Tocmai când vroiam să postez despre lucrurile cu adevărat importante, în cazul de faţă un volum de Ian McEwan, a apărut un element perturbator, care mă împinge iar către politică.
Distracţia despre care vorbeam cu câteva zile în urmă se pare că a început mai devreme decât prognozasem. Odată cu ea apar şi câteva întrebări interesante. Aştern pe blog unele dintre ele:
Stolojan, premier desemnat, a renunţat la noul său job, înainte ca acesta să înceapă, la cinci zile de la desemnare. Cum din punct de vedere tehnic, după cum au făcut public şi el şi partidul său, se tot pregăteşte de mulţi ani, mi se pare că dânsului i-a trebuit cam mult timp pentru recidiva cu pricina. Întrebarea legată de dânsul este când şi dacă va reveni în politică, pe post de Stolojan reloaded.
Întrebarea imediat următoare este cum va afecta acest lucru electoratul PDL şi Băsescu, deja zdruncinat de alianţa cu inamicii definiţi ca atare până de curând prin statutul partidului.
Noul premier desemnat este Emil Boc, ceea ce ridică o primă întrebare în ce priveşte onoarea acestuia: la urma urmei nu a reuşit să ducă la capăt mandatul de primar proaspăt recâştigat. Aici are însă exemplul mentorului său de la Cotroceni şi a „măiestrului” premier Victor Ciorbea.
A doua întrebare legată de desemnarea domnului Boc este în ce măsură şi cine va fi primul trust de presă care va specula haioasă denumire de „Guvernul Boc”. Oare Andrei Gheorghe o mai avea emisiune pe la vreo televiziune? Vă daţi seama ce şanse are Ecaterina Andronescu să devină ministru, domnia sa fiind martora căderii celebre a premierului desemnat?
A treia întrebare este legată de capacitatea de lider a domnului Boc, cel care a declarat că a aflat despre renunţarea lui Solojan de la Traian Băsescu, azi dimineaţă. Asta ar fi cam în acelaşi timp în care ziarul Gândul publica ştirea cu pricina, şi pune sub un semn mare de întrebare cel puţin abilităţile de comunicare a domnului Boc cu oamenii săi de încredere, aşa cum bănuiesc că ar fi trebuit să fie primul-ministru desemnat de partidul pe care îl conduce…
În fine, insistenţa Preşedintelui de a desemna rapid un alt premier şi de a afirma importanţa formării guvernului, îmi ridică întrebările legate de marota anticipatelor: motivul ar fi simplu – „nu s-a putut face guvern că nici PNL, nici PSD nu sunt parteneri seroşi, aţi văzut ce i-au făcut lui dragă Stolo”.
PS. Nu îmi ridică nedumeriri faptul că Preşedintele anunţă că pe dânsul nu îl interesează regulile interne ale PDL (premierul trebuia desemnat de partid, în unul din forurile sale, nu de către Preşedintele ţării, care, prin Constituţie, nu poate face parte din partid). M-am exprimat deja despre modul în care se respectă regulile în România, într-un articol un pic cam încâlcit pe care l-am publicat cu câteva săptămâni în urmă în Dilema Veche.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Convorbire telefonică cu ... un hoț??
Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: - ...
-
De la o vreme, a pătruns și în rețeaua mea de prieteni nebunia cu Bună (virgulă) Bogdan (virgulă) . Hai să explic, că poate nu sunteți la ...
-
Uite câteva hărţi despre care generaţia mea nu a prea învăţat la şcoală. Le-am fotografiat la Chateau de Vianden , despre care am scris cu...
-
Cam greu să baţi dacă refuzi să joci şi în jumătatea adversarului. Cam asta am gândit: în 1990, după România - Irlanda 0-0, în optimi în 199...
5 comentarii:
Parerea mea:
1. draga Stolo va reveni ... daca va fi util vreunei parti. E greu de presupus insa ca "draga Stolo" mai poate fi el insusi purtator de mesaj propriu.
1'. electoratul PDL si cu atat mai mult al lui Basescu e circumstantial, e suficient sa i se explice indicand-se o cauza exterioara: iliescu, Patriciu, Obama etc ... sau la limita chiar infierarea a lui Stolojan e suficienta pentru a nu zdruncina prea mult... totul e sa ramana proiectul de "putere".
2. Antena 3 evident.
3. nu trebuie sa fie lider... proiectul e altul :(
4. marota anticipatelor e intr-adevar o discutie... din pacate una foarte grava. Guvernarea ... pe baza a ... ce ar putea sa zica "poporul" si nu pe ce a votat ... e de fapt marea amenintare a zilelor noastre.
Despre Boc, ca un mic intro: conf universitar nu extrem de talentat, dar cu ceva priza la studenti, a stat pe marginea politicii pana cand i s-a oferit sansa sa sara inauntru, pe fondul unor "cadre" destul de sterse ca imagine si talent politic ale PD Cluj-Napoca.
A castiga primaria la lupta cu Ioan Rus si datorita lui Funar. Inca de atunci s-a manifestat cam ciudat, dupa primul tur al localelor incarcand sa se dea bine cu PSD. Si nu era vorba numai de o relatie academica cu universitarii clujeni pesedisti...
Ca primar a avut marea inspiratie sa nu se opuna oportunitatilor care au stat la poarta Clujului cativa ani. Dar se spune despre el ca e foarte vulgar, putin complexat de statura fizica si ca, impreuna cu viceprimarul sau preferat, Apostu, formeaza un master-blaster care controleaza totul in primarie. Si cand spun totul, ma refer la... totul!
Chiar daca pare total situat sub papucul prezidential, are cel putin la fel de mult spirit de orientare politica ca si TB. Dar s-ar putea ca masina politica a PSD sa fie o incercare prea mare pentru el. Ce ar putea castiga? Presedintia, dupa TB: poate, desi nu cred ca asemenea modele merg mai mult de 2 mandate. Un procent mai bun pt PD-L: asta da, desi vin vremuri "NU usoare"...:)
Ce ar putea pierde? Primaria Clujului: depinde de cine va candida. Presedintia PD-L: depinde pe cine il va asculta.
Ce ar putea face: in primul rand AUTOSTRADA BRASOV - BORS!!! Cred ca atunci va avea un suport electoral ridicat in Ardeal.
@Cristi:
1' electoratul PDL....
Electoratul asta e cu dus si intors: e un grup mic, dar galagios, care in opinia mea nu pricepe multe, dar are o parere buna despre sine si e sincer interesat de a se inscrie in randul celor ce au dus la propasirea tarii. Grupul cu pricina este intransigent, inflexibil, adesea iratinal prin refuzul dialogului in afara propriilor opinii.
Grupul cu pricina e minoritar, insa detine accesul la media.
Grupul cu pricina se ororizeaza de cateva zile de coalitia PDL-PSD, iar acum pare a arunca cu bulgari in Palatul Cotroceni.
Grupul pare a fi gata sa paraseasca barca. Intrebarea este in ce barca va sari, oferind explicatii savante si partizane despre cum ar trebui votat...
Altfel, asa cum zici, e clar ca electoratul pro-Basescu este fericit cu orice decizie venita de la Cotroceni.
Bombardat insa cu mesaje contrare, s-ar putea sa inceapa sa isi piarda interesul de a merge la vot ...
@Radu:
Probabil ca o sa dea bine ca imagine in Cluj: de mult era cazul sa vedem si un premier/presedinte ardelean. Si cum zici, autostrada cu pricina ii va creste procentele.
Asta daca va putea trece peste frustrarile proprii si peste prea buna imagine de sine, reusind sa negocieze cu PSD. Sa nu uitam ca nu doar la Primarie organizarea e una pur ierarhica, ci si in PDL.
Pe de alta parte, imi aminteste mult de Ciorbea: tot jurist, sef de promotie, frustrat pana la infinit ca el e destept si aialalti nu il inteleg. L-am revazut la TV de curand si mi-a lasat impresia ca nici dupa atat timp nu a priceput ca ai nevoie si de alte abilitati ca sa fi lider si ca, oricum, a fi sef de promotie nu spune mare lucru despre capacitatile tale profesionale :(
Ma tem ca Boc sa nu fie un nou Ciorbea.
Bogdan,
Eu nu ma tem ca Boc va fi un Ciorbea. Eu sunt sigur! Din cauza asta m-as bucura daca ar reusi sa urgenteze lucrarile la autostrada, atat! In rest, sincer, din tot sufletul meu de ardelean, Doamne-ajuta!
Singura sansa a lui Boc la guvernare ar fi sa faca exact ceea ce a facut si la primarie: sa ii lase pe toti sa isi faca treaba. Dar pentru asta iti trebuie ministri competenti si mi-e teama ca aici PSD e peste PD-L. S-ar putea sa avem un guvern condus de un pedelist dar de pe urma caruia sa profite pesedistii. Oricum, o sa fie distractia de pe lume! Cu conditia sa nu fie pe banii nostri...:)
Trimiteți un comentariu