Legile educaţiei

Că educaţia de la noi e de proastă calitate nu e greu de ghicit, chiar dacă majoritatea populaţiei, jumătate din studenţii la licenţă, cei mai mulţi studenţi doctoranzi şi cei mai mulţi profesori universitari sunt de altă părere.

De aici dorinţa de a schimba ceva, manifestată de toţi miniştrii educaţiei de prin 1995 încoace.

Acum ne-am trezit că vrem o lege nouă.

E bine şi aşa, dar asta nu rezolvă, în opinia mea, nimic sau aproape nimic, indiferent de calitatea legii.

Ce aş fi făcut eu era aşa:

1. Guvernul şi Sindicatele cădeau de acord că e nevoie de o lege şi desemnau o persoană să o întocmească.

2. Noua lege era una scurtă, de maxim 3 pagini, stipulând principii majore, dar nu transpuse în obişnuitele sloganuri găunoase.

3. Aveam 6 luni – un an, discuţii publice pe marginea proiectului. Presa era bombardată de către persoana respectivă, prin intermediul guvernului, cu scurte informări conţinând cifre şi descrierii ale performanţei şi structurii educaţiei de la noi în comparaţie cu alte părţi ale Europei.

4. Cel ce făcuse proiectul îl revizuia în urma discuției publice, Guvernul îşi asuma răspunderea pe lege. Apoi erau reglementate detaliile (de exemplu câţi elevi trebuie să fie într-o clasă sau câte mandate să aibă un rector) prin hotărâri de guvern.


În toată povestea asta erau importante:

1. Conştientizarea stării sistemului actual şi identificarea cauzelor acesteia (repet: majoritatea populaţiei, majoritatea cadrelor didactice cred că avem un sistem de învățământ performant).

2. Faptul că populaţia şi actorii din sistem aveau prilejul să se implice în dezbatere.

3. Faptul că discuţia se concentra pe lucrurile importante şi nu pe mărunţişuri.

În opinia mea, proiectele de lege pe care le-am văzut vehiculate anul acesta au fost toate animate de bune intenţii. Ele conţin însă mult prea numeroase detalii şi au beneficiat de o dezbatere publică şchioapă şi neinformată. Singurul lucru cu adevărat bun este publicitatea masivă. Din păcate însă, de una singură aceasta nu a putut conduce la soluţii… Sper că duiumul de detalii va produce în cele din urmă o calitate superioară a educaţiei de la noi, dar sunt sceptic în acest sens.