Dictatura … celor 40%

Zilele astea au făcut vâlvă în presă câteva cifre, provenite din date de sondaj. Una dintre ele spunea că 91% din populaţie vrea să fie reintrodusă pedeapsa cu moartea. Sar peste detalii, disponibile la Turambar, specificând faptul că, de fapt era vorba de 91% din cei 50% care credeau că are rost să se discute despre aşa ceva. Adică 45,5%. La fel se întâmplă cu cei 47%*80%=41% care vor să îi pedepsească pe criticii religiei ortodoxe, sau cu cei 39% care vor să retragă cetăţenia celor ce şi-ar dori autonomia Ţinutului Secuiesc. Toţi constituie majorităţi doar pentru cei care vor să îi trateze drept majoritari, aşa cu pentru comunişti capitalismul este o chestie putredă, dominată de drogaţi.

Voi remarca în trecere dezinformarea flagrantă cu pricina, e vorba de o altă dovadă a „profesionalismului” presei româneşti. Cei de la Cotidianul, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei, Adevărul, Gândul, Hotnews, mi-au amintit de povestea cu bicicleta de la Radio Erevan, parabolă a modului cum presa comunistă prezenta informaţiile în anii 1980. Unii dintre ei au observat prin text că cei 91% sunt parte a celor care vor un referendum pe tema respectivă, alţii pot invoca cel mult inabilitatea CCSB şi Pro Democraţia, care nu au scris în caiet cu fonturi mari de tot, că cei 91% erau procent din 50%, informaţie oricum disponibilă în pagina cu pricina. Altfel, titlurile mari spun cum setea de senzaţional îi face pe toţi ziariştii români să nu mai ţină cont de norme deontologice minimale.

Pe de altă parte, modul în care presa a reflectat rezultatele poate fi consonant cu modul în care românii definesc „majoritatea”: cei care sunt cu gura mai mare sunt majoritari, cei care deţin frâiele puterii financiare sau politice sunt majoritari, indiferent că e vorba de judecători, guvernanţi, senatori din opoziţie, şefi şi directoraşi, jurnalişti de doi lei şi cincisprezece bani. La urma urmei, în toamna trecută, o majoritate de două treimi nu a fost suficientă pentru a forma un guvern.

Indiferent cum o întorci, atunci când laşi la o parte fasoanele, şi te uiţi la cifre aşa cum sunt ele, ele nu se schimbă: sunt cel mult 50% (asta dacă asumi că toţi cei care nu răspund sau nu ştiu ce să răsoundă ar vrea de fapt să taie şi să spânzure; o astfel de ipoteză este însă la fel de prostească ca şi titluri presei româneşti). Pare a reveni însă obiceiul periculos, exersat de mult prea multe ori în comunism, de a căuta să prezinţi o realitatea altfel decât este ea. Ceauşescu ar fi cu siguranţă mândru de noi.