Campionatul de baschet: peste fotbal ca spectacol

M-am uitat iarăşi la campionatul de baschet, profitând de faptul că e transmis de Telesport. UN campionat spectaculos, în care măcar cinci echipe (Sibiul, Clujul, Rapidul, Mediaşul şi Târgu Mureş) pot pune probleme Asesoft-ului, atacând titlul. Ce e drept spectacolul nu e încă cel din Euroligă sau din ULEB Cup, dar meciurile sunt adesea agreabile, iar scorul final se decide prin ultimele secunde.

Privind pe banca lui CSU Asesoft, campioană fără întrerupere începând cu 2003, la Arnautovici, parcă l-am zărit pentru o clipă pe Ioan Dobrescu, antrenorul ce a adus practic Ploieşti-ul în baschet. Îmi amintesc de o echipă de cadeţi care, prin 1987, pe baza CSŞ 2, de la primul rond de lângă Gara de Sud, pierdea dramatic finala unui turneu naţional în care era învinsă de cei din Cluj, cu Ghiţă Mureşan în teren! O parte din copii de atunci se regăseau în teren în 1994, la prima promovare în prima ligă a CSU-ului. Dobrescu era antrenor în ambele ocazii. Ceva mai târziu, dintre jucătorii lui de la cadeţi, Costică Mircea şi Constantin Pălîi aveau să ajungă şi pe la loturile naţionale şi aveau să treacă prin variile faze ale baschetului la Ploieşti, spre echipa ce a devenit campioană în 2003-2004, cu Arnautovici în teren.

Arnautovici mi s-a părut azi, în ultimul meci din semifinala cu Rapid, că aduce niţel prin modul în care se mişcă pe bancă cu felul în care Dobrescu trăia cândva meciurile, complet transpus, parcă împingându-şi băieţii spre victorie. Şi, într-un fel, victoriile de azi ale Asesoftului, câştigând cupa şi campionatul continuu după 2003, aducând la Ploieşti Fiba Europe Cup în 2005, au în ele şi ceva din munca începută de Dobrescu în anii 80.

Şi na, că în loc să postez despre faptul că există un campionat – cel de baschet – mai atractiv decât ăl de fotbal, am scris despre CSU Asesoft! :)