Adaug azi un probabil ultim articol, cu care probabil că ar fi trebuit să încep. Am avut însă mereu în minte faptul că mai toţi cei ce ajung pe blogul acesta ştiu că universităţile respectabile sunt de fapt „research universities”. Varii discuţii din ultima vreme mi-au dovedit că m-am înşelat.
Iată prin urmare şi punctul de plecare…
Cred că Charlles Tilly este cel ce spunea că începutul modernităţii universitare trebuie căutat la momentul dezvoltării acelor research-university ce definesc modul contemporan de organizare al universităţilor de top. (Din nou dacă nu mă înşel, John Hopkins University era universitatea care ar fi fost prima de acest tip).
Este vorba despre un lucru simplu: îmbinarea între cercetare şi învăţământ superior. Cu alte cuvinte, nu poţi preda fără a contribui la dezvoltarea ştiinţei şi invers, nu poţi preda fără a contribui la dezvoltarea ştiinţei.
Cercetarea este cea care îţi permite să stăpâneşti domeniul, să îi înţelegi aplicaţiile, să evoluezi odată cu ştiinţa contemporană. Fără asta nu poţi preda: nu ai ce.
Predarea te obligă să îţi fixezi ideile, să ordonezi rezultatele cercetării astfel încât să le transmiţi către un public mai puţin familiar cu domeniul îngust pe care îl cercetezi. (Publicarea în jurnale ştiinţifice peer reviewed se adaugă ca mijloc de a comunica şi a valida rezultatele obţinute.)
În păcate, opţiunea românească este de a izola cercetarea de predare.
Majoritatea colegilor care predau sunt atât de ocupaţi cu această îndeletnicire încât nu le rămâne timp de altceva. Iar atunci când predai numeroase materii pe an, încă din faza studiilor doctorale, nu ai cum să le aprofundezi pe toate. Literatura ştiinţifică de azi evoluează foarte repede şi nu te poţi opri niciodată la 5-6 articole sau cărţi şi să spui că stăpâneşti deja domeniul. Ele devin repede învechite, chiar şi atunci când e vorba de metode sau tehnici de analiză. Ai prin urmare nevoie să citeşti mereu şi să testezi personal cele citite, să adaugi ceva la piramida cunoaşterii.
Majoritatea colegilor din cercetare nu fac, din păcate, nici ei o actualizare continuă a cunoştinţelor lor. Absenţa obligaţiilor de predare îi lipseşte de un motivator important pentru a-şi organiza mai bine înţelegerea asupra rezultatelor cercetării.
Fără a mai dezvolta suplimentar argumentul schiţat mai sus, nu-mi rămâne decât să mă întreb când va începe şi la noi modernitatea (i.e. în sociologia românească) …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu