Victor Boc şi Emil Ciorbea???

Nu ştiu cum se face că iar îmi vine în minte domnul Victor Ciorbea. Un mare domn! Un mare prim ministru! Ardelean, prin urmare superior. Jurist, absolvent premiant al facultăţii. Convins că deţine cheia de boltă a adevărului unic, domnul Ciorbea pare a susţine şi astăzi că este cel mai mare prim ministru în viaţă pe care l-a avut România (sau cel puţin aşa îmi amintesc că spunea cu emfază într-o emisiune televizată pe care am văzut-o în urmă cu 7-8 luni).

[Mândria sa se bazează, din câte am observat pe performanţa sa universitară de şef de promoţie. Uită că de fapt era şeful de promoţie al unui sistem educaţional cu performanţe discutabile. Prin care am trecut cu toţii, de altfel. Numai că nu toţi am performat atât de bine, nu ne-am conformat atât de măiastru normelor impuse de sistem, ceea ce creează unele circumstanţe pentru majoritatea populaţiei ca să aibă unele deprinderi dincolo de tarele sistemului.]


Mă întreb: oare domnul Boc, de asemenea jurist, ardelean, fost primar ce a lăsat baltă oraşul pentru o altă pălărie, aflat ca şi domnul Ciorbea în vâltoarea timpurilor, cu o coaliţie ce se sparge sub dânsul, performant în sistemul educaţional, va crede şi dânsul peste ani că a fost cel mai important prim ministru? Va avea el atunci mai multă sau mai puţină dreptate decât domnul Ciorbea?

Marketing bisericesc

Textul, care nu se vede foarte bine în imagine, spune aşa:

Sprijiniţi Sfânta Biserică!
Cumpărând lumânări de la sfânta noastră biserică, faceţi un act de caritate, dar dovediţi în acelaşi timp şi credinţa, iubirea şi evlavia dumneavoastră faţă de domnul nostru Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu.

Am făcut fotografia în pronaosul unei biserici oarecare.

Dincolo de aspectele comerciale ale îndemnului, ar fi de reţinut câteva mesaje desprinse din conţinutul reclamei:

1. - fie slujitorii Domnului nu prea stăpânesc subtilităţile limbii române,
2. - fie:

• biserica cu pricina e un loc de toată mila (altfel de ce cumpărând de la ei ai face un act de caritate??)
• cei de acolo văd o potenţială contradicţie între caritate şi credinţa întru Hristos, contradicţie marcată de acel "dar" din text şi care nu poate fi rezolvată probabil prin prea multe mijloace. Între aceste puţine căi drepte, probabil cumpăratul de lumânări din locul cu pricina străluceşte prin valenţele-i spirituale...
  

Despre căţeii lui Grigore Alexandrescu

Vă mai aduceţi aminte de iniţiativa cu cele 10 zile de concediu fără plată? Ştiţi cum se poate realiza ea legal?

Simplu, anunţi organizaţia finanţată din fonduri publice, să zicem un Institut de cercetare, că îi diminuezi fondul de salarii cu 9%. Apar două opţiuni: dai pe cineva afară, sau le ceri tuturor să renunţe la câteva zile de plată.

Prima opţiune este cam ilegală, condiţiile ca să poţi da afara pe cineva fiind extrem de dificil de îndeplinit. Rămâne atunci să îi rogi pe angajaţi să se ofere voluntar ca să renunţe la o zi, două, trei de salariu. Dacă refuză, poţi da afară conducerea, ca incapabilă să gestioneze bugetul.

Ştiţi care e partea frumoasă? Iniţial vroiai să îi trimiţi 10 zile în concediu fără plată. Acum nu le plăteşti salariu 10 zile, dar ei continuă să muncească. Şi o fac fiindcă aşa vor ei, că asta semnează. Gratis, pentru binele public. La urma urmei sunt nişte îmbuibaţi.

O singură dilemă îmi rămâne vâjâind prin căpăţâna ineficientă, de angajat în cercetare: Să fie vorba de capitalism sălbatic sau de "socialismul cu faţă umană"? Să fie vorba de echitate, de solidaritate socială sau de egalitate?

Poker electoral

Evenimentele cu demiterea vicepriministrului şi continuarea lor mi s-a părut un soi de poker jucat la cacealma. Cel mai inovativ a fost, ca de obicei, preşedintele, cu a sa propunere de mediere: ministrul să fie de la opoziţie sau măcar un tehnocrat. A fost un soi de joc în care orice făceai pierdeai, aşa că toate părţile au amânat decizia. Până la urmă tot preşedintele a oprit licitaţia, semnând o cerere pe care gurile rele zic că şi-ar fi trimis-o singur, prin intermediul lui Boc.

Rămâne de văzut dacă are cineva vreun as prin mânecă, cine va umfla potul şi dacă miza va fi cumva plătită de populaţie.

Altfel, nu e altceva decât un exerciţiu democratic firesc, bruiat doar de capacitatea redusă de comunicare şi negociere a actorilor implicaţi.

"Tatulici-ul light"

Nu ştiu cum se întâmplă, dar se întâmplă prea des.
Eu nu prea mă uit la televizor, dar când îl deschid dau peste câte un talk-show. Cândva mi se păreau interesante. Îmi amintesc cum în perioada 1996-1998, politica se făcea în bună măsură la talk-show. Adesea chiar se întâmpla să văd discuţii serioase. Aşa cum mi s-a întâmplat să văd acum pe la italieni, englezi sau portughezi. Vin 1-2 invitaţi şi dezbat câte o chestiune. Fiecare îşi spune părerea, este ascultat şi i se răspunde la obiect. Opiniile sunt argumentate. Chiar dacă uneori apar şi ironii, nu am prea văzut acel sterotipic "da' voi aţi făcut aia şi voi pe aialaltă".

Azi, dornic să văd ce e cu guvernul, am deschis Realitatea TV. Ca de fiecare dată am avut ocazia unică de a admira un sobor de oameni de bine (vă mai aduceţi aminte sintagma??): doi-trei ziarişti, unul de la PSD, unul de PDL, unul de la PNL şi unul independent, dar înregimentat bine pe la Cotroceni. Eu îi zic adunării ăsteia "stilul Tatulici light". "Tatuliciul clasic" include în jurul a 10 inşi care ar trebui să dialogheze 60 de minute, cu pauze publicitare şi cu intervenţii însumate ale moderatorului de minim 10 minute.

Oamenii ăia de participă în emisiune sunt de înţeles de ce nu construiesc dialoguri interesante şi se limitează la "ba pe-a mă-tii": nu au timp de argumentaţii, nu au timp să se asculte. Au în medie de vorbit cam 5 inute, iar pentru o poziţie bine argumentată ai nevoie de măcar două. Pe de altă parte au nevoie să iasă în faţă să tragă în sus de imaginea partidului. Singura soluţie raţională este să strige, să se agite, să arunce cu acuze, cu invective, cu jumătăți de adevăruri.

Evident, în cele din urmă vor părea superficiali, îmbuibaţi, incapabili să lege două concepte între ele. (într-un fel asta şi sunt din moment ce acceptă situaţia). Asta nu îl va deranja pe moderator. E bine ca ceilalţi, mai ales politicienii sau experţii invitaţi, să pară mai prostuţi. Astfel el (sau ea), moderatorul, va avea ocazia să tragă concluzii superioare, să rostească răspicat verdicte infailibile şi apoi să anunţe publicitatea. Ceilalţi 2-3 ziarişti pot zice şi ei câte ceva, doar sunt colegi de breaslă.

restul sunt chemaţi acolo ca să fie mulţi şi să se vadă ce mare realizator este moderatorul şi câţi oameni vin la el în studio. La urma urmei publicul vrea să îl asculte pe el, Marele Om, nu pe pricăjiţii ăia de invitaţi de la care un jurnalist decent ar şti să scoată opinii, informaţii şi picanterii interesante.

Vezi, de-aia nu-mi prea vine să mă uit la televizor...

Meta-cronica unui raport social

De 4-5 decenii există o practică internaţională de a supune atenţiei publice anumite evoluţii ale societăţii prin rapoarte sociale. Acestea sunt promovate de regulă de agenţii internaţionale (UNDP, Banca Mondială, BERD, OECD, WHO etc.), de guverne sau, mai nou, de ONG-uri (vezi de exemplu Freedom House sau Transparency International). Aceste rapoarte nu propun legi, ci subiecte de discuţie, însoţite uneori de posibile soluţii de a îmbunătăţi organizarea societăţii la care se referă.

Săptămâna trecută presa românească a discutat masiv un astfel de raport, cel lansat de o Comisie Prezidențială de Analiză a Riscurilor Sociale şi Demografice (CPARSD).

Nu o să discut aici despre conţinutul raportului: fiind co-autor al unei părticele din raport, nu ar avea rost să o fac. În plus, sunt numeroase glasuri care vorbesc despre ceea ce scrie în raport (Cristi, Cosima, Dan Şelaru sunt doar câţiva dintre cei ce o fac), ci o să îmi permit doar câteva meta-consideraţii privind construcţia şi difuzarea sa.

(1) În primul rând, în comparaţie cu alte rapoarte similare la care am participat în ultimii 12 ani, la acesta am avut o libertate mai mare, ingerinţa politicului nefiind una pe care să o pot observa, ca în trecut. Singura diferenţă este dată de momentul lansării: raportul este gata în principiu de mai mult timp, putând fi lansat practic de pe la începutul verii. De altfel părţi ale sale au fost preluate în legile pe care guvernul şi-a asumat răspunderea.

(2) În al doilea rând, aşa cum am spus-o mai mulţi dintre autori prin media, raportul propune în primul rând teme de meditaţie, având ca ţintă stimularea dezbaterii publice. Şi se pare că a reuşit asta din plin, după cum o dovedesc telefoanele venite dinspre media, solicitând explicaţii pe alte teme decât pe cel;e ce au funcţionat ca „triggers” (sexul şi drogurile).

(3) Sexul şi drogurile au ocupat un spaţiu minor în discuţiile ce au precedat raportul, dar şi-au făcut din plin treaba de a genera publicitate :) (a nu se înţelege însă că se aflau în raport doar pentru publicitate).

(4) Pentru societatea românească este o pierdere faptul că propunerea legată de organizarea unor referendumuri concomitent cu alegerile prezidenţiale a venit la câteva zile după difuzarea raportului CPARSD. Era exact momentul în care sexul şi drogurile trecuseră în planul doi şi se discutau celelalte aspecte ale raportului, care ridicau întrebări esenţiale privind organizarea structurală a societăţi româneşti. Din acest punct de vedere, Preşedinţia nu a dat dovadă de prea mare responsabilitate, ci doar de a fi o bună agenţie publicitară pentru candidatul său la alegerile ce urmează.

Scenarii politice la vreme de referendum

Eu unul, de mai multe luni, nu prea am vreme să mă uit atent la ce se petrece cu preferinţele electorilor, aşa că mă întreb care o fi miza referendumurilor anunţate de Traian Băsescu, bazându-mă pe trei observaţii destul de generale:

(1) nu cred că preşedintele în exerciţiu are un adversar serios la alegerile de anul acesta.

(2) nu uit ce a declarat acum 5 ani: "data viitoare câştig din turul 1, ca la Primărie".


Atunci, mi se iveşte în minte prima întrebare:

(a) existenţa unui tur doi, nu ar deveni ea însăşi o înfrângere pentru Traian Băsescu???



Mai cred şi că:

(3) încrederea în Parlament e scăzută, iar populaţia crede că majoritatea aleşilor sunt fie corupţi, fie cam fără minte, dorindu-şi să fie mai puţini parlamentari.


Îmi apare atunci o a doua întrebare:

(b) miza nu o fi de fapt obţinerea unui pretext pentru alegeri anticipate cât mai apropiate de cele prezidenţiale?

[Explicaţia mai pe lung a scenariului: dacă la referendumul cu rol consultativ se votează pentru un parlament unicameral, atunci, firesc ar fi să avem modificare de constituţie, validată prin referendum. -> Preşedintele şi-ar dori alegeri imediate, ca să înfăptuiască voinţa poporului (şi să crească cota PDL, diminuând efectul crizei şi mutând următoarele alegeri după ce va reîncepe creşterea economică). -> Ceilalţi (PSD, PNL) îţi vor dori să amâne votul pentru unicameral. Dacă reuşesc, atunci li se vor arunca în cap ignorarea poporului şi criza economică. -> dacă nu reușesc, PDL poate câștiga alegerile în fața PSD, PNL probabil nu intră în Parlament, deși ia 10%, avem parlament bicolor și guvern monocolor sau PDL/UDMR. 4 ani mai târziu, în plină creștere economică, PDL câștigă din nou, iar Elena Udrea este primul prim-ministru femeie și invită președintele Norvegiei să inaugureze autostrada Otopeni-Băneasa]