Detaliile care strică imaginea…

Plecând de la un link de pe blogul Aurei, am ajuns pe pagina unui tânăr ce îşi construieşte viitorul ca politician. Site-ul nu afirmă ce îşi propune, însă ţinând cont de structură şi de conţinut, încearcă să promoveze imaginea posesorului ca viitor om politic. Atenţia acordată detaliilor de formă, prezentarea agreabilă a site-ului servesc din plin acestui scop.

Cum spuneam, nu am găsit un mesaj care să pomenească scopul site-ului. Am trecut prin urmare peste un „Credo politic” interesant, adică vag, aşa cum stă bine unui politician, care îşi propune moralitate şi profesionalism. Am mers apoi la rubrica „Cine sunt” şi m-am trezit faţă în faţă cu un CV.

Am descoperit că, pentru moment, tânărul cu pricina are trei joburi: lucrează într-un institut al Academiei, predă la o universitate bucureşteană, e consilier al unui europarlamentar. Se adaugă doctoratul încheiat anul acesta şi consultanţa pentru trei think tank-uri sau grupuri de lobby, depinde din ce unghi le priveşti pe fiecare. Aparent ar putea părea prea mult, ţinând însă cont de modul de dezvoltare al cercetării româneşti este un pattern firesc. Activitatea intensă descrisă ca atare constituie un început promiţător, un posibil om politic interesant.

Este însă acolo, în CV, un lucru care m-a uimit, cu atât mai mult cu cât Aura, în postul ei, blama pe cei care nu citesc atent un CV. Iar ceea ce am observat mi-a amintit de comentariile lui Claudiu despre candidaţii la alegerile proaspăt încheiate şi despre incapacitatea acestora de a prezenta un CV coerent.

Acolo, în CV-ul tânărului candidat la o carieră politică, scrie în felul următor: „Publicatii:2 carti de autor; 6 carti de co-autor; articole publicate in reviste de specialitate si in cotidiane.”

Am trecut repede peste cele două probleme de gramatică: un plural incorect şi bizara construcţie „carte de co-autor”, deşi, fiind vorba de un instrument menit a construi imagine, poate că ar fi fost bine să nu le regăsim acolo pe site. (Să adaug şi că, dacă stai să analizezi CV-ul şi intrarea de pe Wikipedia care îl repetă în bună măsură, tânărul cu pricina este în bună măsură jurnalist?? Oricum, sunt simple scăpări, neimportante, care se poate întâmpla să apară de două ori într-o frază.)



M-am oprit însă, dezamăgit, la conţinutul comunicării: cărţile „de co-autor” se dovedesc a fi de fapt volume în care tânărul cu pricina a publicat articole, nu pe care le-a coordonat, aşa cum ar putea sugera termenul. Dintre cele două cărţi publicate una este … un working paper, care, ce e drept, are 93 de pagini. Apoi, a pune laolaltă articolele academice cu cele de popularizare sau de opinie publicate prin varii jurnale, unele cotidiene, altele săptămânale, altele publicaţii online, transmite un mesaj oarecum neaşteptat. Cu atât mai neaşteptat cu cât tânărul cu pricina propune în CV o rută academică bogată, atât în ce priveşte formarea, cât şi în ce priveşte cariera, ce ar presupune că poate identifica diferenţele de sofisticare dintre cele două tipuri de publicaţii.

Cum ziceam în titlu, detaliile contează enorm. Mai ales în CV, mai ales când ţinteşti o carieră politică şi când eşti şi jurnalist. Mai ales când clamezi profesionalismul şi acuzi superficialitatea.

Astfel, nici această postare nu merge la „România pozitivă”, aşa cum îmi propusesem când am început să o scriu :(.

Parking

Mda, uneori este greu să gândeşti, ca să nu mai zic de a-i respecta pe alţii.

În fotografiile alăturate, maşina notată cu numărul 1 nu este în mers, ci staţionează. A fost parcată ca atare măcar 20 de minute, cât timp am observat-o eu.

Nici numerele 3, 4 şi 5 nu sunt în mişcare. Sunt parcate aşa cum sunt ele parcate, ocupând câte o bandă de mers. Conducătorii maşinilor 1 şi 4 cred că au vrut să demonstreze cu tot dinadinsul că nu le pasă de ceilalţi: sunt spaţii berechet, vizibile în imagine, unde puteau parca.

3 şi 5 nu fac nici ei excepţie: în stânga imaginii în care sunt surprinse, dar în afara obiectivului camerei, erau două locuri de parcare libere. Niciunul din locurile de parcare despre care vorbesc nu sunt alocate prin ADP.

Cazul maşinii cu numărul 2 este mai special. Megane-ul cu pricina a parcat acolo noaptea, probabil nemaigăsind loc de parcare (seamănă la număr cu maşina mea şi ştiu şi pe unde parchează de obicei: 200 de metri mai la dreapta). Fotografiile sunt însă surprinse după prânz, aşa că ar fi avut suficient timp să o mute undeva unde să nu încurce drumul...

Evident, nimic din toate acestea nu e neaşteptat: sunt lucruri mărunte... definitorii în opinia mea pentru Bucureştiul de azi.

Stolojan out: întrebările

Tocmai când vroiam să postez despre lucrurile cu adevărat importante, în cazul de faţă un volum de Ian McEwan, a apărut un element perturbator, care mă împinge iar către politică.

Distracţia despre care vorbeam cu câteva zile în urmă se pare că a început mai devreme decât prognozasem. Odată cu ea apar şi câteva întrebări interesante. Aştern pe blog unele dintre ele:

Stolojan, premier desemnat, a renunţat la noul său job, înainte ca acesta să înceapă, la cinci zile de la desemnare. Cum din punct de vedere tehnic, după cum au făcut public şi el şi partidul său, se tot pregăteşte de mulţi ani, mi se pare că dânsului i-a trebuit cam mult timp pentru recidiva cu pricina. Întrebarea legată de dânsul este când şi dacă va reveni în politică, pe post de Stolojan reloaded.

Întrebarea imediat următoare este cum va afecta acest lucru electoratul PDL şi Băsescu, deja zdruncinat de alianţa cu inamicii definiţi ca atare până de curând prin statutul partidului.

Noul premier desemnat este Emil Boc, ceea ce ridică o primă întrebare în ce priveşte onoarea acestuia: la urma urmei nu a reuşit să ducă la capăt mandatul de primar proaspăt recâştigat. Aici are însă exemplul mentorului său de la Cotroceni şi a „măiestrului” premier Victor Ciorbea.

A doua întrebare legată de desemnarea domnului Boc este în ce măsură şi cine va fi primul trust de presă care va specula haioasă denumire de „Guvernul Boc”. Oare Andrei Gheorghe o mai avea emisiune pe la vreo televiziune? Vă daţi seama ce şanse are Ecaterina Andronescu să devină ministru, domnia sa fiind martora căderii celebre a premierului desemnat?

A treia întrebare este legată de capacitatea de lider a domnului Boc, cel care a declarat că a aflat despre renunţarea lui Solojan de la Traian Băsescu, azi dimineaţă. Asta ar fi cam în acelaşi timp în care ziarul Gândul publica ştirea cu pricina, şi pune sub un semn mare de întrebare cel puţin abilităţile de comunicare a domnului Boc cu oamenii săi de încredere, aşa cum bănuiesc că ar fi trebuit să fie primul-ministru desemnat de partidul pe care îl conduce…

În fine, insistenţa Preşedintelui de a desemna rapid un alt premier şi de a afirma importanţa formării guvernului, îmi ridică întrebările legate de marota anticipatelor: motivul ar fi simplu – „nu s-a putut face guvern că nici PNL, nici PSD nu sunt parteneri seroşi, aţi văzut ce i-au făcut lui dragă Stolo”.


PS. Nu îmi ridică nedumeriri faptul că Preşedintele anunţă că pe dânsul nu îl interesează regulile interne ale PDL (premierul trebuia desemnat de partid, în unul din forurile sale, nu de către Preşedintele ţării, care, prin Constituţie, nu poate face parte din partid). M-am exprimat deja despre modul în care se respectă regulile în România, într-un articol un pic cam încâlcit pe care l-am publicat cu câteva săptămâni în urmă în Dilema Veche.

Ne aşteaptă un an interesant ...

...Cu Stolojan ca prim ministru al Guvernului PDL-PSD-PC.

Cred că televiziunile generaliste vor avea mult de pierdut: va fi mult entertainment pe Realitatea, Antena 3, N24 şi pe eventualul TVR Info.

Iar dacă vine şi Adrian Năstase la Externe, Dan Mircea Popescu la Protecţie Socială şi Traian Băsescu la Transporturi o să fie ca pe vremuri: unii dintre noi ne vom visa din nou ... tineri!

(să mai zic şi de secretarii de stat Cataramă, Severin, Văcăroiu, Meleşcanu?)



Mie unul mi se pare o soluţie logică, sau cel puţin la fel de logică precum orice alt guvern. Mă aştept ca revizuirea Constituţiei şi a legii electorale să fie prioritare şi să se petreacă repede, înainte ca PDL şi PSD să înceapă a se părui.

Mă întreb dacă PDL va reuşi să îşi păstreze electorii, uniţi mai degrabă de atitudinea ostilă faţă de PSD şi de admiraţia faţă de Traian Băsescu decât de o anume orientare politică a partidului. De altfel evoluţia simpatiilor pentru PDL este principala necunoscută a perioadei ce urmează, o perioadă plină de evenimente electorale!

În rest, o să auzim probabil din plin despre "greaua moştenire" :))

Final de campanie: Rezultatele din Colegiu 22, deputaţi, Bucureşti

După ce am vorbit destul de mult de candidaţi şi campanie în colegiul bucureştean 22 Deputaţi, cel în care am votat, hai să vedem şi rezultate finale.
Corneliu Ciontu (PSD+PC) - 28,14%, Elena Munteanu (PD-L) - 23,74%, Alina Gorghiu (PNL) - 23,68%, Lavinia Şandru (independent) - 16,07%.

(E destul de greu să obţii rezultatele complete în toate colegii. Aşa cum ziceau şi Cristi şi Claudiu, BEC este departe de a fi pătruns în Mileniul III din punct de vedere al informatizării. Dimpotrivă, prezenţa sa pe net este mai degrabă una obtuză, lipsită de transparenţă :( Prin urmare nu am reuşit să aflu ce s-a petrecut cu ceilalţi candidaţi.)

Rezultatele merită comentate niţel:

* Primii trei candidaţi sunt foarte aproape unul de celălalt. Interpretate în context, rezultatele lor sunt însă destul de diferite.

* Colegiul este „pe moşia lui Vanghelie”, iar PSD a obţinut o treime din voturile exprimate în Bucureşti. Scorul lui Ciontu, deşi cel mai mare, indică mai degrabă o înfrângere decât o victorie.

* Acelaşi lucru se poate spune şi despre candidata PDL, cea despre a cărei campanie spuneam că este cel mult neinspirată şi al cărei rezultat este mult sub scorul partidului (37,55%).

* Campania susţinută (şi începută înainte de vreme!) pare a o fi impus pe Alina Gorghiu. Deşi a treia ca număr de voturi, candidata PNL a scos destul de mult peste scorul partidului în Bucureşti (15,84%). Să notăm însă că rezultatul Alinei Gorghiu este chiar mai valoros, fiind de privit şi în comparaţie cu cel al Laviniei Şandru, cel de-al patrulea competitor, de asemenea cu o campanie intensă în colegiu, al cărei profil este relativ apropiat de al candidatului PNL.

* Lavinia Şandru a încercat să îşi valorifice notorietatea printr-o campanie destul de activă, marcată şi de clinciuri între echipa sa şi cea a Alinei Gorghiu. Scorul său este departe de cei 50% + un vot necesare pentru a accede în Parlament, ca şi de aşa zisele sondaje, probabil simple falsuri, trâmbiţate de oficiosul candidatei independente. De unde se vede treaba că minciuna are adesea picioarele scurte.


Deşi a treia ca număr de voturi, Alina Gorghiu este cea care a devenit deputat. Conform celor pe care le-am notat mai sus, cred că rezultatul este unul just, respectând proporţionalitatea.


(Rămân neclintit în opinia că votul pe liste ar fi fost mai eficient; dacă aş fi de acord cu principiul actualului vot mixt, aş zice că în ce priveşte implementarea păcătuieşte prin faptul că, dacă am înţeles eu bine, în ultimă instanţă, la ordonarea candidaţilor în interiorul partidelor, redistribuirea ia în considerare numărul total de voturi şi nu procentul obţinut în colegiu. Cum nu avem colegii egale şi prezenţă la vot nu este aceeaşi în toate colegiile, asta face ca - cel puţin uneori - votul în colegiu să conteze mai puţin decât prezenţa la vot).

De ce?

Există sociologi și sociologi. Unii se ocupă de sondaje, partea cea mai vizibilă a meseriei. Culegerea de date, în sociologie, este precum vârful aisbergului. Este precum tabla înmulţirii în matematică. Dacă nu e bine făcută, tot ce vine după aceea riscă să se ducă de râpă, chiar dacă este infinit mai complicat.

Partea cea mai vizibilă a unei meserii este întotdeauna cea care se află mereu în lumina reflectoarelor, iar un eşec a celor ce o practică aparţine fără discuţie întregii branşe.

Evident vorbesc aici despre prognozele eronate ale exit-poll-urilor din urmă cu câteva zile. Un eşec important pentru cele două realizate la nivel naţional de către INSOMAR şi CCSB. Se adaugă eşecul parţial al MMT, care a greşit cu destule procente scorurile în jumătate din colegiile din Cluj în care a făcut estimări.

Mediatizarea puternică a evenimentului face ca meseria din care îmi câştig veniturile să aibă de suferit la capitolul imagine, lumea continuând să echivaleze, eronat, sociologia cu colectarea de date cantitative.

Detractori şi politicieni s-au repezit asupra celor două agenţii care au realizat colectare de date la nivel naţional. E un bun prilej pentru mulţi ca să îşi descarce frustrările de a fi eşuat în meserie, un bun prilej pentru alţii să lovească în concurenţă, un bun prilej pentru alţii să câştige capital în noua lor meserie. Văzând reacţiile unora dintre acuzatorii de azi, nu pot să nu îmi amintesc de „sociologul” Vadim Tudor.

Oricum, nu mi-aş dori să fiu în situaţia celor de la INSOMAR sau CCSB. Din câte ştiu, la exit-poll nu prea se câștigă mulți bani, profitul fiind mai degrabă mic. Riscul e ridicat: dacă o dai în bară, pierzi potenţiali clienţi. Trebuie mult curaj să intri în aşa ceva. Şi câştigul potenţial e pe măsură: publicitatea e enormă. Cele două agenţii de colectare a datelor au riscat şi au pierdut. Pe mâna lor. Un ziarist sugera că ar fi nevoie ca „sondorii” să îşi ceară scuze. Şi eu cred că aşa este elegant şi corect. Deopotrivă faţă de publicul larg şi faţă de co-profesionali.

Ca sociolog nu aş fi însă foarte grăbit în a condamna eşecul celor două agenţii. Cred că există temeiuri care pot sugera că orice agenţie dintre cele care există pe piaţă, ar fi colectat datele, rezultatul ar fi fost destul de probabil acelaşi. Nu o să discut acum aceste temeiuri, deşi undeva, în acest blog, cu ceva timp în urmă, înainte de alegeri, am scris despre factorii în cauză. Mă amuză multe dintre explicaţiile aruncate prin ziare de varii sociologi, şi adesea recunosc în spatele lor interese politicianiste sau economice (concurenţa e concurenţă şi cum s-ar putea să urmeze recesiunea…). Pe de altă parte le privesc cu interes pe toate, căutând să am o imagine cât mai largă asupra erorilor potenţiale care au condus la imprecizia estimării. Cum nu am acces la date o să caut să estimez potenţialele efecte ale fiecărei ipoteze lansate, indiferent cât de fantezistă sau particulară pare ea a fi.

Părerea mea este că ar trebui privite cu atenţie toate motivele acestui eşec, mai ales acelea care se regăsesc, repetate, în modul în care toate agenţiile din România colectează date în mod obişnuit. Ce e drept, pentru a face acest lucru trebuie să accepţi şi că te poţi perfecţiona, să ai răbdare să urmăreşti argumentele şi să dai mai multă atenţie calităţii, dincolo de presiunea timpului şi de dificultăţile de a interacţiona cu clienţi care nu prea ştiu ce pot cere şi ce ar fi bine să ceară.

Dacice (II)

Dacă tot e ziua naţională, iată un nou post despre cum ne văd alţii. In fine nu e chiar despre noi, ci despre daci. Mai exact despre cum îi vedeau romanii pe daci, în viziunea istoricilor consultaţi la realizarea serialului Rome (coproducţie HBO-BBC-RAI).

Într-o scenă din episodul 11 al primei serii, împuternicitul lui Caesar caută să convingă nişte foşti soldaţi, veterani ai campaniei din Galia, că le poate da terenuri în Panonia, unde pământul e fertil. Dialogul decurge în felul următor:

- Panonia?
- Panonia e la 900 de mile distanţă!!
- Mai degrabă la 600.
- Practic, e în Germania. Nici măcar nu e provincie.
- Se spune că solul e negru şi gras. Păduri înalte, pline de vânat.
- Pline de bande teutone şi de bandiţi daci! ... Fraţii noştri nu mai vor războaie. Nu vor fi de acord.

În cele din urmă legionarii, care îşi doreau pământ în Italia, acceptă oferta de a pleca în Panonia, la capătul lumii, şeful lor fiind mituit să îi persuadeze în acest sens.