Aşadar: ieri seară funcţionarii Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti (BEM) au observat că pe unele din listele de semnături de susţinere a lui Sorin Oprescu nu se regăsesc seria şi numărul de buletin, apărând doar codul numeric personal (CNP).
La numărătoare, Oprescu s-a trezit că ar avea cu 400 de semnături mai puţin decât era necesar, deci, conform legii, candidatura sa nu poate fi acceptată. Va urma probabil o contestaţie şi varii discuţii despre legăturile BEM-Băsescu, BEM-PSD, legalitatea neacceptării candidaturii etc.
În opinia mea este vina susţinătorilor li Oprescu, dara asta este prea puţin important.
Discuţia esenţială aici este însă despre cât de retrogradă este legea, în cazul în care solicită şi CNP şi detaliile privind buletinul.
Din câte ştiu, CNP-ul constituie un cod care identifică în mod unic fiecare persoană. Bazele de date care conţin informaţii despre cetăţenii români, de la evidenţa populaţiei, la listele de rău-platnici şi cele de asiguraţi social, au CNP-ul drept index. Atunci ce nevoie ar mai fi să incluzi şi altă informaţie pe listele de susţinători sau pe orice alte liste? CNP este cvasi-suficient. Evident însă, pentru a înţelege asta, este nevoie să pricepi cum funcţionează o bază de date.
Cum bazele de date sunt pretutindeni în jurul nostru, asta reprezintă o "competenţă" absolut necesară cel puţin pentru a deveni funcţionar public şi care ar trebui însuşită la şcoală, sau, pentru cei mai în vârstă, prin LLL (life-long learning).
O competenţă pe care însă legiuitorii noştri probabil nu o au, dacă legea solicită mai multe informaţii decât ar fi nevoie, în condiţiile în care sistemul românesc de evidenţă a populaţiei este informatizat (mai multe informaţii înseamnă costuri financiare şi de timp mai mari: pentru colectare, pentru verificare, pentru stocare etc.).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Convorbire telefonică cu ... un hoț??
Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: - ...
-
De la o vreme, a pătruns și în rețeaua mea de prieteni nebunia cu Bună (virgulă) Bogdan (virgulă) . Hai să explic, că poate nu sunteți la ...
-
Uite câteva hărţi despre care generaţia mea nu a prea învăţat la şcoală. Le-am fotografiat la Chateau de Vianden , despre care am scris cu...
-
Cam greu să baţi dacă refuzi să joci şi în jumătatea adversarului. Cam asta am gândit: în 1990, după România - Irlanda 0-0, în optimi în 199...
3 comentarii:
Aaaa,
Stai că mai citeşte câte unul din greşeală şi o ia de bună:
1. Dacă ştii CNP poţi să cauţi individul în baza de date de la evidenţa populaţiei;
2. În baza de date respectivă, fiecărui individ îi este alocată o adresă, care include în mod obligatoriu şi oraşul.
Prin urmare, dacă ştii CNP şi eşti autoritate publică de rangul BEM, atunci poţi verifica imediat dacă persoana respectivă există, unde locuieşte şi alte câteva amănunte de genul ăsta.
:))
He. He he. Vedetzi ca shi sondajele are putere?
I-a bagat Oprescu in sperietzi. Chiar avea o shansa reala sa castige Primaria si sa deschida dulapu. And then havoc would have issued :) Si strica intzelegerea la toata lumea.
He. He he :(
Trimiteți un comentariu