Are doctorat, că asta are oricare. Are și abilitare, scrisă de doi trepăduși. 4 articole ISI, că era nevoie de ele. Publicate în coautorat cu un doctorand și cu alți trei colegi. Dacă o fi să iasă de un plagiat, doctorandul e de vină, chit că între timp a ajuns și el conf. Da’ nu ie plagiat, că i-a zis doctorandului să ia o pagină de la unii și restul de la alții. Patru pagini e numai bine pentru patru autori cât sunt ei la acel articol. A trimis și un mail către unii dintr-o comisie de neica nimeni, în care le-a explicat cum el, marele profesor, șef de școală și inspirația noilor generații, nu se dă mare cu articole publicate prin nu’știu’ce jurnale, ci are cărți adevărate, capitale pentru națiune.
Scoase la edituri de prestigiu, precum Editura Ecumenică și Editura Universității din Băicoi. Și este și singurul tradus în limba americană. Au tipărit ăia chiar și un exemplar din carte. Și este și omu’ anului. A dat și bani pentru asta, că nu ajunge așa, oricine, om al anului, în cartea aia cu 3726 de pagini în care e descris și el timp de 6 rânduri. În americană, mânca-ți-aș!
Șef de trib, șeful șefilor, patron de fundație, urmărit de DNA. Este de toate.
Senator și deputat.
În curând ministru, și apoi mai sus. Mult mai sus. Să-l judece colejii lui, acadamicenii.
Puneți voi numele, funcția, știința. Nu contează. E sub 4%.
Și oricum are la fel de multă minte ca Domnia sa, absolventul de MIT. Sau ca fata cu 5,35 la Bac. Sau ca profesorul care ne explică că teza de doctorat are o parte originală și una care nu trebuie să fie originală. Dovadă că toți suntem otova. Numai buni de a fi parlamentari. Numai buni să ne certăm despre cine o fi rudă cu nu-știu-care și despre ce fel de sâni are. Astea sunt lucrurile cu adevărat importante.
15 decembrie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Convorbire telefonică cu ... un hoț??
Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: - ...
-
De la o vreme, a pătruns și în rețeaua mea de prieteni nebunia cu Bună (virgulă) Bogdan (virgulă) . Hai să explic, că poate nu sunteți la ...
-
Uite câteva hărţi despre care generaţia mea nu a prea învăţat la şcoală. Le-am fotografiat la Chateau de Vianden , despre care am scris cu...
-
Cam greu să baţi dacă refuzi să joci şi în jumătatea adversarului. Cam asta am gândit: în 1990, după România - Irlanda 0-0, în optimi în 199...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu