Mulţi dintre colegii mei trăiesc încă cu iluzia tezei de doctorat ca opera magna. Ei gândesc teza ca pe o încununare finală a studiilor lor ştiinţifice.
Fără îndoială, pentru cei care urmează un doctorat profesional, lucrarea ce rezultă chiar constituie punctul culminant al manifestării cunoaşterii de tip academic. Mai departe, creativitatea şi studiul conduc la produse artistice, patente, brevete etc., interesante şi valoroase, dar mai rar sancţionate prin publicarea de articole sau cărţi ştiinţifice.
În schimb, pentru cei ce urmează o rută academică lucrurile stau altfel.
O să mă întorc pentru o clipă în timp. Cu 70-80 de ani în urmă, teza de doctorat obişnuia să fie încununarea unei munci de o viaţă. O obţineai pe la 50-60 de ani, în condiţiile unei speranţe de viaţă cu 10-20 de ani mică decât astăzi. Adesea, susţinerea tezei se întâmpla la un stagiu când erai deja recunoscut ca profesor. În aceste condiţii teza putea deveni în mod firesc o opera magna.
Din păcate, pentru mulţi dintre cei ce deţin astăzi titluri de profesor sau conferenţiar universitar, după teza de doctorat nu a mai urmat nimic altceva, exceptând eventual câteva cursuri universitare publicate în volum. Acestea au spart monotonia unor prelegeri susţinute an de an în faţa studenţilor, repetând acelaşi curs, cu mic variaţii, ca un pick-up deconectat de la "acul" fluxurilor ştiinţifice internaţionale.
Din păcate, modelul se transmite adesea noilor generaţii universitare, astfel încât de la 25-26 de ani, când absolv doctoratul, mulţi au senzaţia că au scris deja o opera magna...
...
Mai există însă astăzi o opera magna? Mai există o chintesenţă a cunoaşterii pe care să o poţi aduna într-un volum sau într-un set de volume? Poţi epuiza vreodată cunoaşterea unui domeniu?
Ştiinţa are un ritm de dezvoltare accelerat. Sunt zeci de cercetători care studiază acelaşi câmp îngust. Chiar dacă se află în colţuri diferite ale planetei, iar distanţele dintre ei dispar sub impactul comunicaţiilor şi transporturilor contemporane. Aproape orice articol sau carte este dublată de o duzină de alte lucrări ce reproduc rezultatele şi împing cunoaşterea către nivelul următor.
Ce sens mai are atunci să căutăm cu înverşunare ca teza de doctorat să fie un produs exhaustiv, înglobând cunoaşterea precum o operă magna? Nu ar fi mai simplu să ne concentrăm eforturile pe un domeniu îngust, iar teza să fie doar o etapă a studierii acestuia?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
De la o vreme, a pătruns și în rețeaua mea de prieteni nebunia cu Bună (virgulă) Bogdan (virgulă) . Hai să explic, că poate nu sunteți la ...
-
Uite câteva hărţi despre care generaţia mea nu a prea învăţat la şcoală. Le-am fotografiat la Chateau de Vianden , despre care am scris cu... -
E simplu. Vă ofer două mostre din ce am auzit la TV, în timpul meciurilor de la Cupa Mondială (citatele sunt aproximative): Arbitrajul din U...
8 comentarii:
De acord in mare parte dar nu inteleg referirea la dorinta doctoranzilor de a publica lucrari foarte bune sau importante.
De-a lungul anilor am avut curiozitatea de a-mi arunca un ochi peste tezele de doctorat in sociologie (Bucuresti) si pot spune fara nici o rezerva ca majoritatea nu pot fi numite nici macar mediocre.
De regula aceste teze de doctorat arata exact ca niste manuale. Mai sunt cateva care tin neaparat sa demonstreze capacitatea autorului sau autoarei de a manui instrumente complicate dar cam atat. In orice caz, contributia teoretica (despre asta e vorba la doctorat, asta e in general scopul) este minima sau chiar nula. Aceasta contributie se masoara in functie de ce se publica mai ales in strainatate. Avand in vedere ca sociologii romani nu prea comunica intre ei, cel putin nu ca sociologi si in nici un caz nu intr-un mod critic - dar asta e o problema generala - ar fi normal ca raportarea sa se faca la ce se publica si in afara tarii. Din pacate nu este deloc asa, de multe ori lucrarile sociologilor autohtoni fiind de-a dreptul retardate din punct de vedere teoretic - un indicator bun pentru parohialismul ce caracterizeaza sociologia bucuresteana.
Faptul ca doctoranzii isi termina lucrarile in peste sapte ani este iarasi o mare problema daca ne uitam la calitatea lor.
Problema bineinteles vine mai ales din modul in care sunt intelese aceste studii doctorale, numarul mare de ani fiind de regula o dovada a lipsei de interes sau a tratarii studiilor doctorale ca pe niste activitati conexe.
Publicarea manualelor iarasi este o problema mare de tot pe care o semnalezi corect. Faptul ca avansarea in grad se poate face si pe baza acestor manuale de care nimeni nu are nevoie este un lucru destul de grav dar a deschis usa multor conferentiari si profesori care au continuat in mediocritate chiar si dupa ce si-au sustinut tezele de doctorat. Manuale au ajuns sa fie peste tot iar cele romanesti sunt proaste - in strainatate manualele sunt foarte putine (spre exemplu, manualele de sociologie generala in mediul anglo-saxon se pot numara pe degetele de la o mana) si de regula sunt scrise de un grup de autori si nu de un singur individ (dovada a megalomaniei unor profesori autohtoni). Si mai grav este ca aceste manuale sunt bagate studentilor pe gat - regula: nu cumperi, nu treci.
Nu prea sunt de acord cu ce spui in ultima parte a textului tau. Ai dreptate in legatura cu ritmul accelerat al "dezvoltarii stiintei" dar asta nu inseamna ca mediocritatea (masurata cel putin prin lipsa contributiilor teoretice) este scuzata. Aceasta lipsa de originalitate, caci despre asta este vorba, vine din cel putin doua surse: o data, incapacitatea de a gasi ceea ce Merton numea "strategic research sites/materials" (originalitatea ar veni aici din obiectul cercetarii), si a doua, din incapacitatea unei raportari critice la teorie (dezvoltarea teoretica realizandu-se, bineinteles, dialectic).
Stiu ca te-ai raportat la acea "opera magna" si de aceea poate ai accentuat prea mult anumite aspecte. Totusi, nu pot sa nu ma intreb de ce sociologia romaneaca post-89 in general nu a fost capabila sa produca nici macar o lucrare de recunoastere internationala (carte, articol) si, mai mult, nici macar o lucrare in care sa contribuie fundamental la studiul propriei societati (iarasi, ma refer la contributii teoretice nu in analiza mecanica a
unui volum imens de date), strainii fiind iarasi cei care au facut treaba in locul nostru.
Cu stima,
Andrei.
Nu am intenţionat să mă refer la calitatea sau la importanţa lucrărilor. Pur şi simplu observam că există un efort de a scrie teze care să acopere un larg spectru tematic, adesea enciclopdistic, şi că teză este adesea privită ca un apogeu al carierei.
Altfel, în opnia mea, calitativ tezele din România sunt în majoritatea lor cel mult mediocre, extrem de deranjant fiind faptul că adesea membri ai catedrelor sau institutelor de cercetare (adică acei doctoranzi ce urmează doctorate de cercetare, nu profesionale) susţin teze sub-mediocre, iar aceste lucrări sunt apoi utilizate ca suport pentru legitimarea lor ca somităţi în domeniu.
Nu mi se pare că în străinătate manualele sunt puţine. Ele sunt cel mult relativ puţine, însă cum ele se adresează unui public mai larg, aş zice că sigur sunt mai multe... Am mai scris însă, un pic voalat, despre faptul că nu autorii de manuale sunt principalii creatori de cunoaştere.
Durata lungă a studiilor, la fel ca în Ungaria sau Portugalia, ca să invoc doar două exemple "vestice", are şi o altă explicaţie sociologică simplă, legată de faptul că doctoranzii sunt şi ei oameni, şi trebuie să mănânce şi să facă faţă presiunii faptului că mulţi dintre colegii lor de generaţie, adesea mai slab pregătiţi decât ei, câştigă mult mai mulţi bani. Merton este între ce ce au scris despre importanţa grupurilor de referinţă nu-i aşa?
Oricum, povestea cu timpul petrecut ca doctorand e una care ţine deja de trecut, 3+2+3 schimbând situaţia, iar mai mult decât generoasele burse POSDRU inducând deja inegalităţi hilare (ele fac ca un doctorand al UB, spre exemplu, să câştige mai multşi să aibă acces la mai multe resurse decât un doctor ce şi-a luat PhD-ul prin vest şi e angajat ca lector sau CP III, adică exact nivelul la care ar putea aspira doctorandul după ce susţine teza; te întrebi unde seva angaja doctorandul cu pricina...).
Mie nu îmi place plasarea asta a Bucureşti-ului în centrul tuturor şi reducerea României la Bucureşti. Din fericire,şi în sociologie, există viaţă şi în afara Capitalei... Din păcate, şi colo calitatea este redusă. Din fericire, în numeroase centre (inclusiv în Bucureşti, inclusiv la UB) sunt activi sociologi interesanţi, care publică ISI, chiar dacă nu îşi propun să producă în mod necesar lucrări fundamentale pentru cunoaştere...
Un lucru trebuie lamurit: m-am referit la sociologia bucuresteana pentru ca o cunosc cel mai bine. Parerea mea e ca sociologia clujeana "o duce" mult mai bine decat cea din capitala.
Despre teze: absolut de acord. Cu o completare: poate chiar dorinta de a acoperi un "larg spectru tematic, adesea enciclopdistic" conduce la scrierea de "manuale" inutile.
Desigur ca doctoratul este privit ca activitate conexa pentru ca doctoranzii sunt prost finantati - desigur, eu as adauga si incapacitatea facultatii/profesorilor coordonatori in a-si stimula doctoranzii.
3+2+3 nu schimba situatia prea mult. Nu te obliga nimeni sa iti dai doctoratul in trei ani, lucrarea poate fi amanata ca si pana acum. Sistemul bologna cu siguranta aduce un mare minus pentru calitatea studentilor de la toate nivelele. Din pacate master-ul la noi este inca privit ca o activitate de relaxare. Proaspatul doctorand ajunge cu mult mai putine cunostinte riscand astfel sa producem foartem multi doctori-amatori.
Inca un lucru: nu m-am referit la "lucrari fundamentale pentru cunoastere." Contributiile teoretice la care m-am referit nu trebuie sa fie neaparat monumentale. Ceea ce am vrut sa semnalez eu este faptul ca nu se urmareste acest scop si astfel se ajunge ca singura originalitate a lucrarilor sa fie reproducerea unor studii/aplicarea unor teorii in mediul autohton.
"Desigur ca doctoratul este privit ca activitate conexa pentru ca doctoranzii sunt prost finantati - desigur, eu as adauga si incapacitatea facultatii/profesorilor coordonatori in a-si stimula doctoranzii."
Absolut de acord. As mai adauga pe lista si lipsa interesului de a schimba ceva. Pentru majoritatea celor din institutiile cu pricina, un concurent acoperit cu ceva publicatii ISI poate fi un pericol major pentru pozitiile caldute...
Un doctorand care preda 30 de ore pe saptamana este mai putin periculos: nu are timp sa se dezvolte. [din pacate am zilele astea prilejul sa vad unul are are in opinia mea un potential fantastic si care se plafoneaza predand seminarii cu duiumul la nivel de licenta :((
"...se ajunge ca singura originalitate a lucrarilor sa fie reproducerea unor studii/aplicarea unor teorii in mediul autohton."
Ar fi bine sa vedem macar asa ceva. Numai ca, asa cum sustine o majoritate relativa importanta, usor de regasit in UB, ICCV, ISAR si probabil si SNSPA (si eu stiu mai bine tot Bucuresti-ul), dar si prin alte locuri, sociologia este o stiinta cu specific national. Prin urmare reproducerea teoriilor "de import" nu e tocmai apreciata, iar publicarea in Romania devine unica validare acceptata a valorii lucrarii. (originalitatea este adesea inteleasa, asa cum spuneai mai sus, ca imbinare mecanica de rezultate sau pur si simplu prin faptul ca cele scrise sunt scrise azi si nu ieri...) :(
Masterul: asa e, acolo functioneaza un mimetism fantastic. Simpla plasare a orelor dupa-amiaza spre seara, inclusiv la masterele de cercetare, sugereaza ca studentii la Master (adica anul IV si V) ar trebui sa lucreze iar cursurile sunt simple formalitati care trebuie indeplinite. Faptul ca nu xista cursuri specializate, ci tot "sociologii de ramura", adesea repetarea unor cursuri din facultate, intareste senzatia de "hai sa ne facem ca muncim". Aceasta se perpetueaza la Scoala doctorala, care pare a fi inca si mai rea...
Despre doctoranzi: I-am remarcat si eu pe doctoranzii care predau "12 din 24, 5 din 7". Totusi nu inteleg de ce accepta respectivii sa faca asa ceva (bineinteles, ma pot gandi la multe motive dar nici unul care sa nu implice si o mica doza de complicitate/comoditate). Nu cred ca imbecilizarea fortata e un pret bun pentru a ramane sa predai pe viitor in facultate (de altfel, un om cu capul pe umeri s-ar gandi de doua ori inainte de a-si face asemenea planuri).
Despre originalitatea lucrarilor: Evitam sa aduc in discutie problema "specificului national", lucru despre care, fiind bland, nu pot spune decat ca are un caracter dubios. In orice caz, exista si ceva dincolo de chestia asta - ma refer a faptul ca exista un numar important de sociologi bucuresteni care nu o iau pe drumul asta (desi in facultati se fac adevarate campanii de recrutare de catre diversele tabere - asta e un alt fenomen ingrijorator si de data relativ recenta).
Ar mai fi si problema publicatiilor care poate fi impartita in doua:
(1) Ce se citeste: (a) lipsa aproape totala a accesului la jurnale straine de calitate (BCU-ul este o gluma proasta din punct de vedere al dotarilor la acesta capitol, la SNSPA mai sunt ceva sperante dar o subscriptie slabuta la JSTOR nu e ceva tocmai grozav)
(b) absenta din librarii cartilor publicate in strainatate. Desi amazon-ul este ceva minunat, totusi niciodata nu o sa inteleg de ce cartile care ajung la noi in librarii, si asa foarte putine, sunt la niste preturi absolut nesimtite (vezi spre exemplu Carturestiul cu adaos comercial 200%).
(2) ce si cum se scrie: (a) se merge foarte mult pe publicarea de carti pe care nimeni nu le citeste mai ales pentru ca de cele mai multe ori reprezinta doar niste clone a ceva ce s-a mai publicat anterior.
(b) Revistele sunt de o calitate cel putin spus indoielnica. Intr-un mediu academic normal, articolele reprezinta cea mai importanta metoda de comunicare intre oamenii de stiinta - in stiintele sociale, rolul jurnalelor este absolut crucial.
Spre exemplu "Sociologie Romaneasca" mi se pare ca mai are putin si sucomba (calitate indoielnica, aparitie iregulata, alianta dubioasa cu Poliromul concretizata intr-un pret absolut stupid pentru o asemenea publicatie etc.).
Discutia poate continua. Sunt curios sa aud parerea ta in legatura cu lucrurile astea si, mai mult si mai ales, in legatura cu eventualele solutii. Experienta ma face sa fiu foarte sceptic in legatura cu posibilitatea schimbarii printr-o reforma a invatamantului - de-a lungul timpului am observat ca structurile existente au o capacitate de adaptare de-a dreptul cameleonica.
Revin într-o zi sau două cu o postare despre cărţi reviste, librării şi acces la arhive online de jurnale academice.
Sper ca sunteti constienti ca cele spuse mai sus se aplica si altor medii academice din Romania... (scuze daca sublinez evidenta)
O fi, nu zic ca nu o fi, numai ca nu stiu, nu am studiat alte stiinte, abia acum incep sa vad ce se intampla in alte domenii ... ;)
Trimiteți un comentariu