Despre respect

Mă uit şi nu mă dumiresc.

Citesc rapoarte despre şcoli aflate în diverse locuri din şcoală.

Mă izbesc fraze de genul …aici, pe lângă faptul că trebuie să-i dai măcar minimum de cunoştinţe, trebuie să te duci acasă aproape zilnic.

Învăţământul românesc pare a fi dominat în continuare de idea că menirea şcolii este aceea de a transmite cunoştinţe. Ca şi cum un doctor ar trebui să pună doar diagnosticul după ce apare boala nu să şi prevină apariţia acesteia. Sau un constructor ar trebui să facă doar pereţii, nu să îi şi tencuiască, că asta ar fi plictisitor.

Arareori cadrele didactice vorbesc şi despre rolul lor de a discuta cu elevii, de a preveni tendinţele acestora de a abandona şcoala, despre valenţele de integrare în societate (scopul primordial al educaţiei...).

Arareori un cadru didactic plasează şcoala în comunitate, altfel decât pentru a acuza părinţii că nu pregătesc suficient copiii sau că nu îi opresc pe aceştia din a se bate pe culoarele şcolii (de parcă culoarele nu ar fi ale şcolii).

Cei care îmi furnizează rapoartele, absolvenţi de ştiinţele educaţiei, consideră că nu e treaba lor să îmi descrie locul în care se află şcoala, deşi li s-a indicat explicit că trebuie să o facă şi sunt plătiţi pentru asta.

La fel cum sunt plătite cadrele didactice să furnizeze un serviciu educaţional complex, iar ele consideră că este sub demnitatea lor să facă altceva decât transmitere de cunoştinţe. Aşa se învaţă probabil implicit la şcoală: şcoala e dincolo de societate, nu are treabă cu plebeii, nu e treaba ei să se ocupe de altceva decât de chestii academice.

Evident, nu vorbesc aici de toate cadrele didactice, ci doar de o majoritate. Şi a dispărut de mult acel laitmotiv că doar cei mai în vârstă fac aşa ceva.

Şi evident, din când în când apare câte un manager şcolar care se plânge că nu are aia şi nu are ailaltă, dar nici prin minte nu îi trece să identifice alte soluţii decât să ceară părinţilor să identifice soluţii. La urma urmei, el e manager, cum ar putea să facă tocmai acel lucru pentru care e plătit???

Şi aici începe de fapt "respectul" ăla de care se tot face tam-tam la televizor. În capacitatea de a-i respecta pe ceilalţi, în dorinţa de a-ţi face mai întâi treaba ta şi abia apoi să ceri de la ceilalţi.

Până acolo însă e drum extrem de lung, iar Brucan pare a se fi înşelat, subestimându-l...


PS. Un alt drum pe care începe "respectul" e descris de Cristi, iar Claudiu vorbeşte de acelaşi lucru, dar la un nivel mult mai abstract