Eroul poveștii acesteia se numește simplu ¨Candidatul¨. Am decis să fie bărbat, doar pentru a simplifica fraza. Altfel, nu contează genul său.
Domnia sa este un student oarecare la o facultate oarecare din orașul în care locuiește. Termină studiile de licență și face în continuare un master în exact același domeniu. Apoi începe încă un master, tot în același domeniu (să fiu bine înțeles: practic aceeași specializare), la 200 de kilometri distanță. Când se termină primul master, începe și doctoratul, la 400 de kilometri distanță de orașul unde probabil locuiește și unde începe un alt master (al treilea), atunci când termină al doilea master. Al treilea master este într-o cu totul altă zonă a științelor sociale. Doctoratul este însă în domeniul primelor două mastere și al licenței. Și este și domeniul în care, în paralel cu doctoratul și cu al treilea master, începe să predea ca asistent universitar. Pentru că are timp, în al treilea an de doctorat și pe când termină al treilea master, Candidatul începe și o a doua facultate (nivel de licență), în alt domeniu, dar măcar lângă casă – adică în orașul unde a făcut mai multe mastere și unde predă la Universitate.
Viața Candidatului reprezintă o explozie academică întârziată, apărută după ce pornise mai degrabă pe ruta profesională, în cursurile preuniversitare absolvite la un grup școlar tehnologic din orașul unde avea să meargă mai apoi la facultate. Este ca și cum ar căuta cu aviditate răspunsul la celebra interogare ¨Altă întrebare?¨, înscriindu-se la un program de studii după altul cu scopul de a acumula cunoaștere.
Și vine momentul absolvirii doctoratului.
Coordonatorul său, un tip cu indice H mult peste media românească, scrie câteva rânduri nu tocmai măgulitoare. Explică subtil că al său doctorand are probleme de înțelegere a fenomenului studiat, evaluează modul în care acesta "reinventează roata", face o paralelă între știință și miracole, dar remarcă și părțile pozitive ale lucrării, după cum se vede și din extrasul de mai jos (din care am tăiat numele Candidatului).
 |
| din referatul coordonatorului |
Pe scurt, coordonatorul afirmă elegant, că teza este discutabilă, dar nu prea are ce face, așa că speră despre candidat că va face ceva de calitate la teza de abilitare.
Un referent este și el sceptic. Aproape că îi desființează toate argumentele atunci când afirmă că teza ar emite "afirmații fără acoperire". Dar la final decide și el să i se decerneze titlul de doctor, invocând motive simple:
 |
| un referent (am eliminat numele candidatului și al coordonatorului) |
Candidatul poate fi liniștit. Ceilalți doi referenți sunt fericiți cu ceea ce a scris și îi laudă abilitățile dovedite prin teză.
Poate continua să predea la universitate, învățând studenții să devină asemenea lui: destoinici, policalificați, viitori miniștri sau măcar șefi de consiliu județean.
De altfel, acum are legitimarea dată de parcurgerea cu succes a procesului doctoral. Și are trei mastere, două licențe, și probabil nu se va opri aici.
Opinia mea, că are dificultăți serioase de a înțelege domeniul, nu prea contează. Colegii de breaslă vor spune, ca de obicei, fie că nu mă pricep, fie că am standarde prea înalte. Iar viața va merge înainte, și vom aborda o altă întrebare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu