Irina, la cei 5 ani ai săi, tot inventează poveşti. Cu personaje, acţiune, intrigi şi descrieri variate. Le povesteşte de regulă singură, cu voce tare, când nu e nimeni prin preajmă. Iată un fragment surprins ieri, dintr-o discuţie între două astfel de personaje imaginare: – Căsătoria …
– Aşa e căsătoria, trebuie să te scufunzi în piscină?
– Nuuu, trebuie să alunecăm pe munţi…
[Cinci minute mai târziu am mai trecut prin apropiere şi am surprins un alt pasaj:]
– Căsătorie …
– M-ai înnebunit cu cuvântul acesta! Hai să ne căsătorim amândoi!
Vorba lui Vonnegut: aşa stau lucrurile :)))
3 comentarii:
studiile demonstreaza că acei copii care au prieteni imaginari tind sa aiba o imaginatie mai bogata si un vocabular mai extins decat cei de o seama cu ei care nu au prieteni imaginari. asa ca panseurile Irinei sunt normale si sanatoase:)
Adu-tzi aminte Frazbile shi granchioase. :)
Partea frumoasă este că nu am cum să îmi dau seama dacă "scufundarea în piscină", respectiv, "alunecarea pe munţi" sunt de bine sau de rău.
O altă mare enigmă va rămâne nedezlegată :))
Trimiteți un comentariu