Supraîncăracata programă şcolară îşi continuă lupta pentru devenire. Zilele trecute am asistat la discuţii despre eliminări ale unor ore de sport sau de istorie. Există şi o posibilă moţiune simplă, pe care opoziţia se pregăteşte să o introducă în Parlament.
Ca de obicei, deciziile luate de Minister par pur administrative, lipsite de orice dezbatere publică. Ele sună de parcă cine-ştie-ce-demnitar s-ar fi sculat cu faţa la cearşaf şi ar fi decis din senin să taie sau să adauge nişte ore în programă.
Evident nu este aşa, dar absenţa consultării publice prin dezbatere (sau măcar a PR-ului, pentru cei ce consideră că nu toată lumea trebuie să îşi dea cu prerea despre orice) este decisivă.
Pe de altă parte, protestele nu vizează decât cel mult vag raţiunea deciziilor, motivaţia din spatele acestora. Ar fi şi greu, când ele sunt doar cel mult sugerate, nu şi explicate (iar e vorba de povestea cu dezbaterea publică).
Personal, rămân la opţiunea exprimată mai demult, cea legată de mărirea duratei studiilor preuniversitare cu un an (altul decât necesarulan de „grupă pregătitoare”). Costurile aferente sunt probabil uäor de suportat dacă ne gândim la beneficiile care pot rezulta pe termen mediu şi lung, deopotrivă la nivelul indivizilor şi al societăţii...
Oricum ar fi, este nevoie de o dezbatere civilizată despre subiect şi apoi de a lua decizii care afectează viaţa unui grup important de cetăţeni.
Ca de obicei, deciziile luate de Minister par pur administrative, lipsite de orice dezbatere publică. Ele sună de parcă cine-ştie-ce-demnitar s-ar fi sculat cu faţa la cearşaf şi ar fi decis din senin să taie sau să adauge nişte ore în programă.
Evident nu este aşa, dar absenţa consultării publice prin dezbatere (sau măcar a PR-ului, pentru cei ce consideră că nu toată lumea trebuie să îşi dea cu prerea despre orice) este decisivă.
Pe de altă parte, protestele nu vizează decât cel mult vag raţiunea deciziilor, motivaţia din spatele acestora. Ar fi şi greu, când ele sunt doar cel mult sugerate, nu şi explicate (iar e vorba de povestea cu dezbaterea publică).
Personal, rămân la opţiunea exprimată mai demult, cea legată de mărirea duratei studiilor preuniversitare cu un an (altul decât necesarulan de „grupă pregătitoare”). Costurile aferente sunt probabil uäor de suportat dacă ne gândim la beneficiile care pot rezulta pe termen mediu şi lung, deopotrivă la nivelul indivizilor şi al societăţii...
Oricum ar fi, este nevoie de o dezbatere civilizată despre subiect şi apoi de a lua decizii care afectează viaţa unui grup important de cetăţeni.
10 comentarii:
Nu cred ca-s costuri mici. E un an din viata unor cohorte intregi :)
Mult mai ieftin ar fi daca ne-am uita la lungimea anului scolar.
Mult mai simplu ar fi daca am urmari/intreba despre utilitatea unor materii/informatii in evolutia postscolara .. si am transforma macar in optional disciplinele care nu folosesc la mare lucru (pentru generatiile recente)
Mult mai util ar fi daca ne-am face curaj si am renunta sa punem manualele, profesorii, cutumele, orgoliile in fata nevoilor reale ale ELEVULUI.
Un an din viata unui cetatean din tara ai carei locuitori petrec in edie cel mai putin timp in sistemul educational.
Mi se pare extrem de ieftin.
Mai ales in conditiile in care mai peste tot creste durata de timp petrecuta in sistemele educationale.
Tu stii cifrele mai bine, aveam senzatia ca durata vietii scolare e in crestere in ultimele doua decenii. Dar chiar daca nu mai e crestere ci stagnare sau oscilatie, cu siguranta avem o prelungire a vietii scolare data de inmultirea locurilor in universitar (de stat dar si aparitia celor private) poate compensata de rate in crestere a abandonului scolar inclusiv in clase mici.
Prefer sustinerea prelungirii carierei scolare in zona definitivarii unor aptitudini/specializari decat largirea timpului necesar pentru a se putea predacuricula amorfa din preuniversitar.
Si daca tot am adus vorba de abandonul scolar ... acesta mi se pare o ratare imensa a sistemului de invatamant si a societatii romanesti recente. Nici el nu cred ca sta in condensarea de informatie ci de relevanta acestei informatii pentru diverse categorii de elevi/parinti.
Abandonul scolar relativizeaza puternic ideea prelungirii scolarizarii. Dar sa zicem ca ar fi fezabila. Numarul de cadre didactice este insa oricum redus, numarul locurilor in institutiile de invatamant insuficient, deci chiar nu reusesc sa vad cum poate fi o solutie mai ieftina decat gandirea/retiparirea/distribuirea unor manuale noi... vorbesc de "ieftin" la modul prozaic, gandindu-ma la buzunarul contribuabilului care in plus va fi obligat legal sa-si tina urecheatul inca un an pe bancile scolii.
@ Cristi:
Stam ceva mai bine decat in trecut la numar de studenti, dar asta nu inseamna ca am redus cine stie ce din decalaj.
In general, in lume, acei primi trei ani de facultate ramasi post-Bologna sevesc mai degraba ca o continuare a liceului, decat ca o specializare. specializarea se petrece in MA si in doctorat.
La noi e mai simplu sa lungesti liceul cu un an si sa dispersezi programa pe 13 ani in loc de 12. Alternativa inseamna mult prea multe lupte intre sistemul universitar si ce preuniversitar, pe asumarea unor pai ale curriculei, purtate evident, tot e spinarea tinerelor generatii...
Altfel insa, nu trebuie neglijat ce zici tu. Avem polarizare puternica: in principiu daca intri liceu, ajungi aproape sigur la facultate. Daca ai luat Bac-ul devii sigur student. Asta in timp ce unul din cinci ajunge se pare in abandon prematur... cam asa zic cifrele. De aici nevoia de a rezolva chestiunea deopotriva la media, si la baza fiecarei generatii (ca si la varf de altfel, dar asta e alta poveste).
@Osterhase:
Numarul de cadre didactice e redus daca iei in considerare o micsorare a dimensiunii clasei (dar asta ar insemna sa maresti numarul de bugetari...). Numarul de locuri e redus daca te gandesti la standardele de calitate vestice, nu la cele romanesti. In plus, generatiile reduse demografic abia acum incep sa intre in sistemul universitar...
@Bogdan: din punct de vedere macro imi asum pozitia de ignorant, dar ca fost elev, ca parinte, ca angajator, ca om care se mai intalneste cu sistemul de invatamant si care considera ca acolo este locul unde romania poate progresa/regresa tind sa cred ca miza pe o decizie globala (pana la urma tot administrativa)este doar un panaceu. Inteleg ce spui cu diferenta de ani scolari, o constientizez de mult si uneori chiar abuzez de ea in diversele incercari de segmentare a comportamentului (referitor la o categorie de produse sau alta).
Din ignoranta sau superficialitate poate nu valorizaez suficient deciziile administrative (o ora in plus sau in minus, un an in plus, incurajarea invatamantului la distanta) poate idealizez prea mult decizia si responsabilitatea individuala, poate supralicitez capacitatea de decizie si implicare a elevilor/parintilor/profesorilor.
Am fost luna trecuta intr-o tara din centrul africii (cu speranta de viata de 36 ani si cu salariu bun de 30$/luna) unde principalul proiect/speranta era scolarizarea, n-am vazut industrie, n-am vazut sosele, nu prea am vazut nici case (doar bordeie de nuiele) dar am vazut copii incaltati si imbracati facand kilometrii pe jos pentru a ajunge la scoala, am vorbit cu parinti pentru care principalul scop in viata era sa poata sustine educatia copiilor, am vazut "misionari" care aveau ca scop major finantarea educatiei (iar asta producea inclusiv mutatii religioase in acea tara).
Nu spun ca trebuie sa ne luam ca referinta un sistem sau altul, ba chiar te sustin in apelul tau catre "dezbatere publica" doar ca eu cred ca aceasta dezbatere trebuie inceputa de jos, de la scopul si utilitatea scolii, de la elevi, parinti si profesori individuali si abia apoi ajuns la solutii macro si la comparatii cu alte sisteme.
Iar ca parinte/ fost elev tin sa spun ca nu vad diluarea materiei in mai multi ani ca o solutie generala. Insa daca chiar fixam o curicula obligatorie mi s-ar parea util ca ea sa poata fi condensata/diluata in functie de situatii specifice.
De acord cu tine la nivel de principiu. În mod normal acolo ajungi în final, la schimbarea programei, la mutarea ei cître viaţa reală (vezi şi postarea următoare, pe care am scris-o zilele trecute, dar apuc să o postez abia acum).
Nu cred însă că e pragmatic să o schimbi acum. Rezistenţa în sistem ar fi uriaşă, motivaţiile mergând de la invocarea dificultăţilor de adaptare, la bătăliile legate de ce materie să meargă la liceu, care să se mute la facultate, cum să armonizezi materiile astfel încât să ai deja aparatul matematic parcurs atunci când ai nevoie de el la chimie etc.
Pe de altă parte este nevoie de o lungă serie de lucruri care se învaţă normal în şcoală şi care la noi lipsesc aproape cu desăvârşire. (de unele am mai vorbit la categoria asta din blog).
Dacă te uiţi de altfel la eticheta/categoria/tagul sub care postez chestiuni legate de sistemul educaţional,vezi clar încotro bat. Mi se pare însă că, adunând toate acestea şi dorind să accelerezi procesul de schimbare, modificarea cea mai firească este să întinzi programa actuală, iniţial neschimbată peste 13 ani în loc de 12.
Cum ziceam, e mai ieftin. În plus, permite apoi o flexibilizare mai bună, o strecurare mai firească a curriculumului la deciza şcolii/comunităţii, cel care teoretic există şi acum atât în lege, cât şi în practică...
Scuza-ma ca insist :) dar e o tema importanta si vreau sa o inteleg. Principalul motiv al recomandarii tale este ieftinatatea, si tocmai aceasta ieftinatate nu o argumentezi (decat prin repetare).
Contraargumentul meu este ca o clasa in plus inseamna un an in plus indiferent de marimea clasei. Asta inseamna 8,3% mai multi profesori, tot atatea costuri de intretinere in plus, materiale didactice, tot tacamul. Si sali de clasa in plus caci nu poti pune doi ani deodata (eventual dupamasa, in scolile unde mai e loc). Procentul de 8,3% e scos din burta presupunand ca fiecare care intra in clasa 1 si termina liceul, dar ai prins ideea. Costurile astea le va suporta platitorul de taxe, care va trebui sa-si si tina la scoala elevul un an in plus (iarasi costuri), economia va avea un an de productivitate mai putin (varsta de pensionare nu creste cu acelasi an) ba chiar si impozite platite mai putin cu un an si asa mai departe.
Iar cand spui ca ma gandesc la standarde occidentale, chiar ma gandesc ca prin aceasta (sau alta) masura o sa ne ridicam standardul catre cele occidentale, nu o sa-l scadem micsorand din nou eventualul efect benefic al reformei.
Eu cred ca materia din liceu este intr-adevar mult prea incarcata, ceea ce duce la pierderea interesului liceanului inca din clasa a IX-a in scoala. Consecinte: absentat, copiat la examene, neatentie cronica si alte strategii de fentat sistemul. Daca luam numarul mare de ore si il coroboram cu sistemul invechit de predare/ascultare, cu accentul pus pe cunostinte memorate, cu dezinteresul/incompetenta unor profesori si complicitatea inspectorilor, cred ca putem aproxima starea invatamantului mediu din Romania.
Asadar consider ca solutia reducerii numarului de ore este viabila. Intrebarea este ce eliminam si, indiferent de materia aleasa, vor exista proteste din partea profesorilor respectivi.
De aceea am alta propunere: transformarea sistemului liceal dintr-un sistem coercitiv (prezenta obligatorie 100%) intr-unul semi-coercitiv, semi-optional. Astfel, in loc de 6-7 ore de cursuri pe zi (plus timpul dedicat invatarii individuale care este in mare parte ignorat de elevi; sa fim seriosi, 5% din elevi isi fac tema la mate, engleza etc.) vom avea 4 ore obligatorii pe zi bine gandite. Sugerez renuntarea la literatura pentru liceele de profil real (oricum nu citeste nimeni cartile alea), inlocuind-o cu mult mai utilul curs de gramatica/vocabular. Informatica ar trebui transformata complet. Inainte sa invete algoritmi neintuitivi, elevii ar trebui sa stie sa utilizeze un calculator intr-un mod care sa ii permita invatarea de noi abilitati. Incepand de la pachetul Office, trecand prin programe de grafica vectoriale si nevectoriale, gestionare de baze de date si web design elementar. Am constatat cu surprindere cand a trebuit sa imi dau atestatul la informatica in liceu ca desi puteam sa fac programare orientata pe obiecte, backtracking si sa lucrez cu pointeri nu stiam sa scriu o amarata de formula in Excel, pentru ca nu ne invatasera niciodata.
In afara de cele 4 ore obligatorii, care sa cuprinda toata materia necesara pentru bacalaureat, elevul ar putea alege ore optionale (de la una pana la patru pe saptamana), conform preferintelor proprii. Aici as include artele (inclusiv literatura), educatia fizica (care sa fie cu adevarat educatie fizica), precum si module avansate ale diferitelor stiinte - matematica, informatica (aici sa se faca algoritmi), fizica, chimie, biologie, geografie etc., stiinte sociale, precum si alte materii ce nu se regasesc in prezent in curricula. Pentru profil uman sistemul ar fi identic, dar materiile obligatorie . Optionalele ar putea fi ori total facultative, ori x% (maxim 25) cu prezenta obligatorie. Profesorul de la optional trebuie sa fie altul decat cel de la materia obligatorie, ca sa nu apara situatia in care optionalul "devine" obligatoriu.
In felul acesta, scoala poate tria mai eficient elevii interesati de anumite materii de cei interesati de altele, precum si de cei neinteresati. Meditatiile ilegale si-ar mai pierde din amploare. Desigur, aceste masuri ar trebui dublate de schimbarea sistemului "reproductiv" cu unul productiv (care sa inglobeze gandirea si creativitatea), cursuri de perfectionare pentru profesori, recompense (incentives) pentru elevii care participa la optionale (fara a-i obliga pe cei care nu doresc sa participe sa o faca), inspectii nesimulate, sanctiuni aplicate profesorilor ce nu respecta regulamentul (amenzi pentru meditatii nedeclarate pentru inceput) etc.
Intrucat ar fi greu de implementat un astfel de sistem, acesta ar putea fi aplicat initial doar colegiilor nationale, urmand a se extinde daca are succes.
@ vlllad:
Greu de făcut ce spui tu.
Să zicem că ar avea cine preda informatica aşa cum ar trebui predată, că ai rezolva protestele profesorilor care rămân fără ore, că elevii şi părinţii vor pricepe uşor sistemul.
Ceea ce se obţine este un sistem înalt specializat, unde cei de la real fac aproape exclusiv doar "ştiinţe exacte", iar la "uman" arte şi materii socio-umane. Acets lucru ar decide în bună măsură încă din liceu ruta ulterioară a adolescentului. Cu alte cuvinte, opţiunea pentru un liceu sa altul (sau, pentru mulţi, acceptarea la un liceu sau altul) ar fi decisivă pentru întreaga viaţă.
S-ar fixa astfel momentul decisiei în jur de 14 ani. Majoritatea sistemelor educaţionale caută să împingă aceatsă vârstă ceva mai sus, transformând nivelul de licenţa (universitară) într-un învîţământ unde pondereea trunchului comun este din ce în ce mai mare. Până şi Germania pune serios în discuţie, de mai bine de 10 ani, sistemul său cu specializare timpurie...
Trimiteți un comentariu