Trăiască ştirile echilibrate!

B1. Zice că Senatul a votat o lege prin care trebuie ca orice emisiune de ştiri să fie echilibrată: numărul de ştiri bune trebuie să fie egal cu numărul de ştiri negative. Uraaaa!

B2. Simulez şi eu acum o astfel de emisiune. Asta e clar de bine, aşa că e deja 2-0 pentru ştirile bune.

N1. Uite şi o ştire rea: mie nu îmi place legea asta deloc!

N2. Şi alte legi sunt stupide, dar parcă asta e de la Bebe Sexologu’ citire!

N3. Zilele astea am stat mai mult pe la spital.

B3. Eu nu am nimic.

N4. Alţii au :(

B4. Parlamentarii e deştepţi.

[Na că am egalat imediat scorul. Ca Turcia în meciul cu Germania: "pe neve".]

B5. Mâine plec la un congres.

B6. Congresul nu se desfăşoară în România.

N5. Nu sunt de acord cu B4. Legea asta demonstrează contrariul celor susţinute de B4.

N6. Ce fel de ştiri vesele vor fi difuzate în cazul unui cutremur? Dacă Jiji ar ieşi, prin absurd, preşedinte, asta ar fi de râs sau de plâns?

Uite aşa se scrie o ştire echilibrată, ca mintea celor ce au votat legea. Trăiască! Ura! Ceauşescu-pace, cenzura ne place!

Jurnalistul ca supraom?

Am primit o serie de întrebări ca bază de informare pentru o lucrare de licenţă despre jurnalism cetăţenesc. Iată mai jos răspunsurile mele la două dintre ele. Nu este vorba despre studii pe care să le fi făcut, ci doar de simple "educated guesses".

1. Ce ii determina pe oamenii obisnuiti sa devina cetateni jurnalisti? Ne vom transforma intr-o tara de jurnalisti?
2. De ce le place oamenilor sa-si faca cunoscute povestile pe siteuri, pe bloguri, in cadrul emisiunilor?

La o primă trecere în revistă îmi vin în minte patru motive care pot determina comportamentele amintite:

(a) De câţiva zeci de ani se discută în ştiinţele sociale despre valenţele pozitive pentru dezvoltare ale unei culturi civice de tip participativ. O bună parte din aşa-numitul jurnalism cetăţenesc nu este altceva decât o expresie a unei culturi participative. Motivaţia în acest caz este dată de prezenţa unor elemente de „civism”, de aderarea la valori ale participării…

(b) În societăţi/colectivităţi tradiţionale relaţiile de putere sunt mai importante decât orice altceva în stabilirea ierarhiilor sociale şi în împlinirea ca fiinţă. Există un simbolism asociat prezenţei la televiziune sau în orice alt tip de media. Individul activ în spaţiul public este legitimat prin media şi îşi sporeşte simbolic capitalul de putere deţinut şi, implicit, statusul social.

Adiţional, pentru mulţi prezenţa în media este echivalentă cu o demonstraţie a puterii, fiind uneori asociată consumului ostentativ.

(c) O personalitate demonstrativă poate de asemenea să acţioneze ca şi catalizator.

(d) Nevoia de comunicare poate fi de asemenea un motiv. El este probabil prezent deopotrivă în colectivităţi unde comunicarea se desfăşoară fără bariere, media fiind doar unul dintre multiple cadre ce o facilitează, dar, referindu-mă mai ales la rolul Internetului, este prezentă şi în societăţi cu sociabilitate redusă. În acestea din urmă, apelul la canale mediatice poate constitui un punct de plecare în căutarea şi crearea de contacte sociale, în producerea de comunicare. (în comparaţie cu mai toate ţările europene, România este o astfel de societate săracă în ce priveşte sociabilitatea şi comunicarea, cu o frecvenţă a contactelor sociale sub nivelul aproape tuturor ţărilor de pe bătrânul continent, cu încredere în oameni mai redusă etc.)

Fără îndoială cei patru factori menţionaţi nu sunt singurii. Mai mult, nu cred ca motivaţia unui individ să poată fi regăsită în doar unul dintre factori, ci apare ca o combinaţie a acestora.

Jurnaliştii sunt la rândul lor nişte „oameni obişnuiţi”. Oamenii obişnuiţi, de când există limbaj, vehiculează în viaţa de zi cu zi ştiri, poveşti, informaţii, fiind un soi de jurnalişti. Jurnaliştii de profesie au preluat în timp meseria de a difuza aceste ştiri către un public mai larg, facilitând comunicarea la scară largă, în afara grupurilor de apartenenţă. În clipa de faţă lucrurile încep să se schimbe, mijloacele de comunicare contemporane permiţând comunicarea nemijlocită între indivizii aflaţi în interiorul satului global. Pentru multe ştiri este mai simplu să apelezi direct la sursă decât la interpretarea şi biasurile oferite de decodificările unui jurnalist…

Ce poate face însă interesantă media tradiţională ca sursă de informare este capacitatea acesteia de a verifica informaţiile şi de a le îmbogăţi conţinutul cu trimeteri la contextul cunoscut din informaţii anterioare. Practic, oamenii sunt dispuşi să plătească pentru timpul pe care jurnaliştii îl petrec colectând şi sortând ştirile, verificând veridicitatea „poveştilor” aflate, adăugând comentarii provenite din cunoaşterea aprofundată a domeniului la care se referă informaţiile cu pricina.

Sintetizând, în opinia mea, lumea este şi a fost din totdeauna plină de jurnalişti. Toţi oamenii sunt un fel de jurnalişti. Jurnaliştii de profesie sunt cei care îşi utilizează timpul colectând şi verificând informaţii, furnizând comentarii suplimentare celor care sunt dispuşi să plătească pentru a cumpăra acest timp. Ei nu sunt cu nimic superiori „oamenilor obişnuiţi”.

SopCast, TVU şi noua televiziune

Conjunctura face să fi trebuit să urmăresc repriza a doua din Germania-Portugalia într-o transmisiune online, pe Internet. Dintre numeroasele opţiuni posibile, am ales un canal de limbă engleză, Astro Supersports, despre care am aflat apoi că ar fi malaysian. Am avut parte de un comentariu net superior celui propus de TVR (oare ce meci or fi văzut comentatorii postului public românesc, partizani deloc obiectivi ai echipei portugheze??). Imediat după meci, am avut parte de highlights şi de o analiză rapidă şi la obiect a meciului. Partida a fost disecată profesionist, în 10 minute, fără paranteze aiuristice şi fără glagoria eternului Cornel Dinu, dar cu observaţii pertinente despre aşezarea în teren, despre tacticile adoptate, despre modul cum fiecare echipă a căutat să contracareze schimbările de strategie ale oponenţilor.

Calitatea transmisiei nu a fost la fel cu cea de pe TV, însă SopCast s-a dovedit a fi o alternativă decentă la televiziunea clasică şi din acest punct de vedere. Am mai încercat şi un alt protocol de transmitere online şi anume TVU. Din nou calitatea pe video a fost rezonabilă, evident în creştere faţă de ceea ce vedeam în urmă cu câţiva ani.

Mi-am amintit predicţia lui Bill Gates din debutul anului trecut: în 5 ani, Internetul va revoluţiona (complet) televiziunea. Deja o face, am urmărit zilele trecute şi câteva minute din un episod din X-files, transmis online, tot prin SopCast, de pe SciFi Channel. La filme, pe un monitor de 19'', deja nu se simte diferenţa de calitate a imaginii. Iar lărgimea benzii tot creşte …

Mda

Cam greu să baţi dacă refuzi să joci şi în jumătatea adversarului.

Cam asta am gândit:
în 1990, după România-Irlanda 0-0, în optimi
în 1998, după Croaţia-România 1-0, în optimi
în 2008, azi, după Olanda-România 2-0, în grupe

Iar declaraţia lui Piţurcă, cum că "[...] jucătorii au căzut psihic cînd au aflat că este 1-0 pentru Italia. Pe ei îi interesa meciul de la Zurich." confirmă impresia că, din păcate, nu meritam să ne calificăm :(

Oricum, am ieşit pe locul trei şi e firesc să fie aşa, că măcar francezii au fost sub nivelul nostru! Iar la galerii am fost buni, buni de tot.


Poate data viitoare ... o s-o facem şi mai lată!

Mizeria unei campanii sau mai mult decât atât???

Se încheie campania electorală. Eu scriu aceste rânduri duminică dimineaţă, când votarea abia a început. Poate o să le postez imediat după deschiderea urnelor, la concurenţă cu datele de exit poll de pe blogul lui Turambar :)

Prin urmare nu am habar cine a câştigat la Bucureşti sau prin alte părţi, aşa că îmi voi da cu părerea doar despre cea mai murdară campanie pe care am văzut-o vreodată la noi. Şi nu mă refer aici la faptul că toate campaniile sunt murdare, aşa cum îmi atrage atenţia Adi Hatos.

Pur şi simplu sunt ororizat de ignorarea aproape completă şi cu bună ştiinţă a legii. Este suficient să amintesc de telefoanele şi memory stick-urile împărţite de oamenii lui Vanghelie după încheierea oficială a campaniei pentru turul I, dar înainte de votare.

Sau să spun de cele cel puţin trei ştiri evident electorale care au fost promovate de presa pro-cotrocenistă sâmbătă, atunci când campania este interzisă prin lege: Videanu declarând despre Piedone că a trişat obţinând carnetul de şofer, Boc anunţând ca un oracol o lovitură de stat iniţiată de PSD … la toamnă, difuzarea unei înregistrări cu nişte studenţi în Agronomie, aberantă ca şi conţinut, din care ar reieşi că PNL şi Chiliman cumpără voturi cu un milion de lei (difuzarea acesteia din urmă cred că încalcă şi deontologia jurnalistului…).

Să mai zic şi de implicarea accentuată a preşedintelui şi a consilierilor săi în campanie, care m-a făcut să îl regret până şi pe Iliescu, nici el tocmai uşă de Biserică în a respecta această parte a legii?

Să mai zic de aservirea aproape totală a tuturor media tradiţionale către câte un pol politic? Păi nu mai zic, că asta e deja nimic şi oricum e legal, în comparaţie cu neregulile amintite mai sus…

În opinia mea, a fost o campanie pentru care „murdar” este doar un eufemism.

A fost o campanie în care cei care s-au bătut pentru puterea de a face legi, s-au întrecut în ale încălca, mândrindu-se cu asta (vezi declaraţiile lui Oprescu despre cum a devenit profesor, trişând legea) sau declarând sus şi tare că legea e proastă şi sugerând că ei sunt mai presus de Constituţia care trebuie schimbată.

Cum s-o chema oare ţară în care cei care fac legile nu le respectă?????

O sâmbătă

E sâmbătă. Am încheiat mai devreme un articol şi l-am trimis către lectură. Îmi place esenţa sa, nu mă satisface însă forma. Probabil că voi mai avea de umblat la el. Lucrez acum la macheta de introducere pentru o bază de date. Am muncit la ea cam 3 ore şi mai am încă o oră de tras. Între timp m-am uitat pe la meciuri, şi, ca hobby, mi-am dat cu părerea pe un blog sau două. Mai am o listă cu 4 puncte pe care ar trebui să le rezolv în noaptea asta. Irina a făcut niţică temperatură, 39 de grade. Acum s-a dus. Afară s-a mai răcorit. Aş vrea să scriu un post despre cea mai murdară campanie electorală la care am asistat. Dar o să o fac luni, marţi sau când s-o mai ivi niţel timp de pus frustrări în format digital.

Ascult Paatos. E sâmbătă noapte. Zilele următoare o să mai aud câte un mediocru explicându-mi că în sectorul public oameni nu muncesc aşa cum o face el, marele om lucrător în privat, o să mai aflu de la vreun alt mare om că sunt un prost, aşa cum sunt toţi cei care au meseria mea, o să aflu de la vreun coleg că nu sunt loial institutului dat fiind că îmi permit să public în afara ţării, o să asist la promovări ale unor mediocrii complexaţi care se prefac că-şi fac meseria şi se rup în figuri practicând varii forme de consum ostentativ.

Până atunci însă mă bucur de o noapte calmă, cu mult de muncă, şi ascult Paatos. Ceea ce vă urez şi vouă. Votare plăcută, mâine!

Religia în şcoli: o opţiune obligatorie

Am fost astăzi la susţinerea unei teze de doctorat despre educaţia religioasă. În timpul prezentării am realizat că:

(1) Notele la materia Religie tind să fie sistematic mai mari (aşa am aflat din teza cu pricina)
(2) Notele cu pricina contribuie la creşterea mediei generale
(3) Prin urmare, dacă nu le iei scade probabilitate de a avea o medie generală mai mare
(4) Media generală este un criteriu extrem de important pentru admiterea în liceu şi la facultate

Ultimele două afirmaţii conduc către:

(5) Dacă vrei să îţi creşti şansele de a fi admis la liceu/facultate, atunci e obligatoriu să frecventezi orele de religie

[da, aşa e, poţi să mergi la Religie şi să iei note mici, sau să iei note mari la toate celelalte materiile şi să nu îşi pese de nota la Religie, însă regula general valabilă este că în cele mai multe cazuri nota la Religie măreşte media generală, iar aceasta nu se datorează cunoştinţelor elevilor ci modului de evaluare la materia cu pricina]

Globalizarea bunului simţ: o necesitate

Ne scrie un doctorand american, de sex feminin, de la o universitate oarecare din SUA. Ne solicită un detaliu privind EVS/WVS. Îi răspundem politicos, deşi îşi putea răspunde şi singură, folosind ... Google! Serverul ei dă un mesaj de eroare. Îi retrimit mesajul.. Aceeaşi eroare. Situaţia se repetă timp de câteva săptămâni.

Ieri, fac ordine prin "sent items" şi îmi amintesc de ea. Îi retrimit într-o doară, cu dovada că i-am tot trimis răspuns. Nu mai vine nici un mesaj de eroare.

Azi primesc răspuns de la fiinţă cu pricina: "Thank you, it has been received." Nici măcar o semnătură, nu mai zic de introducere...
Îi răspund în minte: "¤#¤&%#" şi "ia-te de mânuţă, pardon labuţă, cu colegii tăi români".

Vezi, de aia susţin eu prezenţa scrierii de scrisori electronice între probele de la Bac şi la subiectele pentru tezele naţionale de la limba română...

Fiecare cu arma lui

Un post a lui Andrei mă duce cu gândul la strategiile celor implicaţi în campania electorală.
Andrei aminteşte de dorinţa unor lideri PSD şi PNL: „Trebuie să blocăm PD-L, să-l izolăm pe Băsescu“.

Pe mine mă duce repede gândul la versiunea opusă: "Dacă votezi cu Oprescu, votezi cu Iliescu, deci cu comuniştii".

La fel de intolerant, la fel de departe de interesul pentru bunul public, cel care se construieşte ... ÎMPREUNĂ.
La fel de departe de momentul în care accentul cade pe ceea ce propui şi nu pe ceea ce dărâmi...
La fel de departe de creativitate, inteligenţă, calitate, eficienţă, dar foarte aproape de mediocritate, de răzbunare şi de cel a cărei armă aceasta din urmă este.

Limba română e şi pentru plebei!

Am văzut un protest al Academiei către Ministerul Educaţiei privind neincluderea în lista de subiecte pentru examenul oral de la Bacalaureat a unor autori clasici precum Eminescu, Caragiale, Arghezi, Blaga etc. Şi mie mi se pare normal ca un locuitor al României, pentru a obţine o diplomă de Bac, să stăpânească minimal cunoştinţe despre opera scriitorilor cu pricina, parte din cultura comună acestei societăţi. (poate că de fapt subiecte legate de aceşti scriitori se află în programa pentru examenul scris...)

Nu înţeleg însă rostul celei de-a doua părţi a protestului Academiei, îndreptată către prezenţa în listă a unor pasaje din comunicări ocazionale, unele texte birocratice, cuvântări ale unor oficiali etc. Conform edumanager.ro, comunicatul Academiei se întreabă: Ce legatura au toate acestea cu examenul oral de Limba si literatura romana pe care trebuie sa-l dea un elev roman la sfarsitul studiilor liceale?

Eu ştiam că mergem la şcoală ca să fim în stare să ne integrăm în societate, să facem societatea să funcţioneze etc. Asta presupune inclusiv (sau poate mai ales!) să fim în stare să înţelegem limbajul de zi cu zi, comunicarea oficialilor, ce este scris prin legi şi alte chestii de genul acesta pentru care limba română serveşte rolul de mijlocitor...

Left-overs: Quality of Living ... de la Mercer

Mercer este o companie care alcătuieşte din când în când topuri, evitând însă să dea prea multe detalii în versiunile existente despre modul în care îşi construieşte şi îşi agregă indicatorii. Le vinde apoi pe bani mulţi. Am fost rugat ieri de Evenimentul Zilei să îmi dau cu părerea despre topul Quality of Living 2008 (cu date 2007), în care sunt clasificate 215 oraşe, în principal după indicatori de infrastructură. ca de obicei, au rămas multe lucruri de zis, spaţiul unui anunţ din ziar fiind în mod natural unul îngust. Iată aici ceva astfel de comentarii, cam dezlânate, care mi-au trecut prin minte referitor la poziţionarea Bucureştiului pe locul 108 din 215 oraşe în topul respectiv:

Aş atrage mai întâi atenţia că NU avem de a face cu un top al Calităţii Vieţii, ci mai degrabă unul al calităţii locuirii, al calităţii vieţii urbane (Mercer face distinctia asta clara pe site). În al doilea rând, trebuie observat că Mercer nu propune tocmai un top exhaustiv, ci sunt luate în considerare doar anumite oraşe. Metodologia de calcul şi agregare a indicatorilor nu este tocmai complet descrisă în materiale disponibile online, însă este rezonabil să considerăm că avem indecşi relativ corect calculaţi.

Principala precauţie pe care este bine să o avem în minte în interpretarea rezultatelor este legată de normativitatea utilizată în alcătuirea topului: Mercer a ordonat oraşele luate în considerare după indicatori stabiliţi ca fiind universali de către experţii/colaboratorii companiei, însă care nu sunt în mod necesar adaptaţi specificului cultural al oraşelor comparate.

Poziţia Bucureştiu-lui nu este nici bună, nici rea. Capitala României stă mai bine decât alte cinci capitale UE şi se plasează în prima jumătate a oraşelor luate în considerare. Ar fi o poziţie peste situaţia generală a ţării. Să nu uităm însă că acesta nu este un top al sărăciei (nu ia în calcul disponibilitatea unor servicii de calitate şi capacitatea de a le cumpara), ci mai degrabă al prezentei infrastructurii urbane. Iar o parte din această infrastructură este dată doar de mărimea oraşului. În absenţa unor informaţii clare despre modul de clacul al indicatorilor consideraţi, este greu de spus dacă poziţia Bucureşti-ului include sau nu gradul real de acces al populaţiei la infrastructură şi, mai mult, calitatea acesteia (de exemplu faptul că toţi locuitorii au acces la un serviciu medical nu spune nimic despre calitatea acestuia).

În raport cu New York-ul, oraşul de referinţă în calcularea indexului calităţii locuirii, nu s-a schimbat nimic în 2007 (anul pentru care sunt prezentate datele) faţă de 2006. Acesta nu este deloc un lucru suprinzător, nici un oraş nu îşi schimbă faţa de la o zi la alta, mai ales atunci când discutăm despre infrastructură, cea care contează predominant în evaluarea Mercer. Faptul că New York-ul îşi păstrează cam acelaşi loc în top (pierde un singur loc în clasificare, faţă de anul trecut), sugerează şi că Bucureşti-ul a progresat în acelaşi ritm cu New York-ul. Aceasta însă este o veste proastă. Distanţa faţă de oraşele de la vârful ierarhiei este una destul de mare, iar ritmul de creştere a capitalei României, ar trebui să fie unul superior, dacă ne-am dori să urcăm mai sus în ce priveşte calitatea vieţii urbane.

Nu mă aştept ca în topul pe care Mercer il va realiza peste un an, doi sau chiar mai mulţi să constatăm creşteri spectaculoase ale Bucureşti-ului. Ceea ce ar fi însă de sperat ar fi să sesizăm un trend ascendent al indexului.

Îţi dau te-le-foooon,/ Dar mi se spune c-am greşiiit

Există un serviciu simplu şi pe care mai toate reţelele de telefonie, fixă sau mobilă, îl oferă de mulţi ani gratuit. Este vorba de identificarea automată a numărului celui care te apelează. Sună telefonul, te uiţi la el şi ştii dacă te sună Costel, Veta sau Grivei. De curând a descoperit şi Romtelecom că poate oferi gratuit serviciul clienţilor săi. Până nu demult serviciul era valabil doar contra cost. Acum este disponibil pentru toţi. Firesc era ca el să devină activ automat pentru toată lumea.

Numai că managerii de la fosta companie monopolistă par a avea o altă opinie: ca să activez serviciul, eu am trecut prin următoarele etape: am dat telefon la un număr afişat pe site, am făcut o „cerere telefonică”, am confirmat că sunt îndreptăţit să fac cererea comunicând CNP-ul titularului contractului cu Romtelecom, am răspuns afirmativ la întrebarea operatorului dacă aparatul meu telefonic are tehnologia necesară serviciului respectiv, am menţinut răspunsul şi la repetarea întrebării, am primit un număr de înregistrare a cererii (în fine, am refuzat să îl primesc, spunând că am încredere…). În scurt timp am constatat că telefonul meu de pe Romtelecom a început să ştie cine mă sună.

S-au mişcat prin urmare repede, dar la ce bun atâta birocraţie, când se putea activa automat pentru toţi, aşa cum este în toate celelalte reţele despre care am ştiinţă???

O diasporă în formare

Continuă culegerea datelor la sondajul adresat migranţilor pe care îl pomeneam în urmă cu 10 zile. Tehnica e simplă: trimitem mesaje pe e-mail către potenţiali subiecţi sau oameni care au prieteni care sunt stabiliţi definitiv sau temporar în afara ţării. Mizam pe faptul că ei retrimit mai departe către cei interesaţi.

Am trimis astăzi un al doilea val de astfel de mesaje, către un set de adrese la care nu mai trimisesem, concentrându-e mai ales pe Canada şi Spania. Identificăm adresele pe Internet, mergând de la un link la altul. Am început astfel să iau contact extrem de apropiat cu viaţa comunităţilor româneşti din cele două ţări, intrând, prin site-urile lor, în viaţa multor oameni. Am descoperit o lume fascinantă.

Româno-canadienii sunt extrem de activi pe Internet, reflectând o diasporă în plină constituire. Magazine româneşti, şcoli româneşti, o mulţime de forumuri, destul de active, întâlniri, evenimente ale comunităţii, hărţi ale blocurilor în care stau români (Toronto), biserici, ziare, promo-uri pentru firmele românilor etc. Toate vorbesc despre comunităţi importante, cu mulţi oameni inimoşi în interiorul ei.

Migranţii în Spania oferă pentru moment o altă faţetă, cu o piaţă a muncii centrată pe construcţii, instalaţii, menaj, dar şi cu numeroase asociaţii locale, unele studenţeşti, cu excursii făcute împreună şi, iarăşi, magazine, biserici, forumuri etc. Ce apare în plus sunt numeroasele anunţuri ale unor români aflaţi încă în ţară care îşi doresc sa lucreze oriunde în Spania şi aproape orice.

În ambele cazuri avem de a face cu o diasporă în constituire, care, în timp se poate dovedi una dintre cele mai importante resurse de imagine pentru România şi români, în ansamblul lor. Măcar şi pentru atât autorităţile de la Bucureşti ar trebui să le sprijine mai activ, chiar dacă românii plecaţi din ţară nu mai sunt contribuabili direcţi la bugetul românesc. A-i abandona toanelor unor politicieni extremişti, în căutare de popularitate, aşa cum se petrece în Italia, nu mi se pare a fi o strategie bună.

Titlul 5?

Azi, de la 19, pe Telesport.

Nedumerire … de librărie

De ce oare comercianţii caută să lipească încă un autocolant cu cod de bare peste cel deja existent pe coperta cărţilor pe care le vând?

Pot să înţeleg dorinţa de a avea preţul înscris pe copertă – ajută cumpărătorul, dar la ce bun un al doilea cod de bare???

Despre moralitate: ce nu îmi place la PD-L

Cum o fi să acuzi pe alţii că sunt pro-PSD/Iliescu şi au fost de acord cu mineriadele, când oamenii esenţiali ai partidului tău erau membri ai FSN şi în funcţii din care puteau opri mineriadele, precum şef la Ministerul Transporturilor?

Relaxant

Ieri, duminica alegerilor locale, am fost dimineaţă plecaţi. Apoi, cât am pregătit o "imposible Italian chicken pie", combinată în regie proprie cu o "cheese Italian chicken pie", semnalul TV a îngheţat pe ecranul unde se uita Irina la MiniMax. Şi îngheţat a rămas până azi dimineaţă, dimpreună cu Internetul.

Aşa că ne-am uita în treacăt la rezultatele de sondaj printre puricii TVR-işti prinşi de antena de cameră şi apoi am tăiat rapid contactul cu lumea electorală.

Astăzi am avut multe alte lucruri pe cap, la institut s-a tăiat Internetul la câteva minute după ce am logat laptopul la reţea (îmi apărea un mesaj de eroare în ebraică, iar Claudiu vroia să cântăm cu toţii Hava Nagila :), apoi acasă iar am avut mult de muncă, apoi în parc, apoi am lăsat în pace alegerile şi m-am uitat la meciul 6 al finalei de baschet.

Super-meci, cu CSU ASESOFT având 17 puncte avantaj prin sfertul 3, însă pierzând în final la un coş diferenţă, după ce Virgil Căruţaşu care putea egala a ratat de la libere!!! CSU Asesoft a pierdut mai degrabă pentru că s-a crezut deja campioană şi s-a fâstâcit pe când controla partida. U Cluj a fost însă senzaţională a mobilizare, cu un public încântător. Trebuie neapărat ca Asesoft-ul să bată joi, în ultimul meci al finalei, în sala Olimpia, cu publicul ploieştean de partea sa.

Aşa că, una peste alta, nu prea am mare habar de alegeri.

Relaxant!