Capra bulgarului

Buni vecini, bulgarii şi românii au ales în ultimii ani o variantă a consensului: stau cu ochii pe capra celuilalt.

Lucrurile stau cam aşa:

Varianta 1. „Tradiţionalistă”. Când eşti mic şi pricăjit cauţi să te aliezi cu unii mai tari, ca să te protejeze, şi cu unii la fel ca tine, că aveţi interese comune.

Varianta 2. „Post-modernă”. Indiferent de cât de tare sau de slab eşti, îi respecţi pe ceilalţi.

Varianta 3. „Modernă”. Îmbini mereu variantele 1 şi 2. Egalitatea nu e pentru căţei.

Varianta 4. Pragmatică. Dacă ai un vecin, faci cu el diverse aranjamente, că, vrei nu vrei, aveţi interese comune.

Gata cu variantele, hai la subiectul cu vecinul. De astă dată de la sud.

Episodul 1. Podul de la Calafat. Începutul anilor 1990. Drumul cel mai scurt între Vest şi Sud-Est e blocat de războaiele post-yugoslave. A venit UE, pe atunci vecina noastră, a tuturor, şi ne-a dat bani ca să facem un pod. Asta e bine. Da’ a zis să ne înţelegem între noi. Asta e rău. Dacă e să facem aşa cum vor bulgarii, drumul ar fi cea mai scurtă variantă, dar ar trece cam puţin pe la noi, am încasa bani puţini de la transportatori. Bulgarii ar lua mai mult. Dar noi suntem mai şmecheri, tragem de timp, că avem miniştri (ai transporturilor) deştepţi. Şi începem să facem podul 10 ani mai târziu. Evident, pe unde nu ne convenea. Şi ce dacă am pierdut an de an, timp de 10 ani, bani cu grămada? Şi ce dacă podul va fi gata când războaiele se vor fi încheiat şi transportatorii o să prefere să treacă prin Serbia? Am pierdut noi bani? Şi ce dacă, bulgarii au pierdut mai mulţi, sâc!

Episodul 2. Feribotul buclucaş de la Călăraşi. Asta e şi mai funny. L-am făcut. Şi noi, şi ei. Fiecare după cum l-a dus capul. Unii mai sus, unii mai jos. Unii mai mare, alţii mai mic. Face 90 de minute până la Silistra. E ineficient economic. Bacul e mai rapid (15 minte). (de citit aici povestea că e distractiv :).

[Intermezzo: oare podul românilor din Calafat şi cel al bulgarilor de la Vidin se vor întâlni la jumătatea Dunării??]

Episodul 3. Fotbal. 2006. România pică din nou, după 16 ani, în grupă cu Bulgaria. Ca şi acum 16 ani, ne cam bat. Ne gratulăm reciproc prin presă (mai ales ei), pe stadioane, pe Internet. E firesc, ne preţuim. Ei au ceafa cam groasă.

Episodul 4. La mare. Mergem la mare la ei. Vedem că au învăţat să vorbească româneşte. Suntem tari, i-am colonizat! Ne întoarcem acasă. Unii nu mai avem maşini. Spunem că la noi e oricum mai bine. La anul mergem din nou la ei, la marea lor, şi vizităm castelul reginei noastre. Guvernul nostru nu mişcă un pai să îi persuadeze să îngrijească mai bine locurile. Aşa le trebuie, mama lor de zarzavagii!

Episodul Ţ. Să îmi amintesc cum arată podul de la Giurgiu? Vama (şi a noastră şi a lor)? Să vă zic câte colaborări şi proiecte comune ştiu în sociologia celor două ţări? Să vă zic ce uimit a fost un amic bulgar, pe atunci (1996) student la istorie, aflând că nu ne înarmăm masiv ca să cucerim Cadrilaterul? Să vă spun care sunt cele mai bune murături de piaţa românească?

Varianta corectă.

Varianta corectă e aia cu capra. Mai punem de-un pod, vecine?

Gata, mă duc să bag ceva de prin cămara lui Totev.

A, să nu uit: în jur de 10% dintre românii între 25 şi 64 de ani au studii superioare. Cifra bulgarilor este dublă şi încă un pic.