Este continuarea protestelor favorabilă lui Dragnea?

Răspunsul meu la întrebarea din titlu este pozitiv: da, Dragnea este principalul beneficiar al continuării protestelor. 

Mai jos prezint argumentul pe lung. Nu atât de lung cât este el, dar nici foarte scurt. Are mai mult de 20 de cuvinte, prin urmare dacă nu sunteți obișnuit cu astfel de lecturi, poate ar fi bine să începeți a vă obișnui, lăsând deoparte dorința de a formula acuze a priori.

Este de precizat și faptul că toate cele de mai jos reprezintă simple opinii, pe care mi le asum. Ele sunt departe de a constitui adevăruri absolute. Scopul lor este de a genera dezbatere.

1. Lipsa unui obiectiv clar al protestului curent

Sunt patru lucruri majore sancționate de protestele din săptămâna anterioară și din ianuarie:

(1) idea de a amnistia fapte de corupție ;

(2) șuntarea dezbaterii publice („Noaptea ca hoții!”);

(3) Minciuna (cu două zile înainte de prima încercare de adoptare pe șest, dejucată de Iohannis, Dragnea declara că ordonanțele);

(4) Sfidarea (protestatarii au fost incriminați instantaneu de președintele PSD drept „dezinformați și manipulați” – o simplă rafinare contemporană a conceptelor de „hulogan” și „golan”; în plus, scânteia ce a declanșat totul este faptul că s-a încercat de fapt dezincriminarea președintului PSD, cu alte cuvinte a celui suspectat a fi inițiatorul întregului proces).

Altfel însă, există un consens destul de larg asupra faptul că PSD a câștigat detașat alegerile și trebuie să guverneze în limitele legii. Este adevărat că au fost și sunt voci care spun că doar o parte din populație a votat. Dar să nu uităm un lucru: și dacă am fi votat toți, cel mai probabil distribuția voturilor nu era mult diferită. Dincolo de aceasta, la fel au fost alese mai toate guvernele: nu au venit toți la vot, iar dacă cei ce nu au venit la vot ar fi votat sistematic cu pierzătorii, ajungem să spunem că nu am avut nici un guvern legitim. Ceea ce vreau să spun este că avem o majoritate sancționată electoral conform regulilor la care am aderat cu toții. Dacă vom încălca mereu regulile, atunci Dragnea și ai lui au dreptate să conteste regula de a nu da ordonanțe cu dedicație. Contestarea regulilor trebuie prin urmare să urmeze calea legală în acest sens.

Acesta a fost de altfel principalul mesaj al protestelor: nevoia de legalitate.

În spatele lui, fiecare a mai avut un păs sau altul. Așa se întâmplă mereu și oriunde: se vor găsi unii care să dorească un beneficiu personal. Nu e nimic surprinzător în asta.

După anularea celebrei OUG și trimiterea ei în mecanismul parlamentar, a rămas dezamăgirea de a nu a avea un vinovat. De a nu avea un Moțoc contemporan, mai ales că îl avem la îndemână pe clovnul Iordache. Aici e aici: probabil domnia sa, clovnul, a rămas în funcție nu pentru a crește numărul de vizitatori pe TNR sau Kamikadze, ci pentru a nu defula spunând lucruri despre cum s-au întâmplat faptele, de unde a primit ideea ordonanțelor, care a fost rolul șefului său de la partid… Este singura suspiciune credibilă, altfel e greu de înțeles de ce ar mai fi în funcție când până și Grindeanu a părut a-i cere plecarea.

Este însă acest Moțoc atât de important încă să merite să ieși în stradă pentru el? Ar fi o onoare pe care românii au rezervat-o și pentru alți intelectuali similari. Îmi vine în minte Nicolae Ceaușescu.

În fine, se spune că se protestează preventiv. O să fiu foarte tranșant: „adică?????” Instituțiile au rolul de a formaliza neîncrederea și de a preveni fapte ce contravin interesului comun. De aceea avem Parlament, Guvern, Justiție și varii agenții ce par redundante, având însă rolul de a preveni deraieri ale celorlalți. Așa funcționează societățile, iar acestea este un fapt simplu, fundamental în orice democrație.

Dacă există suspiciuni de fraudarea a sistemului instituțional, există o cale mai eficientă de a arăta forța maselor. Ea constă tot în protest, dar nu unul de anduranță, având efectul de a întări poziția celor suspectați de a fi corupți, ci unul țintit, puternic, ca o lovitură de tun. O manifestație săptămânală, mare, de dimensiuni similare celor din week-endul trecut ar avea un impact nimicitor asupra celor ce sunt tentați să culeagă beneficii personale din specularea legii și din abuzarea funcției pe care o dețin. Una singură, mereu în aceeași zi: să zicem sâmbătă?

2. Politizarea*

Lipsa de obiectiv apolitic* trece în derizoriu nu doar protestul curent, ci și pe cel anterior. Aduce un argument ușor de ambalat în mod convenabil pentru gruparea domnului Dragnea: „au vrut mereu să plece PSD de la putere, v-am spus eu? Au vrut să nesocotească votul dumneavoastră”. Argumentul este simplu și ușor de transmis. Contraargumentul acoperă pagini întregi, asemenea acestei postări.

Politizarea* are drept consecință și îndepărtarea celor care nu au votat în decembrie 2016, dezamăgiți de lipsa evidentă de consistență a propunerilor PNL, USR, PMP șamd.

În plus, duce la regruparea PSD.

3. Oscilantul Iohannis

Iohannis a fost magistral în 18 ianuarie. Prezența sa la ședința de guvern în care a blocat ordonanțele s-a plasat la limita limitei legalității, dar a avut darul de a stopa o inițiativă aberantă, adică de a arăta că Președintele acționează conform fișei postului său. În plus, efervescența mediatică a fost fantastică. Prezența printre protestatari a avut un iz populist, dar i-a adus un plus la imagine și l-a scos dintr-o potențială izolare. Activismul ulterior, vizita la Avocatul Poporului spre exemplu, au fost absolut superbe. Demersul de a dialoga cu mâna de protestatari PSD a fost un act de normalitate. A venit apoi discursul său din Parlament, în care s-a dovedit lamentabil. A fost asemenea unui profesor foarte slab de școală gimnazială, ce simte nevoia să dea lecții elevilor săi arătând că el e deștept și ei sunt proști, uitând însă că rolul său este de a-i ajuta să se dezvolte ca oameni. A jignit explicit majoritatea parlamentară, iar în loc să caute o cale de împăcare a găsit cu cuviință să o ia în derâdere („Ați obosit?”). A ratat astfel rolul său de mediator între puteri.

Mai mult, PSD și ALDE au punctat imediat, Dragnea și Tăriceanu rămânând în sală…

4. Deprofesionalizarea presei neafiliate

Din punctul meu de vedere, nu puteai avea pretenții de la televiziuni precum Antena 3, Realitatea TV, România TV. Prezentarea doar unei părți din realitate este o practică veche în astfel de locuri. Jignirile și ironiile la adresa adversarilor politici este cutuma prin care angajații de acolo definesc activitatea lor de zi cu zi. Același lucru se întâmplă în media scrisă sau de orice alt fel. Oazele independente sunt puține. Una dintre ele era până de curând Digi24. Informația venea acolo din mai multe zone ale politicului, documentarea prealabilă exista, se căutau măcar două din legendarele trei surse… Problema generală a medie mondiale, confruntată cu fluorescența informatorilor de slabă calitate, adesea plătiți pentru a difuza informații false, afecta mai puțin Digi24, dată fiind și stabilitatea dată de modelul său de finanțare. Protestele au schimbat însă substanțial fața televiziunii de știri respective, radicalizând-o și îmbarcând-o complet în barca celor care sunt împotriva PSD. Aceasta a făcut Digi24 să devină un soi de Antena 3, dar pe dos. Ce este negru la Antena 3 tinde a fi alb la Digi24 și invers. Nuanțele nu mai există. Doar alb și negru. 

Exemplul cel mai ușor de expus este modul de estimare a prezenței în Piața Victoriei. Măsurători simple, bazate pe modele geometrice, arată că mai mult de 100.000 în același timp nu prea pot fi în Piață. Ajungi pe la 130.000 dacă iei și bulevardele ce duc în fața Guvernului. Este adevărat că poți căuta să estimezi numărul de protestatari care au fost prezenți de-a lungul zilei în piață. Ai ține astfel cont de faptul că puțini au stat non-stop, și de fapt au trecut pe acolo mulți care au stat 30 de minute, o oră, două ore și apoi au plecat. Nu am văzut însă nicio încercare de a face astfel de estimări (se pot face pornind de la numărul de încercări de conectare la releele de telefonie mobilă din jur; datele pot fi solicitate fie direct de la cei șase operatori de telefonie mobilă, fie de la STS, care cred că le colectează sau ar trebui să o facă; apoi faci câteva asumpții despre câți cetățeni nu folosesc telefoane mobile, despre capacitatea releelor de a contabiliza toate conectările – conectare nu înseamnă că ai dat sau primit telefon/mail/mesaj de orice fel, ci că ai fost în aria de acoperire a releului; scazi numărul de conectări într-o zi obișnuită; șamd).

Digi24 (și nici alții) nu au făcut astfel de calcule și nici nu au prezentat modul în care fac estimări. Doar au afișat cifre cu caractere mari, pe ecran. Senzația a fost de prezentare părtinitoare. Și de atac explicit la adresa PSD. Adică de lipsă de profesionism. 

Consecința este dispariția căii de comunicare între susținătorii unei tabere sau alteia, a canalului de informare nepărtinitoare.

(Am folosit Digi24 ca exemplu generic. Și alte canale media și jurnaliști independenți au făcut opțiuni similare)

 

5. Regruparea PSD

Ceea ce a unit protestatarii în săptămânile trecute a fost amenințarea încălcării flagrante a regulilor democratice, prin promovarea la nivel de lege a exonerării de vină a domnului Dragnea. Forța protestelor a zguduit PSD. Continuarea protestelor în formă politizată*, dar și atacurile lui Iohannis, ale presei ce păruse echilibrată, contribuie la reunificarea PSD. Asemenea protestatarilor, membrii PSD au probabil sentimentul unei amenințări nelegitime. Deși au dat înapoi, ducând legile în procesul parlamentar, sunt încă sub tirul unor protestatari. Reacția este de cooperare pentru a respinge atacul.

Contextul este și el favorabil. Opoziția parlamentară este practic inexistentă și nu poate proba în vreun fel că PSD ar fi pierdut votanți (absolut surprinzător faptul că PNL sau USR nu au găsit 18-20.000 de Euro să ruleze un sondaj telefonic decent cu care să documenteze efectul protestelor!). Ceea ce spune că de fapt protestele nu au avut efecte, valul cel mare a trecut, exceptând un grupuleț minoritar de susținători USR sau PNL sau PMP.

PSD s-a trezit cu greu, dar a făcut-o, reacționând puternic pe frontul știrilor … ciudate. În această categorie intră zvonul că ar fi fost finanțare externă („Soros”), că UE ar avea varii interese, poziționări bizare ale unor jurnaliști bizari (circulă spre exemplu articole ale unui „francez stabilit în Transilvania”, care pare a fi mai degrabă un maghiar susținător al lui Orban, care mai postează și sub un pseudonim sârbesc…), articole fabricate din frânturi de adevăr (să fim bine înțeleși: și din cealaltă tabără sunt vehiculate astfel de „știri”). Un restaurant ce a sprijinit manifestațiile pare a fi fost atacat de o filială a tineretului PSD (prin review-uri false pe TripAdvisor). 

Încă și mai subtil, circulă zvonul că Rusia ar fi în spatele PSD. Zvonul vine dinspre adversarii PSD, spunând că Rusia preferă un stat instabil și corupt, ca să îl manevreze cum vrea. În contextul Trump și Brexit pare credibil. Dar este? Un exercițiu simplu, te face să observi consecințele unei astfel de premise. Dacă zvonul implicării Rusiei ar fi credibil, atunci de ce nu ar fi credibile spusele lui Dragnea, că Soros sau oricine altcineva ar plăti pe cei din Piața Victoriei? La urma urmei este același raționament. Iar raționamentul este vehiculat de către adversarii lui Dragnea, deci de către unii ce ar putea știi din propria experiență că oamenii acționează doar dacă sunt plătiți.

6. Oboseala

În timp ce PSD și votanții săi primesc motive de a se regrupa și de a contrabalansa forța centrifugă indusă inițial de erorile partidului și de forța protestelor, protestatarii sunt la polul opus. Ieșirea zilnică în stradă a acelorași oameni are darul de a epuiza fizic persoanele în cauză. Sarcinile casnice și de serviciu sunt acum dublate de prezența în stradă, de timp mult pierdut pe Facebook, de telefoane, de certuri cu rude sau prieteni care nu împărtășesc aceeași opinie. Se acumulează oboseala, se întârzie deadline-urile, se accentuează stresul, crește nervozitatea, nu mai este timp de citit postări lungi, de acceptat opinii care nu sunt 100% la fel ca a ta. Se pierd bani. Se deteriorează relații. Un cerc vicios greu de suportat, care duce la radicalizare. La lipsa de luciditate. La expunerea la zvonistică, la mesaje slab transmise, la gesturi necugetate, care altfel nu ar fi apărut. 

Astfel, întreg protestul devine o corvoadă ce transmite celorlalți orice altceva decât o făceau manifestațiile impresionante, sincere, din săptămânile precedente. Nu numărul conta acolo, ci atmosfera. Nu unitatea, ci civismul. Nu absența liderilor, ci puterea oamenilor, omenia lor, capacitatea de discernământ. Acestea se pierd odată cu extenuarea.

De aici și răspândirea rapidă a informațiilor false nefavorabile PSD. Ușor de demontat, acestea se întorc ca un bumerang împotriva protestelor în ansamblul lor și le diminuează forța în eventualitatea unei noi încercări de a emite legi cu dedicație.

7. „Cineva se opune”

PSD nu are practic opoziție parlamentară. Glumițele lui Băsescu nu sunt de natură să atragă cine știe ce număr mare de simpatizanți. La urma urmei să nu uităm că domnia sa are niște fiice și un frate, a căror prezență publică nu conferă legitimitate fostului președinte și partidului său de buzunar.

USR arată în continuare incapabil să învețe. Bărbosul său vicepreședinte (îmi scăpa numele) a fost observat și filmat dormitând în Senat. Personal nu am o problemă cu acest lucru, deși ar fi de preferat ca atunci când simți că nu mai poți să te retragi în biroul de senator și să dormitezi acolo 30 de minute, de unul singur. Dar bărbosul cu pricina a fost patetic explicând că ședința era plictisitoare. Atunci ce caută în Parlament?? Și că să fie lucrurile mai clare, a doua zi, la venirea lui Iohannis la Parlament, cine credeți că îl flanca? Același membru USR, lipsit de minima imaginație care să îi spună – în lipsa unui consilier destoinic – cum se creează imaginea unui partid, cum promovezi propriile idei. Nepriceperea se pliază perfect peste gafa lui Nicușor Dan cel care nu a știut cum să iasă din problema de a nu cunoaște în detaliu ordonanțele (iarăși: nu era condamnabil, dar putea găsi o formulă elegantă de a evita chestiunea).

PNL continuă să fie o glumă. La urma urmei ce ar putea să propună un partid minat de acuzații de corupții ale membrilor săi, unii dintre ei senatori și deputați?

Prin urmare, prezența opoziției din stradă ar putea fi unul din puținele aspecte ce nu ar sufla vânt în pânzele la un moment dat zdrențuite ale corabiei lui Dragnea.

8. Ratarea dialogului

Protestele admirabile din săptămânile trecute au adus numeroase teme de dezbatere în prim planul agendei publice. Ele includ separația puterilor în stat, legalitatea, egalitatea în fața legii, relația dintre politicieni și electori. Continuarea în stradă a protestelor deturnează atenția de la aceste teme și nu permite dialogul pentru clarificarea lor. Astfel se împiedică crearea acelui mediu în care să se instaureze norma clară a penalizării corupției și abuzurilor.

Consecința

Protestul curent este slab, obosit și politizat*. Exact ce îi trebuia lui Dragnea ca să reintre în joc, să își recapete susținătorii. 

Media este în mod explicit părtinitoare sau măcar lasă această impresie. Exact ce le trebuia celor de la Antena 3 și România TV (pe care îi folosesc ca exemple generice) ca să își re-întărească legitimitatea. 

Deciziile CCR adaugă și ele greutate la poziția PSD. Pe de altă parte CCR a transmis de fapt un mesaj clar: „este o chestiune politică, deci trebuie rezolvată politic, în Parlament”. 

Oboseala afectează protestatarii, transformându-i abia acum într-o masă ușor de manevrat și dispersat. Mai mult, delegitimarea lor este de natură a facilita viitoare încercări de a promova legi precum cele incriminate în săptămânile trecute.

Pe scurt: principalul beneficiar al protestelor curente din Piața Victoriei este Liviu Dragnea.






Later edit
=======
*Așa cum mi s-a atras atenția, în graba scrisului am abuzat de sensul din engleză al "politicize" și "political", care trimit către "party politics". Sensul folosit reiese din context și exprimă ideea că apare un risc ca protestul să fie interpretat drept manifestarea opțiunii pentru o idee politică aparținând unei grupări politice, fie ea partidice sau nu.