Left-overs: Quality of Living ... de la Mercer

Mercer este o companie care alcătuieşte din când în când topuri, evitând însă să dea prea multe detalii în versiunile existente despre modul în care îşi construieşte şi îşi agregă indicatorii. Le vinde apoi pe bani mulţi. Am fost rugat ieri de Evenimentul Zilei să îmi dau cu părerea despre topul Quality of Living 2008 (cu date 2007), în care sunt clasificate 215 oraşe, în principal după indicatori de infrastructură. ca de obicei, au rămas multe lucruri de zis, spaţiul unui anunţ din ziar fiind în mod natural unul îngust. Iată aici ceva astfel de comentarii, cam dezlânate, care mi-au trecut prin minte referitor la poziţionarea Bucureştiului pe locul 108 din 215 oraşe în topul respectiv:

Aş atrage mai întâi atenţia că NU avem de a face cu un top al Calităţii Vieţii, ci mai degrabă unul al calităţii locuirii, al calităţii vieţii urbane (Mercer face distinctia asta clara pe site). În al doilea rând, trebuie observat că Mercer nu propune tocmai un top exhaustiv, ci sunt luate în considerare doar anumite oraşe. Metodologia de calcul şi agregare a indicatorilor nu este tocmai complet descrisă în materiale disponibile online, însă este rezonabil să considerăm că avem indecşi relativ corect calculaţi.

Principala precauţie pe care este bine să o avem în minte în interpretarea rezultatelor este legată de normativitatea utilizată în alcătuirea topului: Mercer a ordonat oraşele luate în considerare după indicatori stabiliţi ca fiind universali de către experţii/colaboratorii companiei, însă care nu sunt în mod necesar adaptaţi specificului cultural al oraşelor comparate.

Poziţia Bucureştiu-lui nu este nici bună, nici rea. Capitala României stă mai bine decât alte cinci capitale UE şi se plasează în prima jumătate a oraşelor luate în considerare. Ar fi o poziţie peste situaţia generală a ţării. Să nu uităm însă că acesta nu este un top al sărăciei (nu ia în calcul disponibilitatea unor servicii de calitate şi capacitatea de a le cumpara), ci mai degrabă al prezentei infrastructurii urbane. Iar o parte din această infrastructură este dată doar de mărimea oraşului. În absenţa unor informaţii clare despre modul de clacul al indicatorilor consideraţi, este greu de spus dacă poziţia Bucureşti-ului include sau nu gradul real de acces al populaţiei la infrastructură şi, mai mult, calitatea acesteia (de exemplu faptul că toţi locuitorii au acces la un serviciu medical nu spune nimic despre calitatea acestuia).

În raport cu New York-ul, oraşul de referinţă în calcularea indexului calităţii locuirii, nu s-a schimbat nimic în 2007 (anul pentru care sunt prezentate datele) faţă de 2006. Acesta nu este deloc un lucru suprinzător, nici un oraş nu îşi schimbă faţa de la o zi la alta, mai ales atunci când discutăm despre infrastructură, cea care contează predominant în evaluarea Mercer. Faptul că New York-ul îşi păstrează cam acelaşi loc în top (pierde un singur loc în clasificare, faţă de anul trecut), sugerează şi că Bucureşti-ul a progresat în acelaşi ritm cu New York-ul. Aceasta însă este o veste proastă. Distanţa faţă de oraşele de la vârful ierarhiei este una destul de mare, iar ritmul de creştere a capitalei României, ar trebui să fie unul superior, dacă ne-am dori să urcăm mai sus în ce priveşte calitatea vieţii urbane.

Nu mă aştept ca în topul pe care Mercer il va realiza peste un an, doi sau chiar mai mulţi să constatăm creşteri spectaculoase ale Bucureşti-ului. Ceea ce ar fi însă de sperat ar fi să sesizăm un trend ascendent al indexului.

Îţi dau te-le-foooon,/ Dar mi se spune c-am greşiiit

Există un serviciu simplu şi pe care mai toate reţelele de telefonie, fixă sau mobilă, îl oferă de mulţi ani gratuit. Este vorba de identificarea automată a numărului celui care te apelează. Sună telefonul, te uiţi la el şi ştii dacă te sună Costel, Veta sau Grivei. De curând a descoperit şi Romtelecom că poate oferi gratuit serviciul clienţilor săi. Până nu demult serviciul era valabil doar contra cost. Acum este disponibil pentru toţi. Firesc era ca el să devină activ automat pentru toată lumea.

Numai că managerii de la fosta companie monopolistă par a avea o altă opinie: ca să activez serviciul, eu am trecut prin următoarele etape: am dat telefon la un număr afişat pe site, am făcut o „cerere telefonică”, am confirmat că sunt îndreptăţit să fac cererea comunicând CNP-ul titularului contractului cu Romtelecom, am răspuns afirmativ la întrebarea operatorului dacă aparatul meu telefonic are tehnologia necesară serviciului respectiv, am menţinut răspunsul şi la repetarea întrebării, am primit un număr de înregistrare a cererii (în fine, am refuzat să îl primesc, spunând că am încredere…). În scurt timp am constatat că telefonul meu de pe Romtelecom a început să ştie cine mă sună.

S-au mişcat prin urmare repede, dar la ce bun atâta birocraţie, când se putea activa automat pentru toţi, aşa cum este în toate celelalte reţele despre care am ştiinţă???

O diasporă în formare

Continuă culegerea datelor la sondajul adresat migranţilor pe care îl pomeneam în urmă cu 10 zile. Tehnica e simplă: trimitem mesaje pe e-mail către potenţiali subiecţi sau oameni care au prieteni care sunt stabiliţi definitiv sau temporar în afara ţării. Mizam pe faptul că ei retrimit mai departe către cei interesaţi.

Am trimis astăzi un al doilea val de astfel de mesaje, către un set de adrese la care nu mai trimisesem, concentrându-e mai ales pe Canada şi Spania. Identificăm adresele pe Internet, mergând de la un link la altul. Am început astfel să iau contact extrem de apropiat cu viaţa comunităţilor româneşti din cele două ţări, intrând, prin site-urile lor, în viaţa multor oameni. Am descoperit o lume fascinantă.

Româno-canadienii sunt extrem de activi pe Internet, reflectând o diasporă în plină constituire. Magazine româneşti, şcoli româneşti, o mulţime de forumuri, destul de active, întâlniri, evenimente ale comunităţii, hărţi ale blocurilor în care stau români (Toronto), biserici, ziare, promo-uri pentru firmele românilor etc. Toate vorbesc despre comunităţi importante, cu mulţi oameni inimoşi în interiorul ei.

Migranţii în Spania oferă pentru moment o altă faţetă, cu o piaţă a muncii centrată pe construcţii, instalaţii, menaj, dar şi cu numeroase asociaţii locale, unele studenţeşti, cu excursii făcute împreună şi, iarăşi, magazine, biserici, forumuri etc. Ce apare în plus sunt numeroasele anunţuri ale unor români aflaţi încă în ţară care îşi doresc sa lucreze oriunde în Spania şi aproape orice.

În ambele cazuri avem de a face cu o diasporă în constituire, care, în timp se poate dovedi una dintre cele mai importante resurse de imagine pentru România şi români, în ansamblul lor. Măcar şi pentru atât autorităţile de la Bucureşti ar trebui să le sprijine mai activ, chiar dacă românii plecaţi din ţară nu mai sunt contribuabili direcţi la bugetul românesc. A-i abandona toanelor unor politicieni extremişti, în căutare de popularitate, aşa cum se petrece în Italia, nu mi se pare a fi o strategie bună.

Titlul 5?

Azi, de la 19, pe Telesport.

Nedumerire … de librărie

De ce oare comercianţii caută să lipească încă un autocolant cu cod de bare peste cel deja existent pe coperta cărţilor pe care le vând?

Pot să înţeleg dorinţa de a avea preţul înscris pe copertă – ajută cumpărătorul, dar la ce bun un al doilea cod de bare???

Despre moralitate: ce nu îmi place la PD-L

Cum o fi să acuzi pe alţii că sunt pro-PSD/Iliescu şi au fost de acord cu mineriadele, când oamenii esenţiali ai partidului tău erau membri ai FSN şi în funcţii din care puteau opri mineriadele, precum şef la Ministerul Transporturilor?

Relaxant

Ieri, duminica alegerilor locale, am fost dimineaţă plecaţi. Apoi, cât am pregătit o "imposible Italian chicken pie", combinată în regie proprie cu o "cheese Italian chicken pie", semnalul TV a îngheţat pe ecranul unde se uita Irina la MiniMax. Şi îngheţat a rămas până azi dimineaţă, dimpreună cu Internetul.

Aşa că ne-am uita în treacăt la rezultatele de sondaj printre puricii TVR-işti prinşi de antena de cameră şi apoi am tăiat rapid contactul cu lumea electorală.

Astăzi am avut multe alte lucruri pe cap, la institut s-a tăiat Internetul la câteva minute după ce am logat laptopul la reţea (îmi apărea un mesaj de eroare în ebraică, iar Claudiu vroia să cântăm cu toţii Hava Nagila :), apoi acasă iar am avut mult de muncă, apoi în parc, apoi am lăsat în pace alegerile şi m-am uitat la meciul 6 al finalei de baschet.

Super-meci, cu CSU ASESOFT având 17 puncte avantaj prin sfertul 3, însă pierzând în final la un coş diferenţă, după ce Virgil Căruţaşu care putea egala a ratat de la libere!!! CSU Asesoft a pierdut mai degrabă pentru că s-a crezut deja campioană şi s-a fâstâcit pe când controla partida. U Cluj a fost însă senzaţională a mobilizare, cu un public încântător. Trebuie neapărat ca Asesoft-ul să bată joi, în ultimul meci al finalei, în sala Olimpia, cu publicul ploieştean de partea sa.

Aşa că, una peste alta, nu prea am mare habar de alegeri.

Relaxant!