Nu am citit nimic de Harta Müller. Nici măcar nu auzisem de domnia sa până ieri.
Probabil că sunt mulţi în aceeaşi situaţie.
Posibil ca Nobelul primit să fie legat de consideraţii politice.
Mai toate Nobelurile au o natură politică inerentă, dar laureaţii nu sunt lipsiţi de valoare. poate nu or fi ei neapărat cei mai buni, dar e clar că au valoare.
Aşa că o să citesc cu siguranţă Herta Müller, mai ales dacă găsesc din romanele acelea care se vând cu 5 lei, la reducere (ştirea despre preţul cărţilor Hertei Müller a făcut ocolul presei ieri, în ziua când s-a anunţat că a câştigat Nobelul. Mai puţină vâlvă a făcut faptul că mai fusese nominalizată de două ori la Nobel. Faptul mi se pare sugestiv pentru capacitatea presei de a informa...)
Herta Müller mi se pare însă interesantă ca fapt social: dintr-odată au reapărut şi au început să fie valorizate interviuri mai vechi, precum şi scrisori critice către establishmentul intelectual bucureştean.
Părerile domniei sale căpătă dintr-odată greutate. Indiferent dacă ele sunt sau nu fundamentate se poate spune că lâncezeala cotidiană a dat de belea: acum a apărut pe meleagurile mioritice un deţinător de Nobel care a făcut într-o singură clipă mai multă publicitate României decât toate contractele Elenei Udrea la un loc, spunând, în interviul de după anunţarea premiului, câteva cuvinte emoţionante la adresa locului unde s-a născut şi a trăit, din care reţin:
[...] Limba română mă însoţeşte permanent, o am în cap, chiar dacă scriu în limba germană. Mă însoţesc, întotdeauna, în paralel, imaginile celeilalte limbi [...]
(traducerea din germană e preluată din Cotidianul)
9 octombrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Convorbire telefonică cu ... un hoț??
Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: - ...
-
De la o vreme, a pătruns și în rețeaua mea de prieteni nebunia cu Bună (virgulă) Bogdan (virgulă) . Hai să explic, că poate nu sunteți la ...
-
Uite câteva hărţi despre care generaţia mea nu a prea învăţat la şcoală. Le-am fotografiat la Chateau de Vianden , despre care am scris cu...
-
Cam greu să baţi dacă refuzi să joci şi în jumătatea adversarului. Cam asta am gândit: în 1990, după România - Irlanda 0-0, în optimi în 199...
2 comentarii:
iti recomand "Animalul inimii"
Am notat, caut.
Mulțam!
Trimiteți un comentariu