Iacătă:

1. Aş da mai multă putere Administraţiei Locale, inclusiv în colectarea resurselor, în detrimentul Administraţiei Centrale.

2. Aş renunţa la centralism (este în strânsă legătură şi cu punctul anterior). Efectul ar fi diminuarea distorsiunilor inter-regionale importante în dezvoltare, dar şi asumarea identităţilor locale, în principal în Bucureşti – unde oamenii continuă să confunde administraţia locală cu statul şi zic despre orice altă localitate românească că ar fi „o comună”, lipsită de importanţă :(

3. Aş stimula discuţia despre diferenţa dintre Stat şi Primărie. Cele două sunt instanţe diferite nu doar ca etichetă, dar şi funcţional şi ca mod de relaţionare cu societatea, deşi în ultima vreme, am continuat să aflu de la indivizi cu pretenţii intelectuale că nu ar fi aşa …

4. În Bucureşti: aş desfiinţa sectoarele, eliminând tradiţia năroadă pe care o perpetuează de pe vremea „petelor” interbelice”. Le-aş înlocui cu unităţi administrative mai mici şi mai omogene, precum în Budapesta sau în Bruxelles. Am putea avea „sectorul” sau „comuna” Giuleşti, Cotroceni, Ghencea, Drumul Taberei, Moşilor, Colentina, Militari, Titan, Pantelimon, Sălăjan, Dămăroaia, Crângaşi etc., fiecare cu identitate proprie, cu probleme mai uşor de gestionat etc. În acest caz aş acorda Primăriei Generale mai multe atribuţii, menţinând însă tot aparatul de furnizare a bunăstării (asistenţă socială, şomaj, ajutoare etc.) la nivelul noilor sectoare. Tot acolo s-ar afla spaţiile dintre blocuri, parcurile, curăţenia, dar străzile şi planurile urbanistice le-aş plasa la primăria generală. Ca alternativă, aş putea accepta actualele sectoare, însă cu consilieri aleşi în circumscripţii precum „comunele” propuse mai sus. Iarăşi însă, aş muta din atribuţiile sectoarelor către Primăria Generală (nu e o centralizare, ci o opţiune pragmatică: e vorba de un singur oraş, aşa că e stupid să împarţi planificarea urbană în bucăţele!).

Gata, mă opresc aici. Pasez leapşa lui Claudiu şi lui Adrian, îl aştept pe Mirel la replică (l-a stimulat deja Cristi), iar pe Magda o rog să zică ce ar putea face Administraţia Locală în plus pentru educaţie.