Criza...

Uite ce am aflat din două surse diferite.

Povestea 1. Biletul de avion până la Lisabona şi înapoi, m-a costat cam 380 de Euro. L-am luat cu 4 luni înainte de a zbura. La low-cost era 340, deşi pe aeroportul lusitan erau reclame la BlueAir ce promiteau costuri „începând de la 49 de Euro”. La Lisabona, o prietenă ce participa la acelaşi congres îmi spune că nu a ştiut până în ultima clipă cu ce avion va zbura. Lucrează într-un minister şi se pare că există o regulă impusă funcţionarilor guvernamentali să nu cumpere bilet de avion cu mai mult de două zile înainte de plecare. Aşa că bietul de avion a costat în jurul a 760 de Euro. Dublu, cu alte cuvinte. Un salariu lunar net mai mare decât cel al lectorului universitar.

Povestea 2. Ca o extensie a primei poveşti, întorşi de la Lisabona, aflu că la decont, colegii care au finanţat deplasarea prin granturi derulate în Universitatea Bucureşti, au fost muştruluiţi la contabilitatea universităţii: nu aveau voie să cumpere bilete de avion cu mai mult de două zile înainte de plecare. Ce mai conta economia realizată, sau faptul că plătiseră biletele din propriul buzunar, blocând astfel sume de bani ce le aparţineau şi care erau echivalente salariului pe o lună a unui lector universitar. La urma urmei e criză, şi oricum salariul acela va fi redus la jumătate, lectorul cu pricina oferindu-se (voluntar) să stea acasă 10 zile, în concediu fără plată, pentru propăşirea patriei.

Să nu fi înţeles eu bine cele două poveşti? Chiar să existe o astfel de reglementare? Dacă da, oare atât de mare să fie criza de lichidităţi încât, ţinând cont de numărul de zboruri externe efectuate de „bugetari” să fie de preferat să cheltui în plus /ţ călătorii/ * /o grămada de bani/ şi să plăteşti lefuri mai mici?

Şi îmi flutură pe buze un refren neaoş „de la noi”: Cui prodest?