1. Traian Băsescu are perfectă dreptate: nu avem nevoie de filosofi, ci de ospătari. E simplu, noi muncim, nu gândim. Ceea ce uită însă preşedintele este că nu e tocmai simplu să fi ospătar în ziua de azi: trebuie să ştii ce vin merge cu ce fel de mâncare, ce garnitură e mai indicată, cum să combini aperitivul cu restul etc. Optam mai demult pentru introducerea unei astfel de discipline într-un curriculum şcolar obligatoriu...
Problema este că, pentru a stăpâni astfel de cunoştinţe alese, ai nevoie şi de câţiva filosofi ca să te înveţe varii politeţuri de-ale lor. Iar astfel de politeţuri şi gusturi se deprind prin acel învăţământ superior care se masifică în prezent şi în care, în lume, se merge cu paşi repezi către 75-80% rată de cuprindere.
2. Altfel, Traian Băsescu are dreptate a doua oară: ca să ajungi pe prima pagină a ziarelor şi a blogurilor, trebuie să dai cu pietre în baltă.
Alte gânduri despre ospătari, istorici şi politicieni găsiţi pe la Cristi, pe la Tolontan şi probabil prin multe alte locuri.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Convorbire telefonică cu ... un hoț??
Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: - ...
-
De la o vreme, a pătruns și în rețeaua mea de prieteni nebunia cu Bună (virgulă) Bogdan (virgulă) . Hai să explic, că poate nu sunteți la ...
-
Uite câteva hărţi despre care generaţia mea nu a prea învăţat la şcoală. Le-am fotografiat la Chateau de Vianden , despre care am scris cu...
-
Cam greu să baţi dacă refuzi să joci şi în jumătatea adversarului. Cam asta am gândit: în 1990, după România - Irlanda 0-0, în optimi în 199...
2 comentarii:
tu esti si caricaturist bogdane ? vaaalio ...paaai vina-n-cuace sa-ti dau un pupic pa`frunce :))
stiu , acum iar sunt de-alaturea non-academica . nu ? da asa-s eu mai de la tzara :))
bine, bine, potzi sa ma stergi :))))
paaaa... emma
Îţi place, nu?
Multitalent soro :)))
Trimiteți un comentariu