Învăţătorul* este primul erou. La şcoală, spre deosebire de grădiniţă, se învaţă lucruri, este consfinţit faptul că devii mare. Învăţătorul este primul depozitar al adevărurilor absolute care se află în afara familiei şi care îţi transmite cantităţi incomensurabile de cunoştinţe despre care ţi se spune că s-ar putea să îţi fie utile. El are un singur concurent, şi asta doar pentru cei profund religioşi: preotul.
Profesorii înlocuiesc rapid învăţătorul în Panteon. Se vede treaba că învăţătura lor este mai elaborată. Unii dintre noi îşi pierd însă interesul pentru carte, aşa că profesorii pot deveni pentru ei simple obiecte de decor, depozitari ai unor adevăruri inutile, nedemni de a se plasa în Panteon.
Încă şi mai puţini merg la liceu şi doar o minoritate la facultate. Pentru aceşti a referenţialul se schimbă mereu, în funcţie de nivelul de sofisticare a instruirii şcolare la care ajung.
De exemplu, pentru cei care se opresc la nivelul de licenţă (BA), fără a mai face şi master, profesorii cei mai importanţi vor fi cei care predau materiile de bază, în fapt simple introduceri în disciplina cu pricina. Mai apoi, la master încep să fie vizibile urmele cunoaşterii mai recente, mai specializate, mai dificil de pătruns pentru o minte neantrenată. Alţi profesori iau locul celor ce predau materiile introductive în potenţiala listă a eroilor. Perspectivele se schimbă substanţial atunci când e vorba de doctorat, postdoctorat şi ce o să se inventeze în 10-15 ani ca urmare a sistemului educaţional aşa cum îl ştim astăzi…
Puţini ajung însă în contact direct cu „marii meseriaşi”, aşa cum puţini fotbalişti vor fi vreodată antrenaţi de un mare antrenor sau puţini antrenori vor fi antrenat jucători cu adevărat mari.
Pentru cei mai mulţi, eroii palpabili ai profesiei lor rămân nişte maiştri anonimi cu care au lucrat cândva şi pe care îi proiectează inconştient peste legendele despre „marii meseriaşi”. Din păcate, despre existenţa acestora din urmă aflăm abia când sunt istorie, şi când oricum expertiza lor este deja depăşită. Până atunci ne putem bucura de sclipirea reflectoarelor şi de consumul ostentativ al unor anonimi la scară istorică. Aşa se petrec lucrurile :(.
Un comentariu:
;-)
Trimiteți un comentariu