Bid Specialist!

Primesc acum câteva minute mesajul de mai jos. Îl redau anonimizând-l, pentru a explica mai apoi de ce cred eu că România merge prost.

Buna ziua,
Va contactez din partea companiei XXXXXX International in vederea colaborarii in cadrul unui proiect.
Procedura de licitatie, avand depunerea ofertelor in data de 28.02.2013, este organizata Ministerul ZZZZZ si are ca obiect YYYYYY. Va rog sa regasiti atasat detalii ale acestui proiect.
Mai jos sunt cerintele pentru unii dintre expertii necesari in acest proiect.
Am rugamintea sa-mi comunicati daca sunteti interesat de colaborarea propusa si intruniti vreunul din profilele de mai jos.

Expert cheie 1
   studii universitare în domeniul statisticii si previziunii economice/sociologie
   minim 5 ani experienta în domeniul studiilor
   minim 1 proiect implementat privind YYYYYYY

Expert cheie 3
   studii universitare în domeniul statisticii
   minim 5 ani experienta în domeniul studiilor
   minim 1 proiect implementat privind YYYYYYY

Astept cu interes un raspuns din partea Dvs, iar pentru orice nelamuriri, nu ezitati sa ma contactati.

Cu deosebita stima,
QQQQ KKKK
Bid Specialist
XXXXXX International

Să recapitulăm: doamna sau domnişoara QQQQ KKKK este de la firma XXXXXX International. Numele companiei este cu rezonanţe englezeşti, ales clar să inspire încredere, respect, legitimitate. Din câte ştiu, activează în România de vreo 10-11 ani. Doamna sau domnişoara care îmi scrie este expert în aplicarea la licitaţii. Prin urmare îmi trimite un mesaj nepersonalizat, adresat probabil în aceeaşi formă la mai multe adrese de email pe care le are cine ştie de unde. Numele său precum şi cele ale celor trei persoane de la Cc... nu îmi spun nimic. Mesajul îmi cere să verific dacă îndeplinesc trei condiţii simple. Pentru mine e uşor să verific. De exemplu mă duc pe site-ul propriu (pe site-ul meu) şi văd dacă informaţia publică de acolo validează criteriile sau nu. Cum Bid Specialist-ul nu a fost în stare să facă asta, e clar că nu are rost să îmi bat capul să îi răspund.

E interesant însă altceva. Mai sunt 3 (trei) zile până la deadline-ul pentru aplicaţie. Probabil că e o licitaţie cu mulţi bani, cu salarii mare şi pe care XXXXXX International are bune şanse să o câştige. Hai să explorăm, de amorul artei, unul dintre scenariile obişnuite din România contemporană:

În trei zile compania va găsi cu siguranţă cei doi experţi care îi lipsesc, va avea cu ei nişte discuţii şi va trânti o aplicaţie. Să zicem că aceasta va fi evaluată pozitiv şi XXXXXX International va implementa proiectul. Ministerul va fi fericit că a dat bani mulţi la o companie privată de soi, că încurajează dezvoltarea mediului de afaceri, că va avea de a face cu un produs de calitate. XXXXXX Internationalva bifa o altă mare realizare, Bid Specialistul va fi felicita pentru eficienţă. Şefii vor fi felicitaţi, vor indica proiectul ca pe o reuşită şi vor rosti sentinţe răspicate despre cum România trebuie să funcționeze invocând exemplul mediului privat. Experţii vor realiza că ei şi compania au păreri diferite despre implementare, că bugetul scris pe un colţ de masă în cele trei zile până la licitaţie nu le permite să facă o evaluare corectă, că nu sunt compatibili ca personalitate, că rezultatele care nu sunt laudative la adresa ministerului sunt respinse atât de acesta cât şi de XXXXXX International. Dar asta va fi mai puţin important. Rezultatele vor fi în mod necesar laudative, iar în lista de recomandări Ministerul va fi încurajat să repete experienţa. Se vor organiza eveninemnte de prezenatre a rezultatelor, la hoteluri de 5 stele, cu participare a unor experţi de la Bruxelles, a ministrului ăn persoană, mapele vor costa cît salariul mediu net pe economie, iar participanţii vor purta ţinute office cumpărate de la etajul de sus din Peek şi Clockenburg, din mall-ul de la Băneasa.

Peste 15 ani, QQQQ KKKK va fi CEO la o companie importantă şi va instrui angajaţii cum să comunice cu lumea şi cum să participe la licitaţii. Se va plânge în emisiuni televizate că este supraimpozitată şi că statul este risipitor. Urmând exemplul învăţat la XXXXXX International va plăti părţi din salarii la negru, ca să evite birocraţia excesivă care nu permite creşterea economică. Se va întâlni la cîte o manifestare sau va ieşi din când în când în oraş cu foştii şefi de la XXXXXX International şi vor rememora clipele plăcute din tinereţe. Ei vor povesti din viaţa de parlamentar şi din peripeţiile copiilor pe cînd studiau la universităţi vestice. O vor povăţui pe QQQQ KKKK să urmeze acelaşi traseu, ca ţara să aibă viitori miniştri de nădejde, precum copii lor.

Iar toate astea sunt normale: de ce te-ai apuca să aplici la o licitaţie cu câteva săptămâni înainte şi gândind serios ce ai de făcut acolo, când poţi să o faci şi de pe o zi pe alta? Aşa se face progresul adevărat!

... spre victoria finală!

Dacă tot nu am alte realizări, uite că am devenit popular. Azi LinkedIn mi-a trimis următorul mesaj:

Bogdan, congratulations!

You have one of the top 10% most viewed LinkedIn profiles for 2012.

LinkedIn now has 200 million members. Thanks for playing a unique part in our community!

Prin urmare, dat fiind că mă număr printre cei mai vizitaţi 20.000.000 de utilizatori ai serviciului amintit, am decis să iau câteva zile libere ca să sărbătoresc acest mare succes de casă :D

[AVERITIZARE pentru cititorii mai încruntaţi: cele de mai sus reprezintă evident o glumă pe adresa mesajului primit

The Void Trilogy / Peter Hamilton

Goodreads re-reminded me today that  about half year ago I started to read Peter Hamilton’s Evolutionary Void, and I should say something about the book. Since it’s Carneval and I am a little lazy, I decided that it is a good reason to spend few minutes writing about the book, in fact about the whole three-volumes-two-thousands-page-SF-trilogy.

So, The Void Trilogy is a space saga, a good quality SF which continues the story of the Commonwealth Series. In the beginning I was somehow disappointed by the three volumes (released in 2007, 2008, and 2010). In my opinion, they do not meet the high standards which define Hamilton’s Confederation Saga and the two volumes from the Commonwealth Saga. Do not get me wrong: Hamilton continues to be the same innovative and creative SF author; he is an excellent story teller, a fantastic manipulator of vivid images. In his previous works, a multitude of stories and characters overlap in a lively succession of parallel actions, to build a complex world, in which the reader gets easily captivated, with few chances to escape before the last page of the last book. The Void Saga makes no difference. It is not a linear writing, but the story is melted using the perspectives of various characters.

The action continues Judas Unchained (if you did not read the Commonwealth Saga, do it, then read this review ;)), but it is placed in time some 1200 years later. Hamilton’s exploits the same three main ideas and technologies: 1) rejuvenation and re-life; 2) fast interstellar connectivity due to Sheldon’s and Ozzy’s wormholes; 3) instant communication and communion due to unisphere. The third one is further enhanced, and sharing a common thinking as a way to evolve becomes one of the main topic in the series. In the three books Hamilton gives the impression that he might deeply investigate the social consequences of using such technologies, but he prefers a softer, more commercial approach. Therefore, although there are incipient descriptions of what world might be, they lack the level of careful particularization that the Commonwealth Saga displayed. Instead, Hamilton prefers a parallel fantasy story, witch introduce another theme, this time almost completely unexplored: time linearity.

I do not think that one needs more details. So, the series is a nice continuation of the previous saga that those who liked the Commonwealth stories should definitively read. However, do not expect much: it seems that we direct towards a commercial francize. This naturally implies slightly lower quality, and less realistic conclusions.

My evaluation: 6 out of 10 (10 is the best). (probably it would have been lower, if I had not liked Pandora’s Star and Judas Unchained).

PS. I keep looking for a place, a sort of common blog, where to join my book reviews. It should accept contributions in not very clean English, as well in a little better Romanian. I have considered Goodreads and Amazon, but I do not like the fact that silly two lines comments and longer reviews are exposed there as comments. I would prefer a common blog, where people make reviews avoiding spoilers as much as possible, the reviews are not synthesis of the action, but rather a sort of contextualization, indicating main themes, the quality of the story, which type of public could taste it, who should not read it, etc. A, and I would prefer to have non-professionals, that is people who write reviews for fun not for money, and can not be suspected to promote their friends or the friends of the employer, as many times happens. If you know such a place, do not hesitate to tell me. I would be interested in it, at least as a reader…

Cifre, eficienţă, mediocritate fudulă

Zilele astea am vizitat site-urile mai multor ministere ale educaţiei şi/sau birouri naţionale de statistică din Europa. Mi s-a reconfirmat un lucru pe care îl ştiam şi despre care o să mai postez... în curând:

Ţările mai răsărite pun online toate datele pe care le au, la nivel de universitate sau program de studiu. Apoi cercetători de aiurea preiau datele, gratis, şi fac analize neplătite de ţara respectivă, ci de universitatea de unde vin ei, fie ea în Cosmos, Antarctica, China sau România. Analizele sunt şi ele publice. Guvernul le ia şi le foloseşte: gratis. În ţările amărâte, datele stau încuiate, universităţile refuză să le furnizeze, biroul naţional de statistică fie nu le are, fie nu le dă, fie ţine morţiş să facă bani de pe urma lor, nimeni sau aproape nimeni nu le analizează cu adevărat, din când în când guvernul dă bani mulţi unui consultant de slabă calitate, ăsta face un raport laudativ şi toată lumea e fericită.

Să vă amintesc şi ce opinii avea actualul prim ministru de la Bucureşti despre recensământului populaţiei din 2011, şi ce fel de declaraţii responsabile făceau pe atunci liderii principalului partid din România? Poate că ele explică şi opţiunile Ministerului Educaţiei şi reticenţa universotăţilor româneşti de a furniza date. Sau poate au cu toatele în spate una şi aceeaşi explicaţie legată de lipsa de înţelegere a cum funcţionează lumea, dincolo de interesele partizane meschine.

Secu' şi McEwan :)

În  Sweet Tooth, romanul din 2011 al lui Ian McEwan, e din nou vorba de România (îi place lui să dea exemple din ţara asta:). În citatul de mai jos, acţiunea este plasată la jumătatea anilor 1970. Eroina principală se adresează iubitului ei, scriitor:

‘The other night you told me you might write an article for Index on Censorship about the Romanian security service. What’s it called?’
‘The DSS. But it’s really about poetry.’
‘I thought it was about torture.’
‘Incidentally.’

Câteva pagini mai încolo aflăm că de fapt era vorba de un articol despre persecuted Romanian poets, iar a scrie despre ei constituie o ilustrare a unei atitudini critice faţă de comunism. 

*********
O să vină şi un comentariu asupra cărţii de îndată ce o termin. Şi o să scriu, când voi avea un pic de timp, finalul poveştii dosarului meu de la Securitate.

Franzen - Freedom (Libertate), 2010

Freedom a lui Franzen este clar o carte bine scrisă. Cu toate acestea, în primele 320 de pagini m-a dezamăgit niţel: mă aşteptam la mai mult. Corecţii şi Al 27-lea oraş stabiliseră deja o ştachetă înaltă şi părea că noul roman nu aduce ceva aparte, în afară de o scriitură plăcută, de subiecte de reflecţie interesante şi de o acţiune suficient de atractivă ca să nu te plictiseşti.

În prima sa parte, volumul povesteşte viaţa studenţilor (americani) din anii optzeci şi modul cum se vedea lumea prin ochii acestora. Tema este evident sensibilă pentru cei născuţi prin anii 1960, începutul anilor 1970, adică fix generaţia mea. Mai apoi lucrurile se mută la studenţii din anii 2000, cu sugestia simplă că aproape nimic nu s-a schimbat la modul fundamental. Între timp am aflat şi cum se zice la pitulice pe engleză: warbler. Descrierile lungi alternează cu dialogurile alerte. Temele adânci, despicând în paişpe firul vieţii de zi cu zi sau al agendei publice mondiale, se regăsesc mai degrabă în dialoguri. Acţiunea se mută în descriere. Tot acolo apar şi trăirile personale, ce construiesc atent personajele principale ca şi caractere.

Primele 300 de pagini par a conduce în acelaşi sens ca şi Solar, cartea lui IanMcEwan, apărută în 2011, construind o imagine imperfectă, realistă, a eroului care se dedică bunului public. Paralela este greu de evitat. Legitimarea ştiinţifică şi activismul ONG-ist sunt deconstruite pentru a indica modul în care lumea progresează neintenţionat sau prin personaje care nu au alură de eroi, care nu sunt lipsiţi de dorinţe, păcate, frustrări, ură, care destul de des nici măcar nu doresc binele celorlalţi, şi care sunt cât se poate de umani….

În a doua jumătate (cartea are 540 de pagini), revine tema centrală a cărţii, modul în care generaţiile curente reproduc sau nu reproduc ceea ce s-a petrecut cu cele dinaintea lor. Cum taţii şi fii, mamele şi fiicele, taţii şi fiicele, mamele şi fii, urmează sau nu aceeaşi cale în viaţă, au aceleaşi succese sau eşecuri, găsesc sau nu aceleaşi rezolvări sau fac aceleaşi greşeli. Ideea este interesantă, chit că nu tocmai originală. Scriitura este de calitate. O lectură nu foarte complicată, mai degrabă uşurică, de la un scriitor care a dovedit că poate mai mult. 

Obama şi Oprah au ridicat cartea în slăvi. Mie mi s-a părut de nota 6 sau poate 7 din 10.

PS. Încă nu m-am decis dacă Walter este cu adevărat un personaj credibil. Nu cred că socializarea sa primară şi experienţa ulterioară de viaţă ar fi putut să conducă la valorile care îi sunt atribuite. Nu este însă imposibil să fie însă unul dintre cei de pe la marginea distribuţiei normale. Caz în care nu avem de a face cu un roman realist, ci mai degrabă cu unul romantic. (Deh, deformaţie profesională!)

Alte opinii:

laudative: Cate Ross (atenţie, include spoilere!), Bucurenci,  caprincornk13.

Emag, OPC şi de ce e riscant să faci comenzi online în România

Lucrurile sunt simple: Mălina a comandat online la eMAG.ro, a plătit cei 160,23 lei şi am zis că totul e OK. Ce a urmat timp de patru luni am povestit aici prin aprilie 2012. Cum cei de la Emag nu au catadicsit să răspundă la e-mail, am făcut plângere la OPC (acum se cheamă Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Bucureşti), folosind mesageria electronică, aşa cum era specificat la ei pe site.

Nu am primit nici un răspuns. După şase săptămâni am scris celor de la OPC:

Buna ziua,

Va retrimit reclamatia pe care v-am adresat-o în 16 Aprilie 2012, adica cu 41 de zile în urma si la care nu am primit nici un raspuns pana în prezent.

Banuiesc ca raspunsul dvs. s-a pierdut pe undeva prin casuta de e-mail si prin urmare va rog sa mi-l retrimiteti.

Toate cele bune,
Bogdan Voicu

Răspunsul a venit de acestă dată prompt:

În data de 28 mai 2012, 11:08, Reclamatii Bucuresti a scris:
Buna ziua,
Aveti nr.inregistrare 5373/17.04.12
Pentru mai multe lamuriri puteti suna la 021/3106381/tasta 3-Birou Produse nealimentare.

Bun, scriam cuiva din România, aşa că nu am stat să mai filosofez despre absenţa formulării de închidere a mesajului şi despre lipsa semnăturii. Eram mulţumit că reclamaţia a ajuns unde trebuie şi m-am pus pe aşteptat.

Prin decembrie 2013 adică la aproape 12 luni de când plătisem, am realizat că tot nu s-a mai petrecut nimic cu reclamaţia depusă în aprilie. M-am pus pe sunat. Nu am avut însă succes. Am scris din nou la OPC, pe 12.12.2012:

Buna ziua,
Va scriu in legatura cu sesizarea cu numarul de inrestrare 5373/17.04.12. Intrebarea mea este daca aveti un raspuns in aceasta privinta.
Mentionez ca am sunat la numarul de telefon care mi-a fost indicat in luna mai (a se vedea mai jos), insa nu reusesc sa stabilesc o legatura telefonica: sun, intra robotul, apas tasta 3 si fie incepe melodia de intampinare, iar apoi suna ocupat, fie primesc mesajul "va rugam asteptati" de la robot, urmat de un fasait, iar dupa aproximativ doua minute vine ton de ocupat.
Toate cele bune,
Bogdan Voicu

Mesajul era însoţit de toată corespondenţa precedentă, ca să uşurez munca celui sau celei care urma să îmi răspundă. Până azi, 8.01.2013, nu am primit nici un răspuns.

Am încercat din nou să sun: intră robotul, apăs pe tasta 3, o voce preînregistrată spune "vă rugăm alteptaţi", urmează câteva secunde de acorduri muzicale, apoi se aude sunând de vreo 10 ori şi revine robotul care îmi spune să apăs tasta 1,2,3..., în funcţie de ceea ce doresc, apăs din nou 3, iar vine vocea şi îmi spune să aştept, apoi sună ocupat. (mai ştiţi melodia aia de acum 40 de ani cu "iti dau telefon, dar mi se spune c-am gresit [...], şi n-am ce să fac, o iau de la cap, într-un joc nesfârşit!").

Prin urmare, înainte să trag concluzii îngrijorate legate de o eventuală înţelegere Emag-OPC, despre practicile comerciale ale primilor sau despre profesionalismul ultimilor, are cineva idee unde poate fi reclamat OPC?