4 octombrie 2009

Marketing bisericesc

Textul, care nu se vede foarte bine în imagine, spune aşa:

Sprijiniţi Sfânta Biserică!
Cumpărând lumânări de la sfânta noastră biserică, faceţi un act de caritate, dar dovediţi în acelaşi timp şi credinţa, iubirea şi evlavia dumneavoastră faţă de domnul nostru Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu.


Am făcut fotografia în pronaosul unei biserici oarecare.




Dincolo de aspectele comerciale ale îndemnului, ar fi de reţinut câteva mesaje desprinse din conţinutul reclamei:
  1. - fie slujitorii Domnului nu prea stăpânesc subtilităţile limbii române,
  2. - fie:
  • biserica cu pricina e un loc de toată mila (altfel de ce cumpărând de la ei ai face un act de caritate??)
  • cei de acolo văd o potenţială contradicţie între caritate şi credinţa întru Hristos, contradicţie marcată de acel "dar" din text şi care nu poate fi rezolvată probabil prin prea multe mijloace. Între aceste puţine căi drepte, probabil cumpăratul de lumânări din locul cu pricina străluceşte prin valenţele-i spirituale...

3 comentarii:

Turambar spunea...

"Dar" in sensul lui "de asemenea", "in plus".

Sa intzeleg ca ai fost la biserica?

:)

Bogdan spunea...

"Dar" poate avea şi sensul respectiv, dar construcţia frazei arată un pic altfel, şi cred că de regulă, chiar şi în astfel de situaţii, subliniază o potenţială opoziţie: Munte cu munte se întâlnește, dar om cu om; atât asta, dar şi aialaltă. :)

Turambar spunea...

Deci e clar: ai fost la biserica, dar te-ai simtit bine

:rofl:

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...