6 august 2020

"Administratorul lovește din nou" sau "Democrația originală"

Libertatea are nevoie de democrație, altfel nu se poate exprima.
A afirma însă că promovezi democrația nu te face democrat.



===============

Menționez din start că:
1. nu am votat vreodată FSN, FDSN, PDSR, PSD sau candidații săi, exceptând momentul de tristă amintire când Iliescu și Vadim s-au aflat în turul 2.
2. nu intenționez să votez PSD la alegerile locale sau la cele parlamentare din 2020.
3. nu simpatizez PSD.

===============




Povesteam cu ceva timp în urmă despre opiniile mai ciudate ale administratorului unuia dintre grupurile de Facebook pe care mă aflu. Este un grup dedicat chestiunilor de interes pentru o localitate oarecare.

Acum ... vin alegerile. Iar domnia sa, administratorul, se dovedește adeptul unei "democrații originale" sui generis. pentru cei mai tineri, amintesc faptul că Ion Iliescu pretindea în decembrie 1989 că România are nevoie să dezvolte o versiune de "democrație originală", adică nu așa ca la vestici, ci altfel.

Dat fiind că grupul de Facebook de care vorbesc este apolitic, administratorul a stat și a deliberat intens. Ne-a împărtășit frământările sale date de regula majorității și despre cum a decis să își folosească prerogativele împotriva voinței grupului: "[...] Am tinut cont de dorinta majoritatii membrilor acestui important Grup de a nu ne implica politic aici! Ok ,de acord! Dar Comunitatea noastra este una dinamica si asumata.Asa ca astazi “ deschid” pagina tuturor formatiunilor politice din Comuna care participa la Alegeri [...]".   

Prin urmare, după o dreaptă judecată, a decretat că:
R E G U L A M E N T
( intra in vigoare imediat)
1.Vom oferi spatiu de promovare saptamanal egal tuturor formatiunilor politice care s-au inscris la BEC Ilfov pentru alegerile locale. Pentru a nu fi o avalanse de materiale zilnice vom oferi astfel spatiul saptamanal: luni si miercuri- PLUS;marti si vineri USR ; Joi si Sambata PNL ,duminica PSD si candidatul independent. ( daca vor fi si alte formatiuni care se vor inscrie de exemplu PMP,PRO ROMANIA,ALDE acestea vor putea posta in prima parte a zilelor din grupele de mai sus separat ,nu totate la olalta sau in cazul aliantelor electorale,alaturi de partidele de mai sus.Exemplu :PNL si PMP declaratie oficiala facuta de dl. Sxxxxxxxx,va posta joi si sambata)
2.Fiecare formatiune numita mai sus are dreptul la doua postari in zilele dedicate lor iar saptamanal acestea se sterg la sfarsitul intervalului luindu-se ciclul de la capat
saptamanal.
[...]

Eu,Administratorul acestei pagini ,urez succes tuturor formatiunilor politice implicate si-mi doresc ,realmente ,o schimbare in bine pentru Comunitatea noastra. "

Am anonimizat numele menționat în regulament.


Aparent, totul este corect, onest și echitabil. Fiecare partid are dreptul la două postări, una în timpul săptămânii, alta în week-end, exceptând PSD și de candidatul independent, care au voie doar duminica.


Un alt membru al grupului a întrebat explicit:


Adica fiecare formatiune are alocate cate doua zile, iar PSD si candidatul independent o zi, respectiv duminica? E alegerea dvs, insa cred ca trebuie sa renuntati la anuntul ca veti oferi spatiu de promovare egal. Doua zile nu sunt egale cu una, la fel cum patru postari nu sunt egale cu doua postari, nu?
 


Răspunsul a venit simplu și echitabil, ca orice inițiativă democratică originală:

aparent aveti dreptate dar cele doua entitati la care va referiti-independent si PSD - pot ,la solicitare ,sa mai posteze in timpul saptamanii inca o postare de promovare. Discutiile,cel putin cu reprezentantii PSD,au fost satisfacatoare ,aceasta formatie a acceptat conditiile.



La rândul lor, reprezentanții locali ai USR și PLUS, au declarat rapid că ei sunt de acord cu acest regulament și că mulțumesc administratorului. Restul partidelor nu s-au exprimat.






Aplicând principiul invocat de administrator, am putea proceda și astfel:

Gabriela Firea să aibă voie la TV cam 3 ore pe zi, iar Nicușor Dan doar joia. Dacă mai vrea, domnul Dan poate să mai ceară, noi aprobăm, și poate să mai apară liniștit. C-așa-i în tenis, vorba lui Toma Caragiu.








===============
Și acum serios:
Derapajele de la democrație au fost, sunt și vor fi mereu apanajul celor mai vocali. De la legionari la comuniști și viceversa. A pretinde una și a face contrariul, este deopotrivă minciună, demagogie, furt, înșelăciune și ipocrizie. Personal, sunt sătul de farisei.

10 iulie 2020

Nouveau démocrates, conspicuous consumption, libertatea de exprimare, și anevoiosul drum spre modernitate

Este simplu să te pretinzi democrat și împotriva altora. E mai greu să fii democrat și să construiești bunuri publice, chiar și atunci când ești bine intenționat. E încă și mai greu ca în construcția propusă să îi incluzi și pe cei cu care nu ești de acord. Depinde de modernitatea culturală.

1. Salvatorii națiunii și tradiționalismul

Urmăresc de mult un grup dominat de oameni care vor să aducă schimbarea. Nu este primul astfel de grup. La urma urmei, dacă este să mă plasez la nivelul societății, și FSN a adus schimbarea, și CDR a adus schimbarea, și Băsescu a adus schimbarea. Deja mi s-a cam urât de oameni care vor să mă schimbă, să mă salveze sau să mă dezvolte. Prefer pe cei care au încredere că mă voi dezvolta dacă ne respectăm unii pe alții și comunicăm despre problemele noastre, comune sau nu.

Dar să revin la grupul de Facebook de care vorbesc. Administratorii sunt deschiși la minte și vor binele comunității. Pierd o grămadă de timp din timpul lor personal pentru a gestiona grupul în interesul tuturor și fac o treabă bună din acest punct de vedere.

Evident, sunt contra PSD, ca orice voluntar român care se respectă. Și ca aproape orice think-tank-ist român (cu mici excepții) sunt tradiționaliști, chiar dacă pretind altceva. Nu e nimic surprinzător sau de acuzat aici. Tradiționalismul este parte esențială a culturii române contemporane, mai e până intrăm în modernitate. (am scris cândva o carte despre acest subiect).

Pe grupul de Facebook despre care vorbesc, nu se face politică. Cu mici excepții: la ultimul referendum, cel cu familia, au fost înfierați cei care nu ar fi mers la vot. Dincolo de orice, era alegerea lor, iar o comunitate pretins democratică putea să o accepte în tăcere. Nu se face acolo publicitate electorală, dar candidații USR/Plus au voie să fie prezentați fiindcă, probabil, ... sunt de-ai noștri. Și, desigur, e voie să beștelești primarul. (nu știu exact cine e primar, tonul cu care e tratat mi s-a părut mereu ciudat)

Nu e singurul grup de genul acesta în care sunt membru, și văd multe elemente comune ilustarte în exemplul de care vorbesc.

Fără a fi suporter PSD, sunt iritat de astfel de acțiuni pentru simplul motiv că am fost mereu minoritar din punct de vedere al opțiunilor politice, trăind într-o țară unde radicalismele majoritare ale FSN/FDSN/PDSR/PSD/PD-Băsescu au fost mereu prezente. Prin urmare, nu văd de ce ai lovi în PSD doar fiindcă este acum minoritar în acea colectivitate. Nu văd de altfel de ce ai lovi în cineva verbal, indiferent cât de minoritar sau majoritar ar fi.

2. Exemplu pentru ceilalți?

Grupul cu pricina are o politică interesantă. A fi membru este condiționat de o anumită rezidență geografică. Dar a citi ce se scrie acolo este deschis tuturor. Motivația m-a uluit la început, dar a fost un bun prilej de învățare: „să ne urmeze și alții exemplul. Aici se dezbat lucruri importante, deci alții pot lua exemplu de la noi”. Apoi mi-am adus aminte de conspicuous consumption a lui Veblen. De ceea ce se petrece în zorii modernității. De nevoia de show-off a celor ce cred că au atins un anumit nivel de dezvoltare.

Povestea devine un pic mai complicată când acest lucru se petrece cu un grup de Facebook. Dacă postezi acolo, postarea apare și în feed-ul prietenilor tăi care nu sunt membri ai grupului și nu sunt interesați despre ceea ce discuți tu acolo. E ca și cum ai fi membru în asociația pescarilor și orice postare prin care întrebi alți pescari despre bălți, pește și momeli ar apărea în feed-ul iubitei tale, al mamei ei, al profesorilor tăi din liceu, al colegilor din Anglia și al medicului de familie.

În urmă cu ceva vreme, cam un an, a avut loc o dezbatere în grup pe tema acesta. Au avut câștig de cauză cei ce au optat pentru expunerea momelilor pe paginile soacrelor, ca să mă mențin în comparația de mai sus.

3. Noi vrem democrație, dar nu pentru căței

Zilele trecute, am vrut să postez o întrebare dacă nu ne răzgândim totuși. Postarea nu a fost aprobată de admin. Faptul în sine este neimportant. Dar motivul este plin de învățăminte.

Admin-ul mi-a trimis un mesaj destul de lung prin Messenger, explicând de ce nu aprobă postarea. Am apreciat faptul că a trimis mesajul. E semn că măcar a avut intenția unei explicații. Conținutul și conversația ce a urmat sunt savuroase. Mi-au amintit de Traian Băsescu, cel pentru care democrația a constituit doar o momeală de aruncat către popor.

Admin-ul a început prin a spune că a fost deja un sondaj pe tema asta: ”chiar a facut obiectul unul sondaj pe o perioada de o saptamana!


E interesant de spus că în postarea mea neaprobată spuneam și eu că a fost o astfel de dezbatere. Nu aveam de unde ști că admin-ul fusese deranjat de dezbaterea care se întinsese „chiar” pe o săptămâni. O săptămână, pentru o dezbatere ce se derulează prin comentarii la o postare oarecare de pe Facebook nu pare a fi chiar atât de mult. Oamenii au nevoie să schimbe opinii între ei, tocmai acesta este rolul acestor grupuri de Facebook, nu?

Pentru admin, logica era să acționeze în virtutea rezultatului „covarsitor în favoarea unui grup public”. Trecem peste faptul că grup public nu înseamnă neapărat că trebuie să îi pui la curent pe ceilalți cu chestiuni care nu îi privesc. La urma urmei omul avea o decizie și voia să o respecte. La urma urmei, de ce ai modifica o decizie deja luată? Astfel de lucruri se petrec în modernitate, dar nu în tradiționalism.

A explicat mai apoi adminul că între timp grupul s-a mărit „foarte mult si rapid”. Da, exact, senzația mea este că numărul de membri s-a dublat sau s-a triplat. Cu alte cuvinte, nou veniții nu au participat la dezbatere. Deci nici nu e cazul să își dea cu părerea, nu? Vorba lui Băsescu: „Cui nu-i convine este liber să plece!” Sau vorba celor care cred că cetățeni români de origine maghiară nu ar trebui să aibă drepturi, fiindcă au venit mai târziu pe teritoriul României.

Apoi, a mai explicat Admin-ul, este o „perioada cand ne apropiem de alegerile locale” iar grupul de care vorbim este „in primul rand al comunicarii” deci nu poate permite o discuție off-topic. Să ne lămurim, grupul respectiv este un grup în care se discută despre chestiuni locale, nu despre politică. iar alegerile nu înseamnă că viața se oprește ca să admirăm cum defilează candidații la primărie.

Apoi mi-a zis că regretă că nu poate aproba postarea, dar speră ca eu să rămân un membru activ al comuntății. Și a semnat cu numele său precedat de cuvântul „Admin,”. Probabil o fi crezut că sunt un membru mai nou și nu aștiu cine este Admin-ul.

I-am răspuns că înțeleg poziția sa, dar nu văd de ce postarea nu ar fi legitimă.

Mi-a replicat ferm: „Nu este o “cenzura” ci numai evitarea unei sterile discutii fara obiect!

Desigur, mă gândesc eu acum, ca așa-zis „membru activ al comunității” am probabil dreptul să nu zic nimic și să fiu etichetat drept inițiator de discuții sterile fără obiect. Și desigur aceasta nu e cenzură, ci doar o impunere a punctului de vedere. Că doar e campanie electorală.

Era momentul poate să ies din grupul acela și să ignor pretinsul democrat. Dar am zis să mai întind un pic coarda: „Desigur, mulțumesc pentru etichetare” a fost replica mea. M-a întrebat la ce etichetare mă refer, de parcă nu era evident. I-am spus că este o impolitețe să eticheteze problema ridicată de mine ca stârnind „discuții sterile și fără obiect”.

„Gresiti .Subiectul este steril,dvs ati ridicat corect dpdv tema. […]”

Mi-a cerut să nu fiu iritat fiind el mi-a explicat cu politețe cum stau lucrurile și îmi mulțumea pentru înțelegere.

Serios? Deci e vorba de o temă ridicată corect, dar care e sterilă. Oare cum o fi asta? Ce sofism o fi ca atunci când îi zici unuia că nu prea știe ce vorbește să îi spui că ai fost politicos? Ah, probabil că ar trebui să fiu înțelegător pentru că nu m-a înjurat?

Acum, vorbind serios, probabil că omul a prins o zi proastă. O zi proastă în care, în mod coerent cu acțiunile trecute, a arătat cum practică o democrație limitată. Și cum democrația nu înseamnă același lucru pentru toți.

4. Minoritatea tolerată și experții

Omul cu pricina e asemenea multor alți români. Asemenea majorității, în opinia mea. Nu este de blamat. Pur și simplu, a-și impune opinia, pentru domnia sa nu a constituit nimic anormal. Era în poziție de putere, eu eram un simplu pălmaș. Unul dintre mulți, deci dispensabil. Și minoritar, deci de două ori dispensabil. Mai mult, pentru felul domniei ale de a gândi, chiar mi-a făcut un favor: mi-a explicat de ce părerea mea nu contează. Și mi-a oferit și prilejul de a afla că inițiez discuții sterile.

Și are dreptate, pentru sisteme nedemocratice, discuțiile despre ce probleme comune, despre bunul public, despre ce putem face împreună sunt sterile. Mai utile sunt plângerile incriminatorii („ăștia fac rău!”) sau deciziile experților, care sunt de felul lor infailibili.

Partea proastă este că, în această perspectivă, dacă ne uităm la lucrurile despre care am tot scris academic, expertul eram chiar eu...


5. Opțiuni personale

Am trecut însă destul de des în România prin situații oarecum similare, în care cel ce avea de moderat o discuție a considerat de cuviință să își impună opiniile și a crezut că de fapt acel loc e cel în care ceilalți trebuie să execute ce dorește el. Nu am ieșit din grup, dar m-am dat la o parte, voi asista doar pasiv la ce spune pe acolo. Așa am procedat și în alte situații similare. Atunci când am sesizat abateri mai grave, dar tolerate de către ceilalți, am plecat din locul respectiv, așa cum am făcut-o recent plecând din o anumită comisie.

Nu știu dacă e bine sau rău și nici nu cred că există vreun „bine” sau „rău” în povestea aceasta. E doar opțiunea mea și sunt liniștit cu ea.


6. Calea spre viitor o trece neapărat prin populism?

Folosesc acest exemplu doar pentru a ilustra un proces mai larg despre care mă tot tentează să scriu de multă vreme: apariția noilor democrați, cu al lor comportament parțial democratic, cu nevoie de show-off, dar cu tendințe tradiționaliste, pe alocuri autoritare. Ascensiunea populismului se bazează și pe astfel de oameni, pe dorința lor de a face bine, pe voluntarismul lor. O situație similară a fost experimentată de Europa în anii 1930. Atunci aveam de a face tot cu trecerea de la modele tradiționale către modernitate, tot cu aparent haos societal care avea nevoie de ordine și de lideri luminați. Acum lucrurile sunt mai complicate, cu o trecere și spre post-modernitate, cu globalizare și, colac peste pupăză, cu Covid19. Voi reveni pe această temă, sper.

15 iunie 2020

De ce universitatea chiar arată ca viața reală ...



Universitatea are scop să ajute studenții să se integreze în viața obișnuită. Mai jos explic de ce a plagia, a nu respecta regulile constituie o abatere gravă de la acest scop.



Am povestit acum câteva săptămâni despre cum arată povestea plagiatului la studenți. Și am explicat care e poziția mea. Același tip de explicație l-am repetat la curs, ca să fie clar ceea ce era deja scris în descrierea temelor pe care le propusesem.

„Bună ziua.
Ce trebuie să fac pentru a trece la această materie?”



Povestea devine însă complexă când apare un al doilea plagiator. Domnia sa trimite primul proiect cu trei luni întârziere. Eu îl corectez în mai puțin de 24 de ore, în week-end, ținând cont de fapt că avea în ziua respectivă deadline la proiectul al treilea! Constat plagiatul, cu un gust critic discutabil: copiase o frază după cineva care susține că instituțiile culturale fac parte din sistemul de învățământ. De la această afirmație mi s-au declanșat alarmele...

Dar mai bine vă spun în ce constă proiectul: au de comparat între ele niște țări. Iau datele de pe net. Din surse pe care li le-am dat și au de comentat diferențele observate. Plagiatul e practic imposibil și inutil. Au de scris însă la început 1-2 paragrafe în care să justifice de ce iau indicatorul pe care îl aleg. Acolo excelează cei doi plagiatori: pac-țac au luat o chestie de pe net și au primit 0 puncte.

Proiectul al doilea constă în a reface prima parte în urma comentariilor primite și să mai adauge o bucățică. Ar fi trebuit predat imediat după Paște! Proiectul al treilea este refacerea textului în urma comentariilor, scurtarea sa, astfel încât să fie foarte sintetic, și adăugarea unei alte părți.

Se adaugă apoi o parte legată de participarea activă la cursuri, inclusiv pe forumul cursului și asta e nota.

Toate aceste condiții au fost clare de la bun început, exceptând faptul că proiectul al doilea ar fi arătat altfel dacă nu intervenea Covid19.

Domnul student de care am pomenit în debutul acestei postări, adică al doilea cu plagiatul, a ignorat instrucțiunile de scriere a proiectului, a trimis cu 3 luni întârziere (teoretic degeaba, dat fiind că există un mecanism de penalizare în caz de întârziere: „Ca la toate proiectele, așa cum am anunțat de la bun început, este vorba de -5% depunctare pentru fiecare 12 ore de întârziere.” E scris în slide-urile aferente primului curs. Slide-uri postate în site-ul cursului. Dar, așa cum am făcut-o și cu alții, redusesem penalizarea la doar un punct din cele 20 alocate proiectului.

O să mă criticați poate pentru că penalizam întârzierea. Dar când o faceți, gândiți-vă cum e atunci când electricianul întârzie? Sau când colegul dvs. vă trimite un raport cu patru zile mai târziu?

Și studenții aceștia vor fi parte din viața reală, pot fi furnizorul vostru, colegul vostru, cel care vă aduce coletul cu cadoul persoanei iubite. Cum ar fi să vină cu o zi după aniversarea primului sărut?

Sau cum ar fi să plătiți 1345 de lei pentru o soluție și să primiți copy-paste din primul rezultat al unei căutări pe Google?

Iar apoi să vi se ceară să plătiți pentru asta?


Universitatea are menirea de a reproduce condițiile din viața reală, Pașii mei au fost simpli: i-am condus către potențiale explicații ale incidenței diferențiate ale Covid19. Predau la urma urmei sociologie comparată.

Iar „plata” în acest caz era nota. Aveau toată libertatea de a se inspira de unde voiau. Era clar că unii vor lucra împreună. Exact ca în viața reală, puteau întreba un prieten. Puteau suna publicul. Și fix ca în viața reală, aveau de furnizat o soluție originală.

Domnul student de care am început a povesti, a copiat o chestie cel puțin discutabilă de pe net. Apoi a repetat-o în al doilea proiect. Evident, a avut scuza să mi le trimită la câteva ore diferență, sâmbăta. Am răsplătit plagiatul exact așa cum am făcut-o mereu și cum am anunțat repetat la curs: 0 puncte. Tot la curs am precizat că la restanță se iau în considerare aceleași proiecte ca în timpul anului.

Mai departe e simplu. A venit întrebarea aceea scrisă cu litere mari mai sus: „Bună ziua. Ce trebuie să fac pentru a trece la această materie”.

Păi, domnu’ student, în logica domniei voastre ați putea încerca să (1) îmi dați șpagă; (2) să puneți o pilă; (3) să citiți ce o fi prin prăpăditele alea de cursuri și să vedeți dacă o fi ceva util prin ele; (4) să încercați să mă intimidați. Acuma, vedeți și domnia voastră care o fi calea optimă. Fiecare o alege pe a lui. La urma urmei, peste câteva luni, dacă totul e bine, veți avea o diplomă, veți sfătui poate vreun lider politic cu privire la politicile sociale, sau veți face marketing pentru vreo companie mare, vă veți da cu părerea pe la TV sau pe YouTube, veți face recrutare de personal, sau cine știe ce altă meserie veți practica. E alegerea domniei voastre cum vă faceți treaba.

19 mai 2020

Soțietatea, moravurile, prințipiurile, plagiatul


„Ce am furat? A fost o propozitie pe care am scris-o altfel, dar avea acelasi sens, dar dupa am modificat. Si graficele și explicațiile eu le-am făcut. De aceste lucruri nu se mai ține cont?”

Meseria de plagiator nu a fost niciodată ușoară. Dimpotrivă. Doar că a devenit banală. Și zgomotoasă.

Societatea românească a promovat această profesie la scală de sport național. Am auzit numeroase remarci în acest sens de la colegi de generație (mă îndrept spre 50 de ani), care îmi explicau cum a copia așa, o parte din lucrare, nu e un lucru grav. La urma urmei avem exemplul lui Ponta, lui Kovesi (da, „doar 4%”), lui Oprea, și a pleiadei de doctori în drept și științe militare care sunt pe poziții de șefi pe la varii procuraturi, curți de justiție, ministere șamd.

Efectul este simplu: plagiatorii din foarte tânăra generație sunt vocali. Pretind că lor li se cuvin drepturi.

„Plagiat o propoziție, pe bune? Pentru propziția aia restul dispare? Am modificat dupa, n-am reprodus nicio lucrare”

Citatele pe care le vedeți în acest text sunt simple reproduceri din zisele unui student oarecare, neipotetic. Domnia sa mi-a trimis o lucrare care, în partea de debut plagia pur și simplu dintr-o colegă. Restul constituia o lucrare mediocră, ar fi luat cam 25% din punctaj, poate chiar mai puțin.


“Deci, din 100% dacă a fost 5% plagiat și nici măcar atât”

Regula clară, anunțată de mine de la bun început, și repetată la curs, era că plagiatul este sancționat drastic. Prin urmare, am notificat studentul că plagiatul nu este acceptat si punctajul este 0.

Din acel moment, a început un val de mesaje dinspre student către mine. Mai întâi s-a făcut că nu pricepe și a tăiat acea parte retrimițând lucrarea, ca și cum ar fi fost versiunea inițială. Nu am reacționat. Apoi s-o fi prins și el că Google Classroom ține un istoric al materialelor încărcate ca temă și a pretins că a copiat doar definițiile unor indicatori. Deja era amuzant. Bibliografia recomandată făcea trimitere la noțiunile pe care pretinde că nu avea de unde să le știe ... Pusese sursa, în sensul că se afla în lista de referințe, dar nu folosise vreo citare. În plus, nici măcar nu îl penalizasem pentru plagierea „sursei”, ci pentru copiatul de la colega sa... :(

“Plagiat? De unde sa stiu eu despre ISCED? Nu e plagit, am pus sursa acolo. Doar o formulare pe care ulterior am modificat-o am luat-o dintr-o sursă comună, dar atât. În rest, eu am făcut comparațiile și restul lucrării...”

Lucrarea venise cu întârziere. Conform regulilor anunțate de la bun început, venea o depunctare oarecare. În cazul său nu se mai aplica oricum, fiindcă plagiatul îl dusese direct la 0 puncte. Dar asta nu a împiedicat studentul să caute nod în papura întârzierii, încercând să obțină o mărire de notă pentru faptul că la următorul proiect, dat fiind că universitatea schimbase durata vacanței, acceptasem întârzieri și anunțasem acest lucru. Vorba lui Ion Iliescu „ce are X cu Y???”

Apoi a început presiunea prin comparație: cum să ia el la fel de multe puncte precum unul care nu a trimis deloc proiectul? I-am răspuns, pentru prima oară: „Comparația cu o persoană ce nu a făcut proiectul este binevenită. Ea oferă prilejul să observăm că acea persoană este onestă. Din moment ce acea persoană are 0 puncte, oare cât ar trebui să aibă cel ce a furat?




Fără îndoială, în spiritul normelor din societatea românească, studentul ce a furat ar trebui să devină prim ministru sau măcar ministru. În naivitatea mea, eu cred încă în „rule of law” și chiar dacă pot exista circumstanțe care să impună flexibilizarea regulilor, aici nu era cazul. Pot fi plagiate neintenționate, cuvinte preluate din propriile notițe fără a realiza că e vorba de un citat, dar aici era vorba de a copia pur și simplu după un coleg.

Rolul universității este de a ajuta studentul să își dezvolte capacitatea de a gândi cu mintea lui, de a exprima propriile sale opinii, de a produce lucruri de calitate. Dacă încurajăm reproducerea, oprim progresul, iar asta e departe de menirea universității. Uite, spre exemplu, în pagina celor de la Oxford lucrurile acestea sunt explicate pe îndelete: https://www.ox.ac.uk/students/academic/guidance/skills/plagiarism?wssl=1 Cei de acolo spun că a persista în astfel de atitudini poate conduce la exmatriculare

Da, știu, mi s-a mai spus: pretind standarde „prea ridicate”. Asta e, mi se pare firesc să le pretind, mai ales că sunt extrem de joase în comparație cu alte locuri din lume.

7 februarie 2020

Plantatul panseluțelor pare a dori a continua :(

Pentru Dacian Cioloș, intervievat pe 6 februarie la Europa FM, democrația înseamnă să schimbi regula jocului oricând nu îți place rezultatul acestuia. E ca și cum, la fotbal, dacă pierzi, primești dreptul de a faulta, de a avea 13 jucători pe teren și eventual elimini și arbitru, mai ales dacă joci acasă și publicul te susține.

Mai precis, domnul Cioloș vrea anticipate și consideră constituția proastă fiindcă :
(1) nu permite anticipate când are cineva chef;
(2) nu permite președintelui dizolvarea parlamentului când are președintele chef.

A fost ca și cum i-aș reauzi pe domnii Iliescu, Năstase și Băsescu în perioadele lor de glorie, când credeau că toată națiunea este la cheremul lor și totul li se cuvine.

Întâmplarea face că avem o Constituție care, în ciuda slăbiciunilor sale, aplicată corect împiedică derapaje autoritariste și modificări ale regulilor jocului în timpul acestuia. Este fix acea constituție ce a permis trimiterea la pușcărie a unor infractori precum Dragnea, cea care a făcut ca ordonanțele Iordache să fie neaplicabile, cea care îi permite domnului Cioloș să respire liber și să exprime opinii.

Rațiunea simplă pentru care nu putem avea anticipate când are chef tabăra care conduce în sondaje este dată tocmai de nevoia de a preîntâmpina astfel de atitudini profund nedemocratice precum cele ale domnului Cioloș. Cum ar fi fost ca PSD să organizeze anticipate pe când avea mai mult de 50% din intenția de vot în sondaje? Tocmai de aceea drumul spre anticipate este al naibii de greu, solicită parlamentarilor să caute compromis pentru a avea un guvern.

Oarecum halucinant, domnul Cioloș spune că ar trebui anticipate pentru ca guvernul să aibă majoritate. Aceasta se aplică, desigur, oriunde. Numai că aplicarea presupune o condiție esențială: partidele nu pot forma o majoritate. Or nu sunt tocmai convins că ne aflăm în această situație. Dimpotrivă, strict procedural, o majoritate destul de largă a făcut guvernul Orban să pice.

Suntem 30 de ani mai târziu, iar domnul Cioloș, lider al taberei ce se pretinde reformatoare și democratice, mă face să cred că Brucan a fost mult prea optimist. Despre domnul Orban nici nu merită pomenit. Domnia sa a rămas încremenit în epoca CDR. Ne-a vorbit de greaua moștenire și a găsit țel unic în lupta cu PSD.
În aceste condiții, prefer la putere PSD, măcar mai e speranța că or veni vreodată unii mai competenți și mai democrați care nu sunt acum la putere.

23 ianuarie 2020

Elanul spre fericire începe cu un pas înapoi ...

Oamenii au adesea nevoie de pași înapoi. Orice progres vine cu reversul său, pasul înapoi.

Societățile, spre exemplu, au nevoie de timp în care să își înțeleagă arderea. O schimbare bruscă va fi însoțită de un moment de recul. O deschidere spre oameni, o creștere a toleranței și încrederii, va fi însoțită de o recrudescență a intoleranței și xenofobiei. Partea conservatoare a societății va avea tendința de a deveni gălăgioasă spre a opri acea schimbare spre mai bine de care se teme.

Și ia timp până temerile dispar, până conservatorismul este potolit, până apare acea ajustare în care toți devin siguri de confortul noului echilibru societal. Atunci societatea este din nou gata să avanseze.

Fără astfel de ajustări, apare riscul fracturii între părți societății.

Societatea, ca întreg este asemenea unui om. Pașii săi înainte sunt mereu măsurați, iar mecanismele sale de siguranță tind a-l trage spre locuri ce par sigure, spre căi bătute, spre rutină, spre a fugi de ceea ce ar putea fi fericirea.

Fericirea în sine este o stare greu de dus, fiindcă necesită acceptarea ei. Și e greu să accepți fericirea atunci când nu ești obișnuit cu ea. Îți spui că vrei mai mult și ai tentația de a căuta (iar) acel mai mult în locurile tradiționale, ce par confortabile pentru că le cunoști, le stăpânești. Tinzi să uiți că tocmai faptul că ele nu pot oferi mai mult te-au pus în mișcare. Apoi te ajustezi și revii, pornești din nou spre fericire.

Asemenea societăților. Asemenea atleților. Ajustarea, pasul acela înapoi, aparent oprindu-te din drum, sunt de fapt elanul ce te pregătește să sari mai sus.

În timpul acesta, marea, cu fluxurile și refluxurile ei, rămâne singurul punct de reper fix, locul unde te întorci spre a te încarcă de energia cu care să sui pe de acum și mai înaltul munte al fericirii.

9 ianuarie 2020

ICCV: 30 de ani de existență

Se întâmpla în 2 ianuarie 1990. Conducătorul de atunci al României semna o serie de decizii care aveau să fie publicate în Monitorul Oficial de a doua zi. Era un ianuarie teribil, primul Revelion liber fusese marcat de câteva focuri de armă, nu era prea clar cine erau teroriștii și nici încotro se îndreaptă țara. În 1-2 ianuarie, efervescența legislativă conducea la generarea a nu mai puțin de 24 de decrete și hotărâri, listate în acel prim Monitor Oficial din 1990.

Între decrete era și cel de mai jos:


Apărea astfel un INCE mamut, în subordinea guvernului (între timp a devenit institut al Academiei) și care includea un nou înființat Institut de Cercetare a Calității Vieții.

Prin urmare, e cazul să urăm La Mulți Ani! acestui ICCV care împlinește azi 30 de ani și o săptămână și pe unde mă aflu și eu din octombrie 1996.

E aproape inutil a enumera numeroasele calități ale ICCV și rolul său indiscutabil în renașterea sociologiei românești. Institutul are un colectiv bine consolidat și i se poate doar ura a răzbi în marasmul finanțării științei de la noi și a reuși să devină un actor decent în producerea de cunoaștere la nivel internațional și o sursă de neignorat în designul programelor și politicilor sociale și ale dezvoltării de la noi, de la nivel supranațional, și din alte țări.

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...