Prilej pentru Realitatea TV şi Gândul să o eticheteze drept „profesoara lascivă”, Realitatea sugerând şi că persoana în cauză nu ar putea ocupa funcţii de conducere sau didactice, dat fiind că în lege scrie că acest lucru este interzis celor care se dedau în public la „activităţi cu componentă lubrică” sau „exhibarea, în manieră obscenă, a corpului”. Cum petrecerea nu era publică, ci privată, argumentul în cauză pare lipsit de substanţă.
Nu am văzut nicăieri în cele câteva articole de presă pe tema respectivă vreo referire la faptul că sala bibliotecii era folosită în scopuri private. Chiar şi afltă în curs de amenajare, ea părea a fi deja gata să servească destinaţiei sale, lucru întărit de capacitatea de a găzdui un chefuleţ ;)
Mă întreb ce legătură o fi având asta cu numeroşii profesori universitari care nu au citit nici un articol din fluxul 1 în ultimii 2-3 ani sau cu cei care drept unică bibliografie propria lor carte, pe car studenţii ar trebui să o cumpere?
Un comentariu:
eu cred ca ar trebui sa existe o autocenzura din partea cadrelor didactice chiar daca e vorba de o petrecere privata. apoi petrecerea nu era la profa acasa ci in cadrul bibliotecii. din moment ce vezi ca esti filmata te poti gandi ca lucrul asta ar putea sa se intoarca vreodata impotriva ta. mult mai revoltator insa e faptul ca cineva a putut sa posteze pe internet imagini de genul asta de la o petrecere privata. asa ca, atentie la prieteni!
Trimiteți un comentariu