Ian McEwan - Inocentul

Ian McEwan - Inocentul
[Polirom, Iaşi, 2004; ediţia originală: 1989]

Fără doar şi poate Ian McEwan este un autor en vogue. Cărţile sale sunt ecranizate, iar ecranizările sunt aclamate şi chiar răsplătite cu Oscaruri.

Indiferent de acestea, McEwan chiar ştie să scrie. Dincolo de uşurinţa cu care spune povestea cărţii, mă impresionează la McEwan felul natural în care ştie să introducă în poveste şi să expună dileme esenţiale ale lumii de astăzi, descriindu-le varii faţete şi sugerând posibile scenarii, adesea făă a aminti în mod explicit dilemele cu pricina.

Asta se întâmplă din plin în Inocentul. Acţiunea este plasată în Berlin, după război şi înainte de apariţia Zidului. Ca şi la David Lodge, perspectiva e una britanică, degajată de război şi concentrată pe relaţiile umane, pe viaţa socială dintr-o Germanie în reconstrucţie. Din acest punct de vedere, cartea funcţionează superb pe post de frescă istorică, pentru o perioadă şi un loc despre care eu unul nu am citit prea multe…

În această structură apar întrebările fundamentale legate de educaţia sexuală, de balanţa între interesul propriu şi cel al societăţii, de consecinţele unei adolescenţe petrecute sub un glob de sticlă.

Cam aşa am văzut eu cartea, citită aproape pe nerăsuflate.

O menţiunea specială necesită şi documentarea. Ca întotdeauna, McEwan e profesionist şi stăpâneşte bine detaliile, printr-o muncă de cunoaştere remarcabilă.

Inocentul se aşează alături de Durabila iubire şi de Amsterdam, despre care am mai vorbit pe acest blog, între cărţile de care îmi voi aminti mereu cu plăcere.


PS. Dacă tot veni vorba de McEwan, să mai spun şi că Sâmbătă mi-a plăcut ca documentare şi probabil mi-ar fi plăcut şi mai mult dacă o citeam peste 30-40 de ani, ca să aflu cum trăiau oamenii azi. Altfel, realizarea m-a dezamăgit niţel, aşa cum m-a dezamăgit din plin şi Câinii negrii. Ispăşire şi, mai ales, Pe plaja Chesil mi s-au părut simpatice.