Castraveciori muraţi delicioşi

De buni, sunt buni, nimic de zis. Pe placul meu, cel puţin.
Dar cui i-o fi trecut prin minte ideea să boteze produsul aşa???
Asta în română, că în bulgăreşte par a fi doar „castraveciori fini”…

Ştirea săptămânii: despre legitimitatea de Merţ

Săptămâna ce tocmai se încheie a fost marcată de două evenimente extrem de importante pentru organizarea societăţii româneşti contemporane: continuarea dezbaterilor legate de sistemul educaţional şi discuţiile despre jocul băncilor de-a leul şi de-a creditele, cu BNR intervenind surprinzător de civilizat în ecuaţie.

În opinia mea însă, ştirea cea mai importantă a săptămânii este una de … cod roşu, care vine din judeţul Suceava:

Un botoşănean mergea cu dubiţa sa pe drumul naţional. Un om cu un Mercedes a vrut să treacă şi el. Botoşăneanul nu i-a dat prioritate. Nici nu avea de ce, zice la ziar, regulile de circulaţie spuneau că dubiţa are prioritate în situaţia cu pricina. Probabil a urmat o repriză de înjurături reciproce, despre care nu aflăm nimic din ştirea preluată cu copy-paste de mai toată presa. Apoi, ăl cu Merţul a înfăşcat puşcoiul din torpedo şi i-a plasat un glonţ de cauciuc în cot botoşăneanului cu dubiţa. La urma urmei e normal, el are Merţan.

De ce ar fi asta cea mai importantă ştire? Pentru că marchează clar modul în care societatea românească se structurează în clipa de faţă şi vorbeşte despre riscul ca inegalităţile în creştere să se transpună într-o formă de capitalism pe care până acum o vedeam mai degrabă prin Westernuri. Prin comparaţie, ceea ce fac băncile e o simplă joacă, iar arbitrul a arătat destul de rapid cartonaşul galben.

Întrebarea este dacă nu cumva va veni şi timpul când băncile cu Merţ vor scote puşcociul şi vor trage fără remuşcări în cei despre care ele cred că le diminuează profitul. La urma urmei este dinc e în ce mai legitim :(

De ce Procesul Bologna înseamnă de fapt mărirea duratei de şcolarizare

E o chestiune care mie mi s-a părut mereu evidentă: trecerea la un sistem educaţional 3+2+3 (3 ani de Bachelor + 2 de Master + 3 PhD), în locul a 4+1+Doctorat, cu variantele de rigoare în funcţie de disciplina de studiu, reprezintă consecinţa firească a prelungirii duratei de şcolarizare. Se pare însă că pentru mulţi lucrurile au părut a fi pe dos.

Argumentul acestora din urmă este că acum facultatea durează mai puţin, recte 3 ani în loc de 4, prin urmare durata de şcolarizare a scăzut.

Hai să vedem dacă e aşa. Să luăm o generaţie ipotetică de 100.000 de tineri de aceeaşi vârstă. Înainte de 3+2+3, să zicem că erau cam 20% care făceau facultate. Asta înseamnă 20.000 care petreceau 4 ani la universitate. Un sfert dintre ei făceau şi master. În total 80.000+5.000=85.000 ani*studenţi de facultate pe o generaţie.

După trecerea la 3+2+3, dacă nu s-ar schimba nimic, ar rezulta 3*20.000+2*5.000=70.000 ani*studenţi pe facultate, adică, într-adevăr mai puţin ca mai înainte.

Numai că:
1. Mai puţini ani de facultate înseamnă că a studia la universitate devine mai accesibil pentru mai mulţi.
2. Mai mulţi absolvenţi de facultate scurtă => căutare mai mare pentru cei care termină şi un master => mai mulţi care vor urma şi masterul.
3. Mai mulţi dintr-o generaţie care urmează facultate => uşor, uşor norma devine să urmezi cel puţin 3 ani de ani facultate (la fel s-a întâmplat şi cu liceul: în urmă cu 80 de ani doar o minoritate încheia liceul; cu 200 de ani în urmă aceeaşi era situaţia în cazul gimnaziului). => şi mai mulţi vor urma o facultate.

Fără ă mai dezvolt argumentul, să spunem că de fapt cei 70.000 de ani*studenţi se dovedesc rapid a bate către 100.000.

Ceea ce au priceput greu mulţi actori din învăţământul superior românesc a fost că de fapt trecerea la 3+2+3 nu e altceva decât reflexul prelungirii educaţiei. Câteva procese exterioare sistemului educaţional sprijină acest lucru:
1. astăzi sunt mult mai multe lucruri de ştiut pentru ca oamenii să se integreze cu adevărat în societate => e nevoie de mai mulţi ani şcoală;
2. Oamenii trăiesc din ce în ce mai mult timp => au vreme să stea studiind;
3. Productivitatea muncii creşte, iar femeile continuă să îşi crească prezenţa pe piaţa muncii => nu e nevoie de atât de multă forţă de muncă, deci oamenii pot amâna intrarea în câmpul muncii.
4. Capacitatea societăţilor de a hrăni oamenii creşte => există resurse care să satisfacă costurile prelungirii duratei educaţiei.

În fine, eu unul observ cum deja doctoratul tinde a se masifica şi mă întreb dacă şi când dubla specializare (i.e. două facultăţi + două mastere absolvite) va deveni o normă.


PS. "Procesul Bologna" este cu mult mai amplu decât simpla uniformizare a structurii învăţământului superior de-a lungul şi de-a latul Europei. 3+2+3 este însă caracteristica sa cea mai vizibilă...

Înainte

Urmăresc de ceva vreme un blog care prezintă gadgeturi si tehnologii noi. E un blog haios, axat pe descrierea unor mici aplicaţii tehnologice apărute recent, adesea cu o aplicativitate incertă sau absurdă. Prezentările sunt pline de umor, de ironii pe gustul meu. Îmi place atât de mult încât nu am simţit niciodată nevoia să las vre-un comentariu, de teamă să nu destram vraja…

Aşa că, în loc de mulţumesc, am zis să îl amintesc aici, ca bucăţică din minuscula dar vânjoasa Românie pozitivă…

Gălbuia apă caldă

Iată un lucru cu care mă întâlneam extrem de des în trecut şi care acum tinde a se reduce la 1-2 evenimente pe lună (ceea ce oricum mi se pare enorm!!).

Este legat de furnizarea apei calde prin reţeaua centralizată. Fotografia spune totul. Culoarea "naturelă" din imagine m-a însoţit indiferent unde am locuit în România, la bloc.

Evident, costă la fel de mult ca şi apa caldă obişnuită, aia care nu e murdară...

Să selectăm gunoaiele

Din 2015, UE ne obligă să selectăm gunoaiele, spune un articol din Adevărul, preluat de Ecomagazin acum câteva luni. Ce vrea UE e de bine, până şi regimul comunist consimţise că ar fi o chestie bună. Întrebarea este: o vom face aşa cum facem şi izolaţia termică a locuinţelor (de asemenea obligatorie conform unei norme a Comunităţilor Europene), adică să zicem ca ei şi să facem ca … unii dintre noi?! Faptul că în sectorul 6 din Bucureşti au apărut containere speciale pentru hârtie, plastic şi sticlă, fără nici o campanie serioasă de informare prealabilă, ajută oare la ceva?

Sic transit…

Mă uit cu tristeţe la tribunele goale ale bătrânului stadion din Ploieşti, unde Liverpool pierdea cândva cu 3-1 într-un meci din Cupa Campionilor Europeni. Îmi aduc aminte de anii 1980 când era greu să mai prinzi un bilet în ziua meciului indiferent dacă Petrolul juca în A sau în B. Îmi aduc aminte de înfocatul colţ microbiştilor de lângă parcul din centru, de măsuţa de voiaj la care se vindeau biletele în cursul săptămânii, de „ia-mă nene şi pe mine” (copii aveau acces gratis pe stadion dacă erau însoţiţi de un adult). Astăzi, indiferent dacă joacă FC CSM sau Petrolul, şi mingea ajunge în tribune, adesea nu are cine arunca mingea înapoi în teren.

Un destin trist pentru un stadion care oricum şi-a cam trăit anii şi ar trebui scos la pensie :(

PS. Oraşului i-ar trebui şi o nouă sală de sport, o a doua, mai mare decât bătrana sală Olimpia, unde Asesoft să continue să producă minuni baschetbalistice, unde să ai nişte Internaţionale de Gimnastică decente…