Furtul căciulii: anti-pesedismul

Asist de multă vreme la felul în care societatea românească își dă cu dreptul în stângul, la propriu. Mai bine educată, mai avută, mai fițoasă , partea societății care se pretinde progresistă face totul ca nu cumva să progresăm. Mai puțin plimbată prin lume, „captivă” unor baronași de mucava, partea care votează spre stânga se poartă ca în peștera lui Platon: se îndreaptă spre fărâma de lumină pe care o cunoaște neasumându-și nici un risc. Aceasta este partea majoritară. Ea ar putea vedea lumina alternativă dacă nu ar fi stimulată de partea dreaptă să nu o facă. Dreapta îi tot aruncă cu amenințări și o definește drept nătângă. Nu văd cum ar putea avea cineva încredere în cel care te ponegrește. „Dreapta” este în fapt un concept vag, pe care l-am folosit ca să definesc mai degrabă variile curente anti-pesede. În fapt, PSD nu e tocmai un partid social-democrat, iar opozanții săi mai substanțiali sunt lipsiți de ideologie, fiind mai degrabă partide populiste (includ aici PNL). Mișcă