15 martie 2010

Unde-i lege, nu-i tocmeală (II)

Vorbesc cu un domn oarecare, despre o situaţie oarecare care îl irită. Îi înşirui toate instituţiile și căile create pentru a rezolva situaţia cu pricina. Căi și instituţii identice cu cele din alte ţari europene.

Domnul cu pricina este un democrat convins, aşa se declară, „un om deschis” după cum zice domnia sa. Cred că susţine financiar un partid oarecare.

Vorbind despre soluţiile legale pe care i le înşir, îmi spune pe şleau că legea nu contează, că trebuie impus „ce e bine” în problema respectivă, indiferent de cale. Iar „ce e bine” este exact ceea ce îi place domniei sale. Fără tocmeală!

4 comentarii:

literelibere spunea...

omul este un exponent perfect al mentalitatii actuale de pe la noi. nimic nu ma mai mira. poate doar impasibilitatea celor care inca mai pot distinge eroarea.

Bogdan spunea...

Asa-i, este un bun exponent a ce se îmtâmplă pe la noi. Pe mine mă terifiază, mai ales duplicitatea de a pretinde că este exponent al deschiderii, egalităţii şi democraţiei, care se suprapune păeste comportamentul său real, mergând clar în direcţia contrarie.

Exact ca în comunism, în condiţiile în care nu avea mai mult de 10-12 ani în 1990.

parvan spunea...

1. norma legala independenta de norma sociala (tu semnalezi doar marirea decalajului dinspre "social" dar la fel de bine putem vorbi si de instituirea unor norme juridice neexplicate si la distanta de norma sociala functionala)

2. "reforma continua" cu insistenta pe caracterul perimat al normei in vigoare si miza pe o ipotetica norma viitoare.

3. miza majora pe arbitrariul interpretarii normei care face ca norma in sine sa fie mai putin importanta decat "aplicatorul".

Toate astea fac obisnuite expresii/gandiri de genul: "vrem sa facem X, cautam o forma legala" sau nu s-a putut sanctiona/premia pentru x dar s-a sanctionat/premiat pentru y.

Bogdan spunea...

1. Aşa e. În mod normal norma juridică consfinţeşte şi formalizează o normă socială, contribuind totodată la eleiminarea neîncrederii, a riscului ca ceilalţii să nu se supună normei. La noi e adesea pe dos: norma impusă juridic nu are nicio legătură cu modul în care inidvizii definesc dreptatea (exemplu: majorităţii i se pare firesc ca cel mai avut să aibă mai multe drepturi decât cel mai sărac, dar legea spune altceva). Asta nu înseamnă însă că legea nu e lege...

2.E firesc ca normele să se schimbe, continuu. Asta se întâmplă peste tot, nu doar la noi.

[Normalitatea presupune ce e drept doar adaptări operaţional-uinstrumentale, nu modificări majore ale principiilor de organizare a societţii. Astfel de schimbîri majore au în mod normal loc cel devreme la o jumătate de secol.]

3. Asta mă face să mă gândesc că procesele româneşti sunt de regulă simple hârţâieli tărăganate despre procedură şi vicii de procedură, adesea eşuând liniştite prin prescriere. Acea dezbatere de fond pe care o popularizează filmele americane nu prea există. Probabil e şi o chestiune de resurse umane: când nu ai minte să te uiţi la fond, te preocupă prea mult forma şi te concentrezi pe "aplicator" :)


Premierea/sancşionarea în compensaţie mă preocupă mai puţin. Pe mine mă îngrozeştefăţărnicia lui "una zic, alta fac/gândesc" şi lipsa de preocupare pentru a utiliza căi legale.

Aceasta din urmă deschide large de tot bulevardul cître miliţii private, sârmă ghimpată între cartiere, taxe de protecţie, moştenirea demnitîţilor, subdezvoltare cronicizată ...

[Hm! Pe asta din urmă se pare că deja o avem!]

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...