Eu cred că Băsescu, ca şi Iliescu, îşi doreşte sincer următoarele lucruri:
1. Să rămână în istorie ca un individ care a reformat, civilizat, propăşit naţiunea
2. Să ajute la dezvoltarea României
3. Să construiască o ţară frumoasă, cinstită, bogată.
Ca şi Iliescu, pentru Băsescu scopul scuză mijloacele. Unul a folosit (direct sau indirect) minerii, altul interpretează în mod original orice lege. În opinia mea, ambii sunt periculoşi: unul ne-a învățat că atunci când ai putere trebuie să o foloseşti împotriva minorității, altul ne sugerează non-stop că legile nu contează şi că dacă ţi se pare că ai dreptate poţi să le ignori. (evident, mă asociez din plin aici urărilor de bine adresate de Claudiu unui astfel de comportament).
În fine, ambii uită că ţara este formată din oameni, şi nu din păpuşi, animale sau păsărici. Cu alte cuvinte, dacă vrem să ne dezvoltăm, trebuie să o facem împreună. Un proiect modernizator este al nostru, al tuturor, şi nu al preşedintelui (indiferent de numele unui astfel de individ) care să tragă apoi sforile indicându-ne cum să ne mişcăm. Proiectul cu preşedintele-despot luminat nu constituie o adevărată modernizare şi de altfel am mai experimentat un astfel de model fără succes timp de 50 de ani (Carol II, Ion Antonescu, comuniştii).
Prin urmare: avem ca repere pentru anii 1990 şi 2000 două figuri de oameni care ne vor binele. Amândoi uită însă că ţara nu e un motor pe care să îl repari inginereşte. (Să nu fiu înţeles greşit: cred că inginerii români sunt mult mai buni profesionişti decât restul profesiilor cu studii superioare de pe la noi. Asta nu înseamnă însă că poţi rezolva problema României procedând inginereşte).
19 octombrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Convorbire telefonică cu ... un hoț??
Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: - ...
-
De la o vreme, a pătruns și în rețeaua mea de prieteni nebunia cu Bună (virgulă) Bogdan (virgulă) . Hai să explic, că poate nu sunteți la ...
-
Uite câteva hărţi despre care generaţia mea nu a prea învăţat la şcoală. Le-am fotografiat la Chateau de Vianden , despre care am scris cu...
-
E simplu. Vă ofer două mostre din ce am auzit la TV, în timpul meciurilor de la Cupa Mondială (citatele sunt aproximative): Arbitrajul din U...
4 comentarii:
zici tu ca ne vor binele? ... eu cred ca idealizezi :P
Ne vor binele la modul general, nu și pe al tău :p
Bogdane, incalcarea legii de catre Basescu e mai mult un mit. In afara de faza cu `tziganca imputita`, cu sofatul dupa ce a baut un pahar de sampanie sau alte chestii minore dar care sunt hiperbolizate ca...deh, nu stiu zau ce i se poate imputa. La nivel moral are, evident, de dat explicatii in ceea ce o priveste pe fiica-sa. Comparatiile cu Iliescu sunt fortate si incearca sofisme care sa contribuie la demonizarea sa, recunoscandu-se macar ca Iliescu a intrat definitiv in lista neagra a istoriei.
Nici nu am zis că a încălcat-o. În mod specific, am avut în minte interpretarea originală a modului de desemnare a premierului, în care speță, în opinia mea, actualul președinte citește legea în litera, dar departe de spiritul ei.
(o astfel de abordare, după gustul meu, poate fi categorisită drept obtuză, și parcă tot ar fi vorba de un eufemism)
Trimiteți un comentariu